Mass-media europeană avertizează asupra unor tulburări sociale în întreaga lume

15 iunie 2010

Atunci când Karl Marx scria în “Manifestul Comunist” despre “un spectru care bântuie Europa” o făcea în ajunul erupţiilor revoluţionare care au început în Italia şi Franţa în 1848 şi care au cuprins o mare parte a continentului european.

Recent, o serie de comentarii mass-media au anticipat o eruptie similară de mişcări sociale de dimensiuni revoluţionare, rezultat direct al agravării crizei economice. Aceste avertismente sunt însoţite de previziuni cumplite conform cărora Europa va fi martora unei renaşteri a tensiunilor naţionaliste, a apariţiei mişcărilor fasciste şi chiar a războiului.

Istoricul Simion Schama declara, de exemplu, în Financial Times din data de 24 mai: “Departe de mine gândul de a prezenta situaţia actuală mai rău decât este necesar, însă cei care simt mirosul de sulf în aer nu pot ignora faptul că ne aflăm în pragul unei ere a furiei... în Europa şi America există posibilitatea certă a unei veri lungi şi fierbinti, plină de repudieri sociale.” 

Schama constată că există deseori un “decalaj de timp între debutul dezastrului economic şi acumularea furiei sociale” dar după o perioadă iniţială de “dezorientare temătoare” există pericolul de “mobilizare organizată a furiei”. 

El consideră ca acestă furie va fi îndreptată împotriva celor foarte bogaţi şi a celor care sunt consideraţi a fi responsabili pentru criză şi compară “plutocraţii nostri” cu oamenii de afaceri care au fost luaţi în vizor drept “bogaţi şi egoişti” în timpul Revoluţiei Franceze din 1789. 

Will Hutton, fost redactor la Observer, acum consilier privind reducerea cheltuielilor din sectorul public al coaliţiei conservator - democrat-liberală din guvernul britanic declara în 30 mai că “Este în joc viitorul Europei. Posibilul eşec al modei euro va fi un dezastru economic şi politic de prim ordin. Din punct de vedere economic, va arunca Europa în deprecieri concurenţiale, în imposibilităţi de plată a datoriilor, planuri de salvare bancară, în fluxuri de credite îngheţate, în protecţie comercială şi stagnare prelungită. Din punct de vedere politic, încercarea disperată de a menţine întreg acest continent se va risipi curând, deoarece vechii duşmani şi suspiciunile nu sunt niciodată departe. Ceea ce se va naşte va fi o Europă mai aproape anii ’30 – dominată de frică şi aflată în stagnare, ea va fi o pradă uşoară pentru ideologiile rasiste şi naţionaliste”.

De departe însă, cel mai apocaliptic avertisment referitor la ceea ce va urma a fost dat de Deutsche Welle, radiodifuzorul internaţional din Germania, pe data de 26 mai. Articolul începe prin a aminti avertismentele făcute în anul 2008 de către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, şeful FMI Dominique Strauss-Kahn şi Robert Zoellick, şeful Băncii Mondiale asupra impactului la nivel mondial pe care îl va avea colapsul economic. Strauss-Kahn a avertizat de exemplu că “s-ar putea să aibă loc tulburări sociale în multe ţări, inclusiv în ţări cu un nivel economic avansat.” 

Deutsche Welle scrie că aceste avertismente sunt “mai aproape astăzi decât în orice alt moment de la începutul crizei financiare – cei mai grea din 1929 încoace.”

Articolul aminteşte de demonstraţiile a sute de mii de oameni din Grecia şi avertizează că aceeaşi soartă poate devora şi “guvernele europene fragile din punct de vedere financiar, cum ar fi Spania, Portugalia şi Italia” şi că “naţiunile din întreaga lume sunt îngrijorate de creşterea nemulţumirilor sociale.” 

Raportul continuă cu precizarea că “printre experţi există sentimentul că mânia crescândă din aceste ţări este în fierbere la nivel mondial şi direcţionată împotriva aceleiaşi instituţii, aceloraşi oameni şi împotriva eşecului capitalismului global.”

Articolul îl citează pe directorul serviciilor de informaţii naţionale din America, Dennis C. Blair, care a avertizat Senatul american la nivelul Comisiei pentru Supravegherea Serviciilor de Informaţii asupra unei crize economice de lungă durată. El a precizat faptul că acestă criză ar putea duce la “un risc crescând de instabilitate ce va pune regimul în pericol” şi faţă de care “Statele Unite nu ar fi imune.”

Deutsche Welle încheie cu comentariile lui Marie-Hélène Calliol, preşedinte al Laboratorului European de Anticipare Politică şi a domnului Gerald Celente, anticipator financiar şi politic, editor al revistei Trends.

Celente explică: “Pe măsură ce economia va scădea, ceea ce se întamplă în Grecia se va răspândi în întreaga lume... . Vom asista la tulburări sociale crescânde în toate ţările care se confruntă cu datorii supreme, cele mai evidente fiind Spania, Irlanda, Portugalia, Italia, Islanda, Ucraina, Ungaria , urmate de Marea Britanie şi Statele Unite”. 

Calliol declară “Această criză este strâns legată de sfârşitul ordinii mondiale aşa cum o ştim din 1945 încoace - chiar şi mai devreme, de pe timpul procesului de‑colonizare europeană. Prin urmare, întreaga structură globală centrată timp de 60 de ani pe SUA se prăbuşeşte lent, generând tulburările de tot felul.” 

Întrebată cum se vor termina tuburările sociale, ea răspunde: “În război. Pe cât de simplu este, pe atât este şi de înspăimântător.” 

Atat Calliol cât si Celente resping ideea conform căreia, în spatele neliniştii sociale s-ar afla agitatori. 

“În spatele acestor reacţii nu se află nici o organizaţie” a declarat Celente care invocă, de asemenea, opera monumentală a lui Marx. “Aceasta este interpretarea ‘ muncitori din toate ţările, uniţi-vă’ a secolului 21. Oamenii sunt pe deplin conştienţi că trebuie să plătească pentru acţiunile de salvare care revin celor care “sunt prea mari” ca să eşueze. Cu cât cresc taxele mai mult, cu cât se reduc mai multe locuri de muncă, cu atât mai numeroase vor fi acţiunile de protest.” 

Aceste declaraţii demonstrează cât de serios privesc conducătorii Europei pericolul unei revolutii sociale în creştere de pe continent. Ceea ce le spun consilierii lor, este că acesta este produsul agravării crizei economice. Urmărind în continuare interesele principalelor bănci şi corporaţii, ei agravează situaţia plasând întreaga povara pe spatele clasei muncitoare. Prin această mişcare ei distrug ceea ce a mai rămas din măsurile sociale şi condiţiile de muncă câştigate în trecut de muncitori.

Clasele dominante din Europa se pregătesc să întâmpine apariţia unor lupte de clasă masive prin promovarea diverselor organizaţii aparţinând unei false clase de mijloc de stânga care să prevină dezvoltarea conştiinţei socialiste şi să blocheze independenţa politică a clasei muncitoare – noul Partid Anti-Capitalist din Franţa, Partidul de Stânga din Germania, Syriza din Grecia, etc. Acestea se pregătesc, de asemenea, pentru utilizarea de mijloace de represiune în masă şi introducerea unor forme dictatoriale de guvernare.

Avantajul de care se bucură în prezent clasa conducătoare se datorează faptului că clasei muncitoare îi lipseşte perspectiva socialistă şi revoluţionară necesară, dar şi conducerea pentru a declanşa propria contraofensivă. În schimb, acele organizaţii false numite să reprezinte clasa muncitoare - în special sindicatele – reprezintă de fapt a cincea roată a economiei. 

Fie că organizează diverse greve de o zi, cum ar fi în Grecia, Portugalia, Italia şi Spania sau nu fac nimic, ca de exemplu Uniunea Sindicatelor din Marea Britanie – în ambele cazuri, sindicatele funcţionează ca şi instrumente pentru impunerea de ‑ măsuri de austeritate şi a reducerilor, prin suprimarea şi izolarea deliberată a luptei de clasă. Ele lucrează mână-în-mănă cu angajatorii şi cu guvernul, indiferent dacă aceştia sunt în mod formal omologii lor social-democraţi sau reprezentanţi ai administraţiilor conservatoare.

Într-un final, acest lucru va asigura însă faptul că lupta de clasă va trece peste aceste organizaţii ca un val. World Socialist Web Site este de acord cu pronosticul conturat atat de bine de Troţki în Programul de tranziţie: “Orientarea maselor este determinată în primul rând de condiţiile obiective ale capitalismului aflat în declin şi în al doilea rând, de politica de trădare a vechilor organizaţii muncitoreşti. Dintre aceşti factori, primul este desigur decisiv: legile istoriei sunt mai puternice decât aparatul birocratic.” 

Departe de a fi o sursă de automulţumire sau fatalism, această prognoză subliniază întrebarea crucială referitoare la conducerea revoluţionară. Partidul marxist este un instrument indispensabil în încercarea de a reduce discrepanţa dintre implicaţiile revoluţionare ale crizei mondiale şi nivelul actual al conştiinţei clasei muncitoare. Cei care văd nevoia unei alternative socialiste ar trebui să ia decizia de a adera şi de a construi Partidul Egalităţii Socialiste.

2 Iunie 2010

Chris Marsden