Un registru al crimelor de război

10 august 2010

Cele câteva zeci de mii de documente postate online de Wikileaks Sunday au oferit un rechizitoriu detaliat şi mistuitor al unei război colonial criminal purtat de administraţia Obama.

Volumul - alcătuit din 92. 000 de documente, 200.000 de pagini - aşa-numitul Jurnal al războiului din Afganistan dovedeşte incontestabil că de aproape nouă ani încoace, armata SUA a efectuat o campanie de teroare şi violenţă mortală împotriva poporului afgan.

Documentele sunt alcătuite din rapoarte scrise pe câmpul de luptă de către soldaţii şi ofiţerii americani. Rapoartele documentează moartea civililor ca urmare a loviturilor aeriene asupra locuinţelor populaţiei, cât şi uciderea de către tupele de la sol a afganilor aflaţi pe motociclete, în autoturisme şi autobuze. 

Materialul oferă detalii ale operaţiunilor Task Force 373, o unitate secretă compusă din trupe speciale însărcinate cu operaţiuni de vânătoare şi ucidere a presupuşilor lideri talibani şi ai Al Qaeda. Unitatea respectivă a alcătuit o listă ce cuprinde un număr de cel puţin 2.000 de persoane care au fost condamnate la moarte de către Pentagon şi CIA. Personale respective nu au fost niciodată acuzate, cu atât mai puţin judecate, pentru vreo infracţiune. În decursul intrărilor brutale în anumite locuinţe şi ale atacurilor aeriene împotriva celor vizaţi, unitatea a reuşit să ucidă numeroşi bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi. 

Documentele demască utilizarea tot mai mare a avioanelor Predator şi Reaper, avioane care nu necesită pilot şi care pot ataca fără avertisment de la o distanţă mai mare de 15 km, semănând moarte şi distrugere asupra civililor lipsiţi de apărare.

Se expune, de asemenea, muşamalizarea sistematică a atrocităţilor comise de armata americană. Într-un număr de cazuri, victimele civile enumerate în rapoarte nu au fost niciodată făcute publice. În altele, rapoartele clasifică civili ucişi ca fiind rebeli.

Acest caracter criminal al războiului şi muşamalizarea sistematică de către forţele superioare militare au fost aduse la cunoştinţa publicului după eliberarea documentelor Wikileaks, un raport al unuia dintre cele mai grave masacre din nouă ani de război. Guvernul preşedintelui Hamid Karzai a condamnat public atacul SUA- NATO cu rachete, atac îndreptat asupra civililor din provincia Helmand, vinerea trecută. În cadrul acestui atac au fost ucise mai mult de 52 de persoane, inclusiv familii întregi, majoritatea femei şi copii. În timp ce diverse agenţii de ştiri au reuşit să fotografieze cadavrele şi să vorbescă cu rezidenţii din zona care şi-au îngropat familiile sau au transportat răniţii la un spital local, un purtător de cuvânt al forţelor de ocupaţie conduse de SUA a declarat că ”nu a existat nici o dovadă că au fost victime civile”.

Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc luni la Londra, că din acele documente rezultă “mii” de incidente similare ce constituie crime de război care ar trebui să fie investigate şi judecate.

Important este şi faptul că documentele expun punctul de vedere real al armatei faţă de regimul marionetă al lui Karzai, regim pe care dealtfel îl susţin. Ele dezvăluie cazuri de corupţie grotescă şi violenţă sadică din partea unor lideri militari, dealeri de droguri şi criminali care constituie pilonii statului afgan, oamenii urâţi de câtre poporul afgan.

Casa Albă reprezentată de Obama a răspuns la aceste scurgeri de informaţii promiţând să continue războiul din Afganistan şi declarând că divulgarea acestor materiale clasificate pune viaţa trupelor armate în pericol şi ameninţă ”securitatea naţională”.

Păstrarea secretă a acestui material nu s-a datorat dorinţei de a proteja soldaţii americani, ci mai degrabă pentru a ascunde poporului american realitatea despre acest carnagiu din Afganistan, căci populaţia Americii este din ce în ce mai ostilă faţă de acest război, cel mai lung război purtat de America.

Se fac comparaţii pe scară largă între dezvăluirile Wikileaks şi aşa numitele Pentagon Papers. Cu 40 de ani în urmă, acestea au dezvăluit minciunile care au stat la baza intervenţiei americane din Vietnam şi criminalitatea războiului SUA din această ţară.

Diferenţele sunt însă poate chiar mai izbitoare. La acel moment, când Daniel Ellsberg a dezvăluit documente confidenţiale, membrii ai Senatului Statelor Unite au fost pregătiti să sfideze guvernul şi să claseze acele documente. New York Times a urmărit însă perseverent povestea, luptând împotriva hotărârilor judecătoreşti care interziceau publicarea materialului.

În prezent nu există însă nici o persoană semnificativă în Senat sau în Partidul Democrat pregătită să facă ceva similar. În ceea ce priveşte mass-media, aceasta ignoră sau îţi exprimă doar în mică măsură repulsia sau şocul ca urmare a dezvăluirilor violenţei uimitoare pe care SUA o exercită împotriva populaţiei afgane. Punctul central al discuţiilor a fost legat de legalitatea scurgerii de informaţii din aceste rapoarte, şi nu de conţinutul lor înfricoşător.

La rândul său, ziarul Times a publicat ştirea numai după ce a îndemnat Wikileaks să treacă la auto-cenzură şi după ce s-a sfătuit cu Casa Albă. Concluzia principală a ziarului este că scurgerea de informaţii din acele documente demonstrează necesitatea intensificării războiului din Afganistan şi răspândirea lui mai agresivă în Pakistan. Ziarul a încercat să prezinte documentele ca dovezi ale unui “război paralizant” în care armatei SUA i s-au impus prea multe restricţii în timp ce i-au fost refuzate resurse necesare. Ziarul Times avansează această teorie în ciuda unor dovezi care indică un grad uimitor de brutalitate în Afganistan.

Faptul că dezvăluirile acestea au fost făcute de Wikileaks, o organizaţie online care dispune doar de o mica parte din resursele celor de la Times, constituie un act de acuzare pentru toată mass-media. Times şi alte organizaţii de ştiri care au reporteri trimişi la faţa locului sunt, fără îndoială, conştienţi de multe dintre incidentele dezvăluite în acele documente, dar au ales să nu le raporteze. Atât ei, cât şi Pentagonul şi conducerea politică au efectuat o acoperire sistematică a crimelor împotriva poporului afgan.

Escaladarea războiului din Afganistan sub conducerea lui Obama - trupele americane vor ajunge în următoarele două săptămani la un număr de 100.000 de soldaţi (împreună cu 50.000 de soldaţi NATO şi a altor forţe străine) - a fost facilitată şi de îngenunchierea mişcării de protest “anti-război”, care şi-a suspendat activitatea în urma alegerilor din noiembrie 2008.

După ce au încercat ani de zile să atragă şi să transforme ostilitatea populaţiei faţă de războaiele din Irak şi Afganistan într-un sprijin pentru Partidul Democrat, grupările liberale şi ex-radicale care constituiau baza protestelor au îmbrăţişat ordinea de zi “progresivă” a lui Obama, acceptând în mare măsură declaraţia oficială conform căreia războiul din Afganistan este ”un război bun”. Nu există nici un motiv care să ne facă să sperăm că dovezile dezvăluite săptămâna aceasta, dovezi care demonstrează contrariul, vor schimba acea poziţie.

Opoziţia poporului faţă de războaiele SUA din Irak şi Afganistan reiese din sondaj după sondaj. Există fără îndoială şi un grad de descurajare datorită incapacităţii de a schimba politica Statelor Unite. În 2008, milioane de oameni au mers la urne pentru a vota împotriva războiului, doar pentru a obţine o administraţie Obama care a escaladat regimul de teroare împotriva poporului afgan, continuând în acelaşi timp ocupaţia în Irak.

Ceea ce este necesar este organizarea unei mişcări populare autentice împotriva războiului. Opoziţia reală împotriva războiului poate fi dezvoltată doar ca parte a unei mobilizări a clasei muncitoare politic independentă, care să lupte împotriva sistemului de profit - o sursă a militarismului - şi a Partidului Democrat şi Republican, care-l apără şi îl promovează. Această mişcare trebuie să înainteze cererea pentru retragerea imediată şi necondiţionată a tuturor trupelor de ocupaţie americane şi străine din Afganistan şi Irak. Acestă mişcare trebuie să ceară, de asemenea, ca toţi cei responsabili pentru aceste războaie de agresiune, atât în timpul administraţiei Bush cât şi a administraţiei Obama - să fi traşi la răspundere.

27 iulie 2010

Bill Van Auken