Recenta reuniune a miniştrilor de finanţe ai Uniunii Europene, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, a demonstrat încă o dată supunerea totală a clasei politice faţă de cartelurile bancare internaţionale.
Într-un comentariu cu privire la relaţia dintre guvernele europene faţă de pieţele financiare, economistul britanic Philippe Legrain declară: „Până acum, guvernele UE au decis să protejeze proprietarii de acţiuni bancare cu orice preţ, iar pierderile să fie impuse contribuabililor - chiar dacă acest lucru întinde solvabilitatea guvernelor aproape de punctul de rupere.“
În ceea ce priveşte magnaţii financiari ai lumii, aceştia au fost asiguraţi că miniştrii de finanţe din Europa îi susţin, astfel încât ei să îşi poată continua munca distructivă cu vigoare reînnoită.
Activităţile actualilor speculatori financiari au fost descrise într-un editorial apărut în Süddeutsche Zeitung astfel: “Recent întorşi din vacanţa de schi de două săptămâni, comercianţii de schimb valutar şi managerii financiari au reînceput să speculeze împotriva statelor europene îndatorate . Prima lor victimă în noul an este Portugalia .... “.
Editorialul se referă apoi la “ritualul deja bine ştiut” al speculatorilor care pariază împotriva valutei şi a obligaţiunilor tărilor îndatorate, pentru a le sili să intre sub umbrela financiară salvatoare a Uniunii Europene. Grecia şi Irlanda au fost anul trecut primele victime ale unor astfel de operaţiuni financiare. Portugalia, Spania si Italia au intrat acum, la începutul anului 2011, în vizorul acestor speculanţi.
Aceste ţări sunt forţate rând pe rând să se împrumute de la Uniunea Europeană şi de la FMI. Apoi, drept pedeapsă, ele trebuie să plătească dobânzi ridicate. Principalul motiv al acestori credite în valoare de mai multe miliarde de euro (în cazul Greciei sunt 110 miliarde de euro, în cazul Irlandei sunt 90 miliarde de euro) este de a compensa pierderile suferite în ultimele două decenii de băncile europene ca urmare a practicării unor investiţii ilegale care le-au adus datorii imense. Întregul proces al planurilor de salvare a datoriilor suverane, combinat cu dobândă de zero la sută pentru speculanţii doritori să strângă fonduri, a deschis noi oportunităţi pentru a face un super-profit.
Potrivit celor mai recente date, Deutsche Bank a reuşit pe baza unor astfel de operaţiuni să întreacă pentru prima dată banca americana JP Morgan Chase şi să devină o banca de top a Europei. Mai mult de o treime a profiturilor europene ale Deutsche Bank au fost obţinute prin tranzacţionarea de împrumuturi şi obligaţiuni guvernamentale.
În 2010, în topul primelor zece grupuri financiare care au tranzacţionat datorii publice europene s-a aflat Barclays Capital, o divizie a grupului de investitii a Barclays Bank. Pe locul doi se află Deutsche Bank.
Ameţit de succesul operaţiunilor sale în Europa, directorul executiv al Barclays, Bob Diamond, a apărat sfidător profiturile şi bonusurile bancii sale. Cu aproximativ o săptămână în urmă, el a declarat în faţa Comitetului de Finanţe a Camerei Comunelor că “perioada de remuşcări şi scuze” a bancherilor ar trebui să ia sfârşit.
Într-adevăr, din partea aristocraţiei financiare nu a existat nici un semn de remuşcare cu toate că aceştia, prin activităţile lor, au adus lumea la un pas de dezastru. Dupa o scurta recesiune a profiturile lor de la sfârşitul anului 2008 şi începutul lui 2009, salariile şi bonusurile celor de la CFO au crescut din nou la niveluri astronomice.
Venitul personal al lui Diamond este aproximat a fi anul acesta în jurul sumei de 8,5 milioane de lire sterline britanice - o sumă domnescă, care însă păleşte în faţa venitul mediu de un miliard de dolari, pe care l-au încasat managerii Hedgefonds în 2009. Această din urmă sumă depăşeşte chiar şi suma record plătită managerilor Hedgefonds în 2007, înainte de collaps-ul de pe Wall Street şi criza financiară globală din 2008.
Lideri al bonusurilor în topul celor de pe Wall Street sunt însă consiliile de administraţie ale Goldman Sachs. Banca a anunţat la începutul acestei săptămâni că a cheltuit un total de 15,4 miliarde de dolari pentru salarii şi bonusuri – ceea ce indică o creştere de 3,5 la sută faţă de anul precedent.
Aristocraţia financiară de pe ambele maluri ale Atlanticului încasează sume record în profiturilor şi prime. Ea vrea să se asigure prin toate mijloacele că sursa de la care se hrănesc asociaţii ei speculatori rămân oamenii muncii din Europa. În Europa, aceasta ia forma unei distrugeri sistematice a statului şi a realizărilor acumulate de clasa muncitoare în decenii de luptă.
Sub presiunea UE şi a FIM, multe ţări europene au impus programe de austeritate, prin care salariile din sectorul public şi cele ale funcţionarilor publici au fost reduse de la cinci la cincisprezece la sută. “ Nu e suficient”, strigă însă pieţele. În presa financiară se cer deja reduceri ale salariilor de treizeci de procente. Pe lângă veniturile angajaţilor aflate în scădere, se adaugă şi preţurile tot mai ridicate ale produselor, deoarece guvernele au pus în aplicare creşterea impozitelor şi au mărit taxa pe valoare adăugată.
Rând pe rând, sistemele de protecţie socială sunt erodate şi nivelul de îngrijire a sănătăţii este neglijat. Dând ecou cererilor venite de pe pieţele financiare, cancelarul Merkel a declarat săptămâna trecută că vârsta de pensionare în Europa ar trebui să fie ridicată la 67 de ani.
Tactica de genul “dupa noi, potopul” susţinută de elita financiară şi introdusă de guvernele din Europa sărăceşte clasa muncitoare şi pe cea de mijloc. Natura lacomă şi complet nesăbuită a acestei elite financiare introduce un element nou şi exploziv în lumea politică.
Protestele recente şi tulburările sociale din Tunisia, în urma cărora a fost înlocuit de la putere un dictator urât de popor, sunt un răspuns puternic dat de clasa muncitoare cu privire la reducerea nivelului de trai, care este aplicat de guverne peste tot în lume. Lecţia pe care trebuie să o învăţăm din situaţia aceasta este aceea că nu li se poate acorda încredere partidelor şi sindicatelor existente, chiar dacă ele susţin că reprezintă clasa muncitoare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru aliaţii lor constituiţi în grupări ale clasei de mijloc, care reprezintă aripa stângă a spectrului politic.
De fapt, în Grecia, Portugalia şi Spania guvernele “socialiste” şi social-democrate au mers mână în mână cu sindicatele pentru a pune în aplicare măsurile de austeritate care se dovedesc a fi favorabile băncilor. Pentru a distrage atenţia de la bănci şi de la complicitatea lor cu aristocraţia financiară, aceste guverne incită la naţionalism şi şovinism.
Numai intervenţia independentă a clasei muncitoare poate preveni o nouă catastrofă pentru umanitate, catastrofă care rezultă din maşinaţiunile mafiei financiare internaţionale şi a complicilor lor din guvern şi din sindicate. Acest lucru înseamnă o luptă pentru naţionalizarea băncilor şi a tuturor instituţiilor financiare internaţionale majore sub supravegherea şi controlul democratic al clasei muncitoare.
22 ianuarie 2011