World Socialist Web Site salută căderea dictatorului egiptean Hosni Mubarak. Milioane de muncitori şi tineri egipteni sărbatoresc pe străzile din Cairo, Alexandria şi în alte oraşe o victorie într-adevăr istorică.
Aceste evenimente extraordinare sunt un punct de cotitură nu numai pentru Egipt, ci pentru întreaga lume. Ele au demonstrat imensa putere socială a clasei muncitoare şi resping incontestabil părerea celor care considerau că prăbuşirea Uniunii Sovietice a însemnat "sfârşitul istoriei"- adica sfârşitul luptei de clasă ca factor de conducere a dezvoltării umane. Eroismul victorios al maselor din Egipt în faţa torturii, a arestărilor şi a represiunii sunt o sursă de inspiraţie pentru muncitorii şi tinerii din întreaga lume.
Demisia lui Mubarak a fost un gest umilitor urmat la mai puţin de 24 de ore de la discursul în care el refuza cu înverşunare să demisioneze. A fost, de asemenea, o lovitură dată conducerii militare care a salutat într-o declaraţie dată vineri dimineaţa transferul de putere către vicepreşedintele Omar Suleiman, şeful agenţiei de informaţii egiptene.
Demisia este o lovitură devastatoare pentru burghezia arabă care se teme de răspândirea revoluţiei dincolo de graniţele Egiptului; pentru statul israelian ale cărui politici de represiune şi teroare militară depind de suprimarea luptei de clasă atât în ţările arabe, cât şi în Israel şi mai presus de toate, pentru imperialismul american care timp de 31 de ani a fost finanţatorul şi susţinătorul principal al dictaturii lui Mubarak. Washingtonul a fost complice la toate crimele regimului, inclusiv la utilizarea pe scară largă a torturii împotriva oponenţilor politici.
Tulburările revoluţionare care au cuprins Africa de Nord sunt primul răspuns major dat de clasa muncitoare din lume la condiţiile create de criza economică globală a capitalismului. Prin doborârea lui Mubarak de la putere, muncitorii din Egipt au lansat prima salvă în lupta împotriva exploatării economice, a suprimării drepturilor democratice şi a inegalităţii sociale apărată nu numai de guvernele din Egipt, ci din întreaga lume.
Cu toate că demisia lui Mubarak este importantă, acesta este doar începutul luptei. Mubarak nu mai este, regimul însă rămâne, iar puterea se află în mâinile corpului ofiţerilor care a fost pivotul dictaturii capitaliste în Egipt timp de decenii. Masele ştiu că abia au început să se socotească cu exploatatorii lor - poliţia secretă, generalii egipteni şi cu Mubarak însuşi.
În lupta sa de a rămâne la putere, regimul egiptean va găsi cei mai nemiloşi aliaţi în rândul aristocraţiei financiare ale puterilor imperialiste. Timp de câteva săptămâni, administraţia Obama a lucrat în spatele scenei pentru a-l susţine pe Mubarak, insistând asupra faptului că acesta ar trebui să supravegheze o "tranziţie ordonată”. Discursul superficial al preşedintelui Obama de vineri după-masă, în cadrul căruia a recunoscut demisia lui Mubarak, a urmat unei declaraţii date vineri dimineaţa în care guvernul SUA a subliniat că nu cere demisia acestuia.
Guvernul de la Washington este angajat, fără îndoială, în discuţii intense cu armata egipteană pentru a se asigura că viitorul guvern egiptean va reprezenta interesele imperialiste ale guvernului SUA.
“Tranziţia democratică” nu poate fi încredinţată nici armatei şi nici “opoziţiei”. De altfel, “opoziţia” şi-a exprimat deja sprijinul complet pentru guvernul militar. Unul din liderii "opoziţiei", Mohammed El Baradei, a sugerat că “tranziţia” ar putea dura un an, lăsând în acest timp mână liberă armatei de a face ceea ce vrea.
Strategii imperialişti americani speră ca, între timp, guvernul de la Washingtonul să platească acoliţilor săi din Egipt destui bani încât să aranjeze o "tranziţie" care să readucă clasa muncitoare acolo unde a fost înainte de răsturnarea lui Mubarak. Într-un interviu acordat postului CNN, fostul director al CIA, James Woolsey, a declarat că SUA ar trebui să "colaboreze cu forţele de stabilitate în vederea unei schimbări democratice care respectă legea" şi " să ajute din punct de vedere economic şi politic".
Astfel de comentarii sunt un avertisment serios pentru clasa muncitoare. Jubilarea legată de plecarea lui Mubarak este perfect înţeleasă, dar succesul iniţial al revoluţiei nu trebuie pierdut. Problema strategiei de clasă şi formarea unei noi conduceri revoluţionare a clasei muncitoare va determina soarta următoarei etape a revoluţiei.
Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale solicită atenţia muncitorilor egipteni asupra scrierilor lui Lev Troţki - lider alături de Vladimir Ilici Lenin al Revoluţiei din Octombrie 1917, fondator al celei de-a Patra Internaţionale şi totodată, cel mai important practician şi teoretician al revoluţiei socialiste internaţionale. După cum a explicat Troţki în teoria revoluţiei permanente, lupta pentru democraţie este legată indisolubil de lupta pentru putere a clasei muncitoare şi de transformarea socialistă a Egiptului şi a lumi.
Sprijinul acordat de Washington şi El Baradei guvernului militar nu este un accident, ci o reflectare a intereselor clasei capitaliste. De fiecare dată când marea majoritate a populaţiei încearcă să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă – fie că este vorba despre majorări salariale, reducerea preţurilor sau apărarea libertăţilor politice – ea se confruntă cu reprezentanţii acestei elite care se opun oricărei schimbări menite să afecteaze interesele lor economice sau strategice.
Sarcina cu care se confruntă clasa muncitoare este formarea unor organe ale puterii populare. Acestea trebuie să se bazeze pe clasa muncitoare pentru a învinge rămăşiţele guvernului Mubarak şi pentru a-l înlocui cu un guvern muncitoresc. Victoria revoluţiei depinde de extinderea acesteia dincolo de graniţele Egiptului, unind muncitorii egipteni cu fraţii şi surorile lor de clasă din Orientul Mijlociu şi din ţările capitaliste avansate.
Aceasta este o lupta pentru fondarea unor partide care să susţină perspectivele troţkismului şi care vor înarma muncitorii din Egipt şi din întreaga lume pentru conflictele de clasă intense pe care căderea lui Mubarak le prevestesc.
Consiliul Editorial al World Socialist Web Site
12 februarie 2011