Acum două săptămâni s-au împlinit 150 de ani de la atacul forţelor confederate asupra Fort Sumter din Charleston Harbor, Carolina de Sud. Atacul a marcat începutul Războiului Civil dintre Uniunea Statelor din Nord şi Confederaţia Statelor din Sud - un eveniment epocal în istoria americană şi mondială.
La doar şase săptămâni de la inaugurarea lui Abraham Lincoln ca preşedinte, Confederaţia, formată din 11 state sclavagiste, a intrat în rebeliune armată împotriva guvernului Statelor Unite.
Fort Sumter a devenit punctul central al altercaţiei după ce comandantul federal din Nord, maiorul Robert Anderson din Kentucky a refuzat să predea Confederaţiei baza militară. Sudul a asediat mica enclavă din Nord, refuzând să permită aprovizionarea acesteia.
În Nord a început o dezbatere privind un răspuns adecvat. Cele două administraţii precedente, cele ale democraţilor Franklin Pierce (1853-1857) şi James Buchanan (1857-1861) au cedat în mod repetat în faţa inflexibilităţii proprietarilor de sclavi din Sud. Însă în iarna din 1860-61, în Nord s-a amplificat un sentiment împotriva unor concesii suplimentare.
În perioada dintre alegerea lui Lincoln ca preşedinte în noiembrie 1860 şi inaugurarea lui patru luni mai târziu, milioane de oameni din statele libere din Nord au ajuns la concluzia că este necesar să se împotrivească proprietarilor de sclavi. Un istoric a scris recent că "în timpul acestei crize, cetăţenii statelor libere au definit natura fundamentală a Uniunii Americane, o sarcină la care strămoşii lor revoluţionari s-au opus în mod tragic. " [Lincoln şi decizia în favoarea războiului , de Russell McClintock (Chapel Hill, 2008)]
Bombardamentul de la Fort Sumter a început în dimineaţa zilei de 12 aprilie. Fort Sumter, care nu fusese construit pentru a rezista unui atac al artileriei terestre, a căzut în decurs de o zi în mâinile celor din Sud.
În ciuda crizei care exista deja de ceva vreme, atacul efectiv asupra Fort Sumter a provocat şoc şi indignare în Nord. Apelul lui Lincoln din 15 aprilie 1861 în care chema la luptă 75 mii de voluntari pentru a înfrange rebeliunea proprietarilor de sclavi a fost primit cu un sprijin copleşitor. Războiul care a urmat în următorii patru ani a dus la pierderea a mai mult de 625 de mii de vieţi omeneşti, aproximativ doi la sută din populaţia Statelor Unite în 1860.
Cauza centrală şi imperativă a războiului a fost sclavia, o marea problemă politică şi morală a societăţii americane rămasă nerezolvată de revoluţia din 1775-1783. Sclavia a transformat în bătaie de joc Declaraţia de Independenţă şi proclamarea că “toţi oamenii se nasc liberi şi egali şi au anumite drepturi inalienabile, între acestea fiind viaţa, libertatea şi căutarea fericirii.”
Părinţii fondatori au evitat problema şi, din lipsă de soluţii, au încercat să se convingă că sclavia va dispărea în cele din urmă de la sine. S-a întâmplat însă exact opusul. Invenţia în 1793 a maşinii de egrenat bumbac a facut sclavia mai productivă şi mai profitabilă. "Puterea proprietarilor de sclavi” a ajuns să exercite o influenţă enormă chiar şi în Nord, în special în industria textilă şi bancară.
Însă, în ciuda puterii politice şi a agresivităţii, sistemul sclavagist şi societatea care l-a menţinut a fost înapoiată pe plan social şi intelectual şi regresivă din punct de vedere economic. Miturile care au aparut ulterior despre "vechiul Sud" au fost doar atât: mituri.
Ştiinţa şi oricare altă formă de gândire progresivă nu ar putea face nici un progres într-o cultură ruinată de realitatea hidoasă a sclaviei umane. Nici societatea din Nord, care avea o economie capitalistă emergentă, nu era un paradis. Dar "forţa de muncă liberă" a capitalismului industrial din Nord era, în contrast cu "instituţiile aparte" din Sud, dinamică şi în sens istoric, progresivă.
Superioritatea economică a industriei din Nord a devenit mai evidentă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Prin extinderea sclaviei în noi teritorii, elita din Sud a încercat să compenseze slăbiciunea economică a regiunii lor cât şi declinul care le ameninţa puterea politică. Proprietarii de sclavi nu au putut ţine din punct de vedere economic pasul cu industria din Nord, dar au intenţionat să-şi menţină puterea politică în Statele Unite.
În 1840, Sudul şi-a condus trupele în războiul cu Mexicul cu scopul de a deschide noi teritorii pentru sclavie. Acesta a cerut guvernului federal să pună în aplicare o "dispoziţie specială" chiar şi în Nord, un principiu menţionat în Actele scalvilor fugari din 1850 şi în decizia Dred Scott a Curţii Supreme din 1857. Conform acesteia, persoanele de origine africană nu aveau nici un drept pe teritoriul SUA, nici în calitate de cetăţeni, nici ca oameni.
Legea Kansas-Nebraska din 1854 s-a bazat pe doctrina cinică a "suveranităţii populare" şi a permis ca sclavia să fie extinsa pe teritoriile din Nord. Susţinătorii ei, în principal liderii pro-sclavie din Partidul Democrat, au susţinut că populaţia din fiecare regiune ar trebui să aibă dreptul să decidă dacă statul lor este sclavagist sau liber. Cererea a permis proprietarilor de sclavi să folosească violenţă pentru a strânge o majoritate în favoarea sclaviei. Susţinătorii sclaviei din Missouri au invadat Kansasul în încercarea de a câştiga noi adepţi. Majoritatea celor care se împotriveau acesteia şi cei care luptau activ împotriva ei s-au apărat cu înverşunare.
Kansas-Nebraska a întărit rezistenţa împotriva sclaviei din Nord. Lincoln, care părăsise Congresul dezgustat de războiul împotriva Mexicului, a reintrat în politică în anul 1854 şi a devenit curând una dintre figurile de frunte ale noului Partid Republican care respingea expansiunea sclaviei în teritorii noi. De atunci, cariera lui Lincoln a crescut în tandem cu opoziţia populară faţă de sclavie şi cu provocările venite din partea proprietarilor de sclavi din Sud.
Lincoln a câştigat alegerile din noiembrie 1860 cu majoritate în fiecare stat din Nord, cu excepţia New Jersey. În lunile care au urmat, preşedintele ales a evitat să facă orice comentariu care ar fi putut fi interpretat de cei din Sud ca o provocare.
Proprietarii de sclavi nu au acceptat însă o preşedinţie pe care nu au avut-o sub control, chiar dacă Congresul a rămas în impas iar Curtea Supremă era dominată, sub conducerea judecătorului Roger Taney, autorul deciziei Dred Scott , de o majoritate care susţinea sclavia. Între timp, Nordul a aşteptat să vadă dacă politica de compromis care a discreditat administraţia lui Buchanan, va continua. Atenţia îi era concentrată tot mai mult asupra Fort Sumter. În cele din urmă, proprietarii de sclavi au decis să clarifice problemele şi să precipite luarea unei decizii.
Confruntat cu o insurecţie a proprietarilor de sclavi, Lincoln a privit iniţial conflictul doar ca pe o apărare a Uniunii. Conflictul s-a intensificat însă pe parcursul anului care a urmat. Au avut loc bătălii teribile în care s-a vărsat mult sânge astfel încât, evitarea realităţii politice care a stat la baza războiului, nu a mai fost posibilă. Victoria în război şi salvarea Uniunii necesita distrugerea bazei economice a Confederaţiei - sistemul sclavagist. Ceea ce începuse ca un conflict militar s-a transformat într-o revoluţie socială.
În perioada imediat următoare bătăliei de la Antietam din septembrie 1862, în care 23 de mii de soldaţi au fost ucişi sau răniţi în doar o zi de luptă, Lincoln a anunţat că va emite până la 1 ianuarie 1863 o Proclamaţie de emancipare. Era un obicei pentru Lincoln de a pune în aplicare cu prudenţă chiar şi cele mai radicale măsuri. Proclamaţia a eliberat însă doar sclavii din statele în care mai erau revolte.
Cu toate acestea, Proclamaţia a fost un vestitor al abolirii inevitabile a sclaviei. La nici doi ani de la proclamare, cel de-al 13 -lea Amendament adoptat la începutul anului 1865 a abolit sclavia în Statele Unite ale Americii.
Atacul lui Lincoln asupra sclaviei a consolidat poziţia militară din Nord, în parte prin faptul că a încurajat rezistenţa împotriva slaviei din Sud. Însă, mai presus de toate, a ridicat Războiului Civil din America de Nord la nivelul unei lupte revoluţionare istorice pentru eliberarea omului la nivel mondial. Exact aşa a şi fost perceput războiul în întreaga lume.
În Marea Britanie, războiul a câştigat sprijinul muncitorilor conştienţi de clasa socială, deşi blocada din Sud a lăsat morile britanice fără bumbac. Sprijinul muncitorilor pentru războiul împotriva sclaviei purtat de Uniune a exclus posibilitatea ca Marea Britanie şi Franţa să intervină pe partea Sudului.
Karl Marx şi Friedrich Engels erau partizani ai cauzei Uniunii în Marea Britanie. Ei au înţeles din cea mai timpurie etapă a conflictului că un compromis cu Sudul nu era posibil.
Marx a declarat în octombrie 1861: "Lupta actuală dintre Sud şi Nord nu este prin urmare nimic altceva decât o luptă între două sisteme sociale, sistemul sclavagist şi sistemul de muncă liberă. Lupta a izbucnit deoarece cele două sisteme nu mai pot coexista în pace pe continentul Nord American. Lupta poate fi încheiată doar cu victoria unui singur sistem."
Trei ani mai târziu, în noiembrie 1864, Marx i-a adresat lui Lincoln o scrisoare în care felicita poporul american pentru realegerea sa ca preşedinte. Cu emoţie evidentă, Marx a rezumat semnificaţia istorică a realegerii lui Lincoln: "Dacă rezistenţa faţă de puterea sclaviei a fost cuvântul de ordine la prima Dumneavoastră alegere, la cea de-a doua alegere, strigătele triumfătoare de război înseamnă moartea scalviei."
Războiul Civil s-a încheiat la data de 9 aprilie 1865 cu capitularea armatei lui Robert E. Lee la Appomattox. Doar cinci zile mai târziu, în Vinerea Mare, Lincoln a fost asasinat. Scriind în numele celor de la Asociaţia Internaţională a Muncitorilor, Marx a deplâns moartea "unuia dintre puţinii oameni care au reuşit să devină mari, fără a înceta să fie buni."
În ajunul Războiului Civil puţini şi-ar fi putut imagina amploarea transformărilor sociale pe care conflictul le va aduce. Abraham Lincoln a prezis în 1858 că Uniunea nu ar putea supravieţui "semi-sclavagistă" şi "semi-liberă" , dar nu s-a aşteptat ca "puterea sclavagistă", atât de intransigentă şi viciosă, să poată fi spulberată în doar câţiva ani. Dar s-a întâmplat exact acest lucru. Exemplul acestui avans extraordinar şi progresiv rămâne o sursă de inspiraţie.
Chiar şi după trecerea a 150 de ani, Războiul Civil trăieşte în conştiinţa umanităţii ca unul dintre cele mai mari capitole din lupta împotriva opresiunii şi pentru egalitate socială şi eliberare a omenirii.
13 aprilie 2011