Haosul financiar emite un avertisment

20 mai 2011

Săptămâna trecută a avut loc cea mai mare scădere a preţurilor la materiile prime de la colapsul Lehman Brothers încoace. Financial Times a descris aceast lucru ca fiind o "debandadă epică". Săptămâna aceasta pieţele au fost din nou în creştere. Cine ştie însă ce va fi săptămâna viitoare? Un alt sell-off, un colaps bancar, un faliment naţional, o repetare a prăbuşirii - neexplicate încă - de pe Wall Street cu un an în urmă, când piaţa a căzut cu aproape 10 procente în câteva minute sau ceva complet neaşteptat?

Volatilitatea fără precedent prezentă pe pieţele financiare internaţionale emite un avertisment. Ea subliniază două caracteristici fundamentale ale economiei capitaliste globale: nici una dintre contradicţiile care stau la baza crizei financiare globale care a început în septembrie 2008 nu a fost rezolvată, iar politicile guvernelor şi băncilor centrale majore vin în conflict deoarece fiecare dintre ele acţionează în propriul său interes naţional, sub sloganul "fiecare pentru el, iar de ultimul nu ne pasă."

Preţul materiilor prime care a scăzut pe 5 mai a fost determinat de scăderea petrolului cu mai mult de 10 la sută. Comercianţii au descris această prăbuşire drept "oribilă." Ulterior, scurgerea de capital a făcut ca Clive Capital, cel mai mare fond de hedging din lume, să pierdă mai mult de 400 de milioane de dolari pe parcursul unei singure zile. Într-o scrisoare către clienţii săi, managementul însărcinat cu gestionarea fondului nu a putut explica ce anume a "anihilat" piaţa petrolului.

Nimeni altcineva nu a părut să fie în măsură să dea un răspuns. Un editorial din Financial Times din 6 mai a încercat să găsească o explicaţie, însă după prezentarea acesteia a declarat că, deşi teoria oferită poate fi corectă, "şi exact opusul ei poate fi." Ziarul a concluzionat: "Uşurinţa cu care explicăm fluctuaţiile preţurilor - în orice direcţie -sugerează că nu le înţelegem deloc. "

Oricare ar fi motivul imediat pentru aceasta prăbuşire, cauza principală a turbulenţei este defalcarea în curs de desfăşurare a sistemului financiar global.

Unul dintre principalii factori aflaţi în spatele boom-ului de mărfuri a anului trecut a fost declinul dolarului SUA faţă de toate celelalte valute majore. Acest lucru reflectă atât declinul pe termen lung a poziţiei economice a Statelor Unite în raport cu alte mari puteri capitaliste, dar şi politicile urmărite de către Rezerva Federală americană. Banca Centrală a SUA oferă băncilor americane numerar cu o dobânda între zero şi 0,25 la sută. În condiţiile în care inflaţia este între 2 şi 3 la sută, aceasta înseamnă că bancile primesc banii cu o rata de dobândă negativă.

Aceşti bani nu sunt investiţi pentru expansiunea industriei, ci sunt utilizaţi pentru finanţarea speculaţiilor la mărfuri şi pe alte pieţe. În timp ce această politică este extrem de benefică pentru sistemul bancar şi financiar din SUA, în economia globală este haos, deoarece guvernele şi băncile centrale trebuie să încerce să contracareze efectele inflaţioniste ale creşterii preţurilor şi impactul creşterii ratelor de schimb asupra economiei ţărilor lor.

Deşi nu numeşte direct Rezerva Federală americană, Banca de Rezerve a Australiei a indicat în ultimul său raport trimestrial asupra politicii monetare riscurile pentru economia globală care se nasc din activităţile Rezervei Federale. Atâta timp cât ratele dobânzilor rămân scăzute, preţurile ridicate la materiile prime "încetinesc activitatea economică " şi "contribuie la aşteptări inflaţioniste mai mari.” Dacă băncile centrale ar reacţiona prea încet, ar avea loc o "creştere a anticipaţiilor inflaţioniste" urmată de o "încetinire puternică a dezvoltării, deoarece politica ar fi ajustată tardiv." Cu alte cuvinte, spirala inflaţionistă se va încheia cu un faliment şi va declanşa o recesiune la nivel mondial.

Politica monetară americană nu este singura sursă de turbulenţe la nivel mondial. O alta este criza în curs de desfăşurare a zonei euro, recent descrisă ca o "avalanşă în slow-motion."

Prăbuşirea de pe pieţele produselor de bază de săptămâna trecută a fost însoţită de o noua criză legată de salvarea Greciei. Spiegel Online a raportat că Grecia se pregăteşte pentru a ieşi din zona euro. Raportul a fost negat energic, dar revista a fost în măsură să citeze dintr-un act al Trezoreriei germane care descria consecinţele unui astfel de pas.

Agravarea problemelor din sistemului financiar elen, precum şi a celor două, aşa-numite economii periferice care au fost salvate -Portugalia şi Irlanda - semnifică eşecul măsurilor financiare iniţiate un an în urmă. Scenariul invocat a fost că, după o perioadă de contracţie fiscală, economia Greciei îşi va reveni şi guvernul se va putea întoarce pe pieţele de finanţare internaţionale. Însă în decurs de un an, situaţia a trecut de la rău la mai rău: datoria statului elen a urcat la 160 la sută din produsul intern brut, şomajul este în creştere şi economia se contractă. Deoarece Standard and Poor's menţine scăzut ratingul Greciei, ţara a fost efectiv scoasă de pe pieţele internaţionale.

Un factor major în incapacitatea ţărilor din zona euro de a oferi o soluţie la criza datoriilor sunt diviziunile profunde dintre ele, în special între Franţa şi Germania.

Politica a fost determinată pe baza faptului că datoria suverană grecescă sau a altui stat nu pot fi "recuperată", deoarece acest lucru ar duce la pierderi bancare majore sau chiar la un colaps financiar asemănător cu cel de la Lehman Brothers. Prin urmare, s-a pus în practică un fel de sistem Ponti prin care creditele sunt reportate şi datoriile noi finanţate.

Însă un astfel de sistem nu poate continua la nesfârşit. La un moment dat, acesta va duce la ceea ce Financial Times a numit o "restructurare suverană forţată şi [un] val de prăbuşiri bancare."

Cauza turbulenţelor este faptul că pieţele financiare au depăşit de mult graniţele naţionale şi operează prin intermediul unui set complex de interdependenţe care au cuprins toată lumea şi care se sustrag controlului unor guverne sau a unor autorităţi de reglementare.

Haosul din sistem aminteşte de comentariul lui Marx din Manifestul Comunist: "Societatea burgheză modernă, cu relaţiile ei de producţie, de schimb şi de proprietate, o societate care a evocat mijloace gigantice de producţie şi de schimb, este ca vrăjitor care nu mai este capabil să controleze puterile lumii de jos pe care le-a creat. "

Acest haos şi distrugerile sociale tot mai mari aruncate asupra a sute de milioane de oameni semnifică faptul că sistemul de profit şi sistemul de stat-naţiune în care acesta îşi are rădacinile trebuie să fie răsturnat. Iraţionalităţile oarbe de pe piaţă trebuie să fie înlocuite cu gestionarea conştientă a economiei globale şi o planificare economică controlată democratic, care să satisfacă nevoile umane, în conformitate cu legile raţiunii. Aceasta poate fi realizată numai prin luarea puterii politice de către clasa muncitoare şi instaurarea socialismului internaţional.

14 mai 2011

Nick Beams