Întrebările serioase pe care le ridică afacerea Dominique Strauss-Kahn

24 mai 2011

Arestarea finanţatorului şi politicianului francez Dominique Strauss-Kahn în New York pentru agresiune sexuală şi continuarea detenţiei acestuia este un eveniment tulburător cu consecinţe pe termen lung.

Strauss-Kahn este directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), probabil cea mai puternică instituţie capitalistă financiară din lume, şi o figură proeminentă a Partidului Socialist Francez, unul dintre partidele care face cele mai mari afaceri din ţară.

Strauss-Kahn era aşteptat să îşi anunţe curând candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2012. Sondajele de opinie din Franţa îl plasau înaintea rivalului său, preşedintele Nicolas Sarkozy şi a candidatului de extremă dreaptă, Marine Le Pen din Frontul Naţional.

Strauss-Kahn reprezintă prin poziţia sa de clasă, privilegiile şi opiniile sale tot ceea ceea ce World Socialist Web Site condamnă. Dar el este, de asemenea, o fiinţă umană şi, prin urmare, are drepturi democratice, inclusiv la un proces juridic adecvat şi prezumţia de nevinovăţie până la proba contrarie. Dacă privim însă la tratamentul de care a beneficiat Strauss-Kahn de la arestarea sa şi la raportele despre acest incident care au apărut în mass-media americană, pare că acolo această prezumţie nu există.

Nici noi şi nici oricine altcineva - cu excepţia acuzatului şi a acuzatoarei (şi, probabil, a unor alte părţi interesate, dar nenumite) - nu ştie exact ce s-a întâmplat duminică în suita lui Strauss-Kahn, la hotelul Sofitel din Manhattan.

Toate informaţiile primite de către public au venit fie de la Departamentul de Poliţie din New York, de la avocaţii presupusei victime sau din mass-media.

Până în prezent nu a auzit nimeni versiunea lui Strauss-Kahn referitoare la această poveste. În schimb, el a fost expus unui proces umilitor şi dezumanizant bine calculat - ca de exempul la acel dezgustător "Perp Walk" (n.t. în traducere aprozimativă plimbarea inculpatului, acţiunea în care poliţiştii defilează cu un acuzat în cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi) - cu intenţia evidentă de a-l prezenta în ochii publicului ca fiind deja acuzat.

Violul este o crimă deosebit de gravă şi oricine se face vinovat de ea trebuie să fie tras la răspundere. Cu toate acestea, un fapt rămâne ruşinos şi de netăgăduit: acuzaţiile de comportament sexual neadecvat au fost folosite fără milă nu doar de SUA pentru a distruge persoane vizate. Un exemplu care ne vine imediat în minte este cel al fondatorului WikiLeaks, Julian Assange.

Faptul că acuzaţiile de viol şi alte abateri sexuale mai mici sunt folosite în scopuri politice nu înseamnă că Strauss-Kahn este victima unei conspiraţii. Ar fi vorba însă de o credulitate uluitoare dacă s-ar exclude, fără o investigaţie corespunzătoare, posibilitatea ca Strauss-Kahn - un om ale cărui decizii au consecinţe politice şi financiare profunde - să fi căzut într-o capcană atent calculată.

Vechea întrebare Cui prodest - cine beneficiază? - trebuie adresată în cadrul investigaţiei. Rezultatul final al acesteia, indiferent care va fi el, va duce cel mai probabil la înlocuirea şefului FMI şi distrugerea carierei politice a unui posibil viitor preşedinte al Franţei.

Cine ar putea beneficia de intemniţarea lui Strauss-Kahn într-o închisoare americană? Aceasta este desigur întrebarea pe care ar adresa-o marele romancier francez Alexandre Dumas, autorul romanului Contele de Monte Cristo.

Însă printre redactorii de la New York Times nu se poate găsi o astfel de curiozitate. În schimb, ziarul, amator de scandaluri, a publicat ieri nu mai puţin de trei cronici - de Maureen Dowd, Stephen Clarke şi Jim Dwyer - care îl umiliau pe Strauss-Kahn. Acuzaţiile de viol sunt prezentate ca şi cum ar fi fost deja dovedite, incitând astfel cititorii într-un mod provocator împotriva inculpatului.

Fiecare cronică se joacă cu ignoranţa cititorilor faţă de acţiunile justiţiei şi cu cele mai elementare instincte ale acestora. Nivelul josnic al acestor eseuri poate fi dedus din titlul ales de Clarke pentru scrierea sa: "Droit du Dirty Old Men" ("Dreptul oamenilor bătrâni şi murdari").

Cea mai rea dintre cele trei cronici a fost scrisă de Maureen Dowd. Pe parcursul carierei ei îndelungate ca şi cronicar la Times, ea a oferit nenumărate exemple de obsesii lascive(cititorul se poate uita la scrierile ei legate de procesul Clinton-Lewinsky) care , prin modul ei răutăcios, subiectiv şi necontrolat prin care le-a prezentat, par cu atât mai dezagreabile.

Înainte de a-şi îndrepta atenţia către cazul Strauss-Kahn, Dowd a sărbătorit executarea ilegală a lui Osama bin Laden ("Victoria care ne-a redat sentimentul de a fi americani"). Ea îşi începe cronica din 17 mai intitulată "Puternic şi primitiv" cu cuvintele: "O, ea a dorit-o . Ea a dorit-o foarte mult. Acesta este lucrul pe care orice muncitoare, văduvă tânără şi credincioasă care munceşte din greu la un hotel din Times Square pentru a-şi sprijini fiica adolescentă, pentru a-şi justifica statutul de imigrant şi pentru a beneficia de oportunităţile din America şi-l doreşte – ca un satir salbatic, înflăcărat, plin de riduri şi bătrân să iasă ca o furtuna gol din baie, să se repeadă asupra ei şi să o târască în stilul unui om al peşterii prin încăpere. "

Pe ce dovezi se bazează acestă declaraţie senzaţională? Ce informaţii deţine Dowd? I-a luat interviu celei care acuză? Cunoaşte Dowd mărturisirea pe care presupusa victimă a făcut-o poliţiei? Pentru editorialista de la Times, prezumţia de nevinovăţie nu exista deloc. În schimb, ea este ofensată de sugestia că, Strauss-Kahn ar putea fi nevinovat, sau, mai rău, victima unei conspiraţii. Ea porneşte, ca şi în toate articolele pe teme de acuzaţii sexuale pe care le-a scris, de la prezumţia că inculpatul este vinovat.

Dowd continuă: "Apărătorii francezi al lui Strauss-Kahn aruncă ca nebuni în jurul lor cu teorii ale conspiraţiei. Ei sună asemenea pakistanezilor care au dat declaraţii referitoare la Osama. Unii au sugerat că Strauss-Kahn ar fi căzut într-o capcană care i-a fost întinsă de către forţele lui Sarkozy."

Imposibil? De ce ar fi o nebunie să credem că Strauss-Kahn are duşmani puternici care au mijloacele de a-i întinde o capcană sau cel puţin de a folosi o ocazie oferită pentru a-l anihila politic?

Vă puteţi imagina că anchetatorii lui Strauss-Kahn nu îl vor întreba dacă nu există oameni care au un interes în a-l discredita? Sau că anchetatorii nu se vor uita la ce legături are acuzatoarea?

Pentru a înţelege forţele puternice care se folosesc de scandalul actual e nevoie doar să privim prima pagina de miercuri din The Wall Street Journal şi la titlul "Presiuni în creştere asupra şefului FMI, arestat."

Raportul constată că administraţia Obama a semnalat în mod clar că este timpul pentru a-l înlocui pe directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, deoarece acesta nu-şi mai poate exercita eficient meseria. "Arestarea lui Strauss-Kahn este considerată în mod clar de către Statele Unite ca o oportunitate politică favorabilă."

Ziarul precizează încă din primele comentarii asupra acestui caz că secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, "a cerut Consiliului să recunoască oficial că americanul John Lipsky - omul numărul doi în FMI, cel care a preluat de la arestarea lui Strauss-Kahn postul acestuia – îşi va păstra acest rol pentru o perioadă interimară."

Se crede că înlocuirea lui Strauss-Kahn va avea implicaţii politice importante. Între guvernele europene şi Statele Unite ale Americii a început deja o luptă aprigă pentru alegerea unui succesor al lui Strauss-Kahn.

Potrivit The Wall Street Journal, europenii vor să rămână la conducerea FMI. "SUA este însă cel mai mare acţionar al organizaţiei şi va juca un rol cheie în decizia finală", adaugă ziarul.

Lui Maureen Dowd nu-i place în mod deosebit să fie bine informată atunci când vine vorba de nenumăratele interese conflictuale care duc la înlocuirea lui Strauss-Kahn. Însă la un nivel mai ridicat, cei de la New York Times nu sunt chiar atât de naivi. Este un fapt dovedit că editorul executiv al ziarului, Bill Keller, coordonează împreună cu guvernul SUA problemele de importanţă critică pe care ziarul le publică. În acest caz, cronicile lui Down şi a altora exercită presiuni pentru a-l face pe Strauss-Kahn să demisioneze.

Opinia publică franceză este revoltată de modul în care Strauss-Kahn a fost arestat şi adus în cătuşe în faţa paparazzilor. Şocul lor arată însă ce puţin înţeleg europenii din ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii în America.

Filozoful şi jurnalistul de dreapta Bernard Henry Lévy se plânge pe bună dreptate de tratamentul scandalos la care a fost supus Strauss-Kahn, care , spune el, "a fost aruncat la câini." El a adăugat că "nimic nu îi permite lumii să se delecteze cu imaginea oferită de un barbat în cătuşe, a cărui trăsături sunt marcate de treizeci de ore de detenţie şi interogare."

Personalităţile asemeni lui Lévy sunt însă oarbe faţă de condiţiile sociale din SUA, ele fiind încântate de propaganda "pieţei libere". Levy nu s-a deranjat să observe că 2,2 milioane de oameni - din care majoritatea covârşitoare este tratată la fel de crud sau chiar mai rău decât Strauss-Kahn - se afla în închisorile din coşmarul numit America.

Caracterul vicios şi răzbunător al sistemului de "justiţie" american este un fapt trist. Din păcate, acest aspect nu iese la lumină decât atunci când îi cade în gheare o celebritate.

Faptul că Dowd şi cei asemeni ei se prezintă ca apărători ai celor săraci şi asupriţi este o ipocrizie. Editorialista declară: "Americanii ar trebui să fie mândri," deoarece în cazul Strauss-Kahn "dreptatea a fost făcută fără a se ţine seama de avere, de clasă sau privilegiu." Ea adaugă: "Faptul că aici îi este permis chiar şi unei cameriste să aibă demnitate şi ea este ascultată atunci când îl acuză pe unul dintre cei mai puternici oameni din lume că a fost un prădător, este o poveste americană care poate inspira. "

Ce prostii! În viaţa de zi cu zi, servitoarea şi întreg personalul “ajutător” sunt invizibili pentru partea de sus a clasei de mijloc, căreia Dowd îi aparţine.

Persoane fizice ca Lévy şi-au exprimat îngrijorarea, clasa politică franceză însă a reacţionat cu laşitate. În baza unor calcule politice pe termen scurt, Nicolas Sarkozy de pildă îl consideră pe potenţialul său rival eliminat.

Există, fără îndoială, un element de frică şi intimidare în Franţa şi în Europa atunci când vine vorba de comportamentul SUA care acţionează în întreaga lume asemeni unui sindicat criminal. Washingtonul a cerut(şi a obţinut) eliberarea criminalului de la CIA, Raymond Davis, dintr-o închisoare pakistaneză. Îşi poate cineva imagina ca o personalitate politică de frunte din America să fie tratată la Paris cu aceeaşi impunitate cum a fost tratat Strauss-Kahn la New York?

Cazul Strauss-Kahn ridică probleme de o importanţă critică. World Socialist Web Site insistă asupra prezumţiei de nevinovăţie şi asupra altor drepturi democratice fundamentale. Nu există nici un motiv pentru care Strauss-Kahn să nu fie eliberat pe cauţiune.

Cei din politica de stânga care cred în mod eronat că soarta lui Strauss-Kahn este o chestiune de indiferenţă - sau chiar ar trebui să fie salutată ca şi o pedeapsă pentru averea personală şi păcatele politice ale acestuia - nu înţeleg importanţa drepturilor democratice. Este chiar necesar să precizam că credinţele socialiste nu sunt bazate pe răzbunări mărunte.

Putem doar să sperăm că Strauss-Kahn are o apărare competentă care nu se va lăsa intimidată de imensa presiune care se face pentru a se ajunge la o înţelegere, ci va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a descoperi faptele. Pentru autorităţile care sunt conduse în special de motive politice, verdictul este deja acela de "misiune îndeplinită" - adică Strauss-Kahn este terminat politic.

Dacă ne concentrăm asupra faptelor acestui caz aşa cum au fost ele raportate cel puţin până la momentul actual , atunci există ample motive care să ridice întrebări foarte serioase, dincolo de "orice îndoială rezonabilă".

19 mai 2011

David North şi David Walsh