Lecţiile politice din Grecia

8 iulie 2011

Pe fondul presiunilor intense din partea băncilor internaţionale şi a Uniunii Europene, Parlamentul grec a adoptat săptămâna trecută un nou pachet de măsuri de austeritate întocmite de către guvernul PASOK al prim-ministrului George Papandreou. Acest ultim atac asupra nivelului de trai şi a drepturilor sociale ale muncitorilor greci va servi ca punct de referinţă la nivel mondial, cu consecinţe devastatoare pentru clasa muncitoare europeană şi internaţională.

Statutul bunăstării europene va fi distrus în scopul de a echilibra bilanţurile băncilor europene şi internaţionale. O cerere centrală a băncilor care a fost încorporată în noul pachet de austeritate vizează privatizarea industriilor şi întreprinderilor de stat. Servicii publice de bază - încălzirea, electricitatea şi telecomunicaţiile vor fi cedate unor companii private pentru a deveni o noua sursă de profit corporativ.

Şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker a indicat week-end-ul acesta împlicaţiile profund reacţionare ale acestei politici. El a dat revistei germane Focus vestea că a fost necesar ca procesul de privatizare să fie luat din mâinile greceşti. El a cerut înfiinţarea unei agenţii modelată după Treuhand din Germania, care să vândă activele greceşti.

Planul ar implica trimiterea unor experţi economici din Europa pentru a organiza cel mai eficient (adică profitabil) program de privatizare. Ca rezultat, a spus Juncker, "suveranitatea Greciei va fi limitată considerabil".

Treuhand a fost înfiinţată de către guvernul german în 1990 pentru a supraveghea dezindustrializarea din Germania de Est după prăbuşirea regimurilor staliniste din Europa de Est. Această operaţiune de jaf a fost primul pas în restabilirea relaţiilor de piaţă capitaliste.

Din 1990 până în 1994, Treuhand a organizat vânzări şi, în cele mai multe cazuri, închiderea a nu mai mult de 12.000 de întreprinderi din Germania de Est. Aceste companii aveau patru milioane de angajaţi atunci când le-a preluat Treuhand, însă când Treuhand şi-a încetat activitatea, mai rămăseseră doar 1,5 milioane. Regiunile puternic industrializate din Germania de Est au fost pustiite şi sute de mii de est-germani au fost forţaţi să migreze spre vest pentru a găsi de lucru.

Guvernele succesive ale Germaniei reunificate s-au folosit de devastarea socială din est pentru a destrăma structurile tradiţionale de contract şi pentru a diminua salariile din Germania de Vest, profitând de forţa mare de muncă ieftină venită din partea muncitorilor concediaţi din est. Două decenii mai târziu, provinciile substanţial depopulate din fosta Germanie de Est încă mai au o rată a somajului semnificativ mai mare şi standarde de viaţă mai scăzute decât omologii lor din partea de vest a ţării.

Politici similare aplicate în Grecia, o ţară cu mai puţine resurse economice, în mijlocul celei mai grave crize economice ale capitalismului mondial din anii 1930, ar avea consecinţe şi mai dezastruoase.

Propunerea lui Juncker reduce Grecia la un statut cvasi-colonial şi o plasează în mâinile unor funcţionari financiari nealeşi care lucrează în tandem cu clasa conducătoare greacă şi care raspund numai faţă de băncile şi marile puteri imperialiste. Burghezia greacă discută acum măsuri drastice de austeritate care să facă parte dintr-o astfel de politică. Ea face planuri inclusiv pentru a schimba Constituţia, astfel încât aceasta să permită concedierea bugetarilor angajaţi cu normă întreagă şi o modernizare radicală a codului fiscal grecesc ca să fie în beneficiul celor bogaţi.

În Grecia este stabilită o dictatură a băncilor. Acesta va fi un model pentru toată Europa şi nu numai. Lucrul aceasta se întamplă în ciuda faptului că pe parcursul anului trecut au existat lupte militante ale muncitorilor greci.

Cum a fost posibil să se efectueze acest asalt în ciuda opoziţiei venită de la marea majoritate a poporului grec? Ce lecţii trebuie să fie învăţate pentru a permite clasei muncitoare să lupte impotriva acestei ofensive contrarevoluţionare a burgheziei şi să o înfrângă?

Este necesar să se stabilească un bilanţ al politicilor sindicatelor şi a partidelor de pseudo-stânga a clasei de mijloc. Aceste forţe luptă pentru a apăra sistemul capitalist împotriva ameninţării din partea clasei muncitoare revoluţionare.

În ultimul an şi jumătate, sindicatele, care sunt în mare parte conduse de membrii ai PASOK, au organizat multe acţiuni de protest. Ele au făcut acest lucru cu sprijinul deplin al micii-burghezii din organizaţiile care au fost cândva de stânga. Scopul declarat al celor 15 greve generale de o zi şi a alor proteste a fost de a pune presiune asupra PASOK pentru a-şi schimba cursul. Însă orice luptă socială şi politică de masă care a încercat să dea jos guvernul burghez PASOK a fost oprită vehement atât de către sindicate, cât şi de către grupările pseudo-socialiste. Prin aceasta, ele au lucrat conştincios pentru a extenua şi demoraliza opoziţia împotriva reducerilor venită din partea clasei muncitoare.

Organizaţii cum ar fi SYRIZA şi ANTARSYA reflectă perspectivele şi politica puterii clasei de mijloc care în anii 1960 a condus mişcările de protest anti-război şi care, zeci de ani mai târziu, s-a orientat mult spre dreapta. Mulţi dintre liderii şi membrii lor au acceptat posturi bine plătite în universităţi, mass-media, sindicate sau funcţii de stat. Astăzi ei reprezintă interesele unui strat privilegiat al clasei de mijloc superioare. În timp ce muncitorii se radicalizeată politic, aceştia oferă clasei conducătoare experienţa lor ca oponenţi ai socialismului revoluţionar şi dezorientează clasa muncitoare.

După un an şi jumătate de reduceri venite din partea conducerii lui Papandreou, în rândul clasei muncitoare creşte furia împotriva guvernului, dar şi a sindicatelor. Tocmai pentru a preîntâmpina dezvoltarea unei mişcări politice independente a clasei muncitoare în afara controlului sindicatelor, SYRIZA şi ANTARSYA au promovat aşa-numitele proteste ale "indignaţilor" din Grecia. Protestele se bazează pe sloganul " fără politică"- adică continuarea dominaţiei politicii burgheze.

În vederea realizării acestui obiectiv reacţionar, ele au lucrat deschis alături de forţele naţionaliste de dreapta care protestează în Piaţa Syntagma din Atena. Ele ajută astfel la promovarea perspectivei naţionaliste de părăsire a zonei euro şi de revenire la drahmă, fosta monedă a Greciei. Dacă burghezia greacă va adopta o astfel de politică, ea va sărăci şi mai mult muncitorii datorită hiper-inflaţiei.

Singurul răspuns progresiv la jefuirea de către clasa conducătoare a economiei din Grecia este unificarea clasei muncitoare din întreaga Europă şi la nivel internaţional, în lupta împotriva aristocraţiei financiare, pe baza unui program socialist. Aceasta este strategia care se află în centrul perspectivei Statelor Unite Socialiste ale Europei.

Primul şi cel mai indispensabil pas în lupta pentru această perspectivă revoluţionară este ca muncitorii să se elibereze din mâna sindicatelor şi să construiască organe democratice şi populare de luptă, cum ar fi comitete de fabrică, la locul de muncă şi în cartiere. Comitetele de acţiune trebuie să mobilizeze puterea clasei muncitoare împotriva guvernului şi a sistemului capitalist.

Este necesară o luptă implacabilă împotriva organizaţiilor de pseudo-stânga, precum şi a tendinţelor staliniste şi Pabloite care le cuprinde. O astfel de luptă este esenţială pentru dezvoltarea conştiinţei politice a clasei muncitoare şi realizarea independenţei sale politice faţă de toate secţiunile burgheziei.

Lupta pentru socialism în Europa poate fi efectuată numai în alianţă cu muncitorii din America şi din întreaga lume. În esenţă, reducerile efectuate de către guvernul social-democrat din Grecia nu sunt diferite de cele planificate de administraţia Obama în Statele Unite sau cele efectuate de către guvernele de stat, cum ar fi reducerile din Wisconsin, care au provocat iarna trecută proteste în masă.

Evoluţiile din Grecia subliniază necesitatea de a extinde influenţa World Socialist Web Site şi de a construi secţiuni ale Comitetului Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale în întreaga Europă.

Stefan Steinberg