Noua strategie a Pentagonului, "Susţinerea Conducerii Globale Americane: Priorităţi pentru Apărare în secolul XXI", lansată săptămâna trecută plasează China făţiş în centrul planurilor de război americane. Strategia formalizează orientarea politicii militare şi externe a SUA dinspre Orientul Mijlociu, înspre Asia. Acestă orientare s-a aflat în curs de desfăşurare din momentul în care preşedintele Obama a ajuns la conducere.
Documentul declară că "interesele economice şi de securitate ale SUA sunt legate indisolubil de evoluția care se întinde din Pacificul de Vest și Asia de Est înspre Oceanul Indian şi spre Sud." Acest lucru semnifică că, "dacă va fi necesar, ne vom îndrepta spre regiunea din Asia Pacifică." Documentul face apel pentru o extindere a reţelei de alianţe militare şi de parteneriate, denumind în mod special India ca fiind "o ancoră economică regională și un furnizor de securitate în regiunea din Oceanul Indian."
China este singura ţară numită o ameninţare la adresa intereselor americane. Se face un apel pentru "o clarificare a intențiilor sale strategice, pentru a evita tensiunile din regiune." Documentul declară că SUA, împreună cu aliații săi, va " proteja libertatea de acces pe întreg teritoriul comun." La capitolul "libertate de navigare " SUA a contribuit la creşterea tensiunilor din Marea Chinei de Sud, provocând China în ceea ce privesc revendicările sale maritime în aceste ape strategice.
Reorientarea militară a Pentagonului înspre Asia merge mână în mână cu ofensiva diplomatică agresivă a SUA, pentru a reduce influenţa economică şi politică a Chinei în întreaga Asie și pe plan internațional. Secțiuni puternice din cadrul clasei politice şi cele din politica externă a SUA l-au sprijinit pe Obama la alegerile pentru preşedinţie din 2008. Ele erau profund îngrijorate, că China a acumulat influentă în timp ce SUA a fost prinsă în războaiele din Irak şi Afganistan din timpul administraţiei Bush.
Aceste sentimente au fost exprimate într-un eseu publicat în luna noiembrie a anului trecut. Eseul a fost intitulat " Reorientarea Americii” şi a fost scris de Richard Haass, Președintele Consiliului pentru Relaţii Externe. El a avertizat, că SUA a devenit "preocupată de Orientul Mijlociu... şi nu a acordat atenţia corespunzătoare Asiei și Pacificului de Est, acolo unde se va scrie o mare parte din istoria secolului douăzeci şi unu." Considerând "redescoperirea Asiei" sub conducerea Obama ca fiind binevenită, Haass a declarat că a fost "dificil să exagereze importanța economică a regiunii", adăugând că SUA ar trebui să se asigure "că China nu va fi niciodată tentată să-şi folosească puterea sa tot mai mare pentru acte de constrângere."
Iniţial, în mijlocul crizei financiare globale din 2008/09, administraţia Obama a fost obligată să se poarte cu grijă cu China – deţinătorul celor mai multe titluri de obligaţiuni americane. Cu toate acestea, SUA a trecut apoi rapid la o ofensivă pe toate fronturile. Secretarul de stat Hillary Clinton a declarat în iulie 2009 la summit-ul Asociaţiei Naţiunilor Asiatice de Su-Est (ASEAN), că SUA "s-a întors în Asia de Sud-Est".
La o întâlnire ASEAN din anul următor, Clinton a dus în mod deliberat la tensiuni cu China, declarând că SUA a avut "un interes naţional" în Marea Chinei de Sud şi este pregătită să medieze disputele teritoriale între membrii ASEAN şi China. Ministrul de Externe chinez a reacţionat declarând că remarcile "sunt un atac direct asupra Chinei." Încurajată de către SUA, Filipinele și Vietnamul şi-au afirmat agresiv revendicările din Marea Chinei de Sud, provocând o serie de conflicte.
În ultimii doi ani SUA şi-a consolidat constant alianţele militare şi legăturile sale în întreaga regiune Indo-Pacifică, în special cu Japonia, India şi Australia. SUA a oferit nave de război Filipinelor, a efectuat exerciţii comune cu Vietnamul, a plasat nave de luptă noi pe litoralul din Singapore, a anunţat o vânzare imensă de arme spre Taiwan și a ridicat interdicţia de cooperare a Americii cu forţele speciale Kopassus din Indonezia. Preşedintele Obama a vizitat Australia în noiembrie anul trecut şi a anunţat poziţionarea a 2.500 de soldaţi la nord de oraşul Darwin, precum şi utilizarea mai amplă a navelor și bazelor aeriene australiene.
Un punc central al strategiei militare SUA este dominanţia navală a unor "puncte cheie" din sud -estul Asiei, mai ales a Strâmtorii Malacca, prin care China importă materii prime de energie din Orientul Mijlociu şi Africa. "Libertatea de navigare" a navelor de război americane prin aceste căi strategice înseamnă, de asemenea, capacitatea marinei americane de a bloca China și de a plasa economia chineză la picioarele sale. Schimbarea dinspre Oceanul Atlantic a fost indicată în revizuirea apărării făcută de Pentagon în 2006. Atunci s-a hătărât alocarea a de cel puțin șase portavioane şi 60 la sută a submarinelor americane din Oceanul Atlantic în cel Pacific.
Pe frontul economic, administraţia Obama a cerut în mod repetat ca China să reevalueze yuanul faţă de dolar- o mişcare care ar duce la dispariţia unei secţiuni semnificative a exportului din China. În cadrul summitului de Cooperare Economică Asia-Pacifică (APEC) care a avut loc în noiembrie, Obama a anunţat un bloc nou de tranzacţionare, Parteneriatul Trans-Pacific, menit să forţeze Beijingul să accepte termenii comerciali dictaţi de America. Şi acţiunile militare americane au, de asemenea, un impact economic deliberat: războiul NATO din Libia şi ameninţările împotriva Iranului au subminat investiţiile şi proviziile energetice ale Chinei.
Forţa motrică a aceastei confruntări americane cu China este declinul economic al imperialismului american care este determinat să prevină creşterea unui potenţial rival strategic. Cea mai recentă revizuire strategică a Pentagonului cere menținerea actuală a "ordinii internaţionale bazată pe reguli", însă ea semnifică de fapt o continuare a unui ordini globale dominată de Statele Unite. În cadrul acestei ordini, Oceanul Pacific rămâne un "lac american", China este blocată printr-o reţea de noi alianţe militare americane, iar interesele economice şi strategice ale Beijingului sunt subordonate Washingtonului.
Pericolul, ca lumea să alunece într-un conflict global catastrofal centrat între SUA şi China, nu decurge din intenţiile subiective ale unor lideri politici individuali, ci din concurenţă geo-politică alimentată de aprofundarea crizei economice globale. SUA foloseşte în mod neglijent puterea sa militară pentru a submina rivalii săi şi a-i forţa să poarte povara defalcării economice. Ea intră inevitabil în conflict cu China, ţara care tulbură actuala ordine internaţională, datorită încercării sale de a-şi asigura materii prime şi energie din întreaga lume. Oricare dintre acestea - Coreea de Nord, Taiwanul, Marea Chinei de Sud - pentru a numi doar trei dintre ele, pot duce la declanşarea unui nou război.
Singura forța socială care poate preveni un nou război mondial este clasa muncitoare internaţională. Ea poate realiza acest lucru prin eliminarea principalei cauze - sistemul capitalist și împărțirea demodată a lumii în state naţiuni rivale - şi planificarea economiei la nivel mondial pe o bază socialistă. Aceasta este perspectiva mişcării troţkiste internaţionale - a Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale.