Anul nou începe în Canada cu greve patronale industriale majore şi cu continuarea grevei patronale de la Cooper Tire din Findlay, Ohio.
De Anul Nou, filiala Electro-Motive Diesel (EMD) de la Caterpillar a blocat afară 425 de muncitori din London, Ontario, cerându-le să renunţe la 55 la sută din salariu - o reducere de la 35 de dolari la 16,50 de dolari pe oră - şi să accepte reduceri semnificative ale altor beneficii. În același week-end, Rio Tinto Alcan a blocat accesul a 750 de muncitori într-o topitorie din Alma, Quebec. Muncitorii insistau asupra unor concesii salariale şi a dreptului la un contract secundar.
Între timp, cei 1.050 de muncitori de la Cooper Tire din Findlay, Ohio intră în cea de-a şaptea săptămână de protest. Lor le-a fost refuzat accesul în fabrică pe 28 noiembrie, după ce au respins cererile companiei de a ignora concesiile făcute în plus faţă de cele din 2008.
Rio Tinto şi Caterpillar sunt două dintre cele mai mari corporaţii din lume, evaluate la zeci de miliarde de dolari. Acestea operează pe fiecare continent, exploatând muncitorii şi bogăţia naturală pentru a genera venituri enorme. În prima jumătate a anului 2011, Rio Tinto a avut profituri de 7,5 miliarde de dolari, în timp ce Caterpillar a avut un câştig de 14 miliarde de dolari. Cooper Tire este, de asemenea, o corporaţie multi-naţională cu facilităţi în SUA, Mexic, Europa şi Asia.
Aceste greve patronale fac parte dintr-un asalt corporativ în creştere îndreptat împotriva clasei muncitoare din America de Nord şi pe plan internaţional. Obiectivul lor este distrugerea tuturor beneficiilor câştigate de către muncitori pe cursul unui secol de lupte de clasă amare şi sângeroase. Acest asalt este pe deplin susţinut de guverne, inclusiv de administraţia Obama în Statele Unite şi guvernul conservator al lui Stephen Harper în Ottawa, împreună cu guvernele liberale ale lui Dalton McGuinty în Ontario și Jean Charest în Quebec.
Pretutindeni unde are loc o grevă patronală, povestea este aceeaşi: muncitorii resping un contract care prevede reduceri ale veniturilor lor, iar compania ripostează prin blocarea accesului lor în fabrici şi ameninţarea, că vor fi înlocuiţi cu spărgători de grevă. Sindicatele (United Steelworkers din Findlay și Quebec, Canadian Auto Workers, CAW, din Ontario) se limitează la apeluri inutile către diferitele guverne, în timp ce fac tot posibilul pentru a menţine muncitorii izolaţi şi neputincioşi.
În spatele scenei, oficialii din sindicate încearcă să obţină contracte nefavorabile, care includ multe din cererile companiei, dacă nu chiar pe toate. Ambele sindicate speră să reuşească să impună astfel de contracte, căci muncitorii stau în frig de săptămâni sau luni şi primesc de pe urma grevei doar un salariu de mizere - sau nimic - pentru a duce acasă la familiile lor.
În ambele cazuri, sindicatul a cedat toate iniţiativele companiei, refuzând să începă o grevă şi permiţând ca poarta fabricii să fie închisă în faţa muncitorilor.
Filiala EMD de la Caterpillar deţine instalații de producție pe ambele părţi ale frontierei americano-candiene, la doar câteva sute km depărtare una de alta. Cu toate acestea, sindicatele ţin muncitorii în întregime izolaţi și separaţi unii de alţii.
CAW predică naționalismul canadian, spunând muncitorilor să pună presiune pe guvernul Harper pentru a investiga vânzarea din 2010 a EMD către "filiala Caterpillar din SUA". În acelaşi timp, sindicatele din SUA îndeamnă la "cumpărarea produselor americane", deşi muncitorii din ambele ţări construiesc aceleaşi produse.
Anul trecut, divizia feroviară de la Caterpillar a deschis o linie de asamblare în Muncie, Indiana. Muncitorii de acolo sunt plătiţi cu doar 12-14 dolari pe oră - aproximativ o treime din salariile plătite muncitorilor în London, Ontario. Unele rapoartele indică faptul că, dacă muncitorii din Ontario nu acceptă concesiile companiei, Caterpillar va sista producția din London şi îşi va muta activitatea în Indiana.
Pe baza naţionalismului şi colaborării de clasă, sindicatele americane ajută la reducerea salariilor din industria de fabricaţie din SUA, aducându-le la nivelul unor salarii de mizerie. Aceste salarii mici sunt folosite acum pentru a ameninţa veniturile muncitorilor din alte țări dezvoltate, cum ar fi Canada, Germania, Italia şi Franţa. Un muncitor EMD din London a spus cu măhnire celor de la World Socialist Web Site: "Este o cursă până la final."
Nimic nu ar putea ilustra mai bine nevoia unei perspective internaţionaliste în lupta pentru apărarea salariilor şi condiţiilor de viaţă. Muncitorii trebuie să respingă programul chauvinist al sindicatelor şi să se unească cu fraţii şi surorile lor aflaţi dincolo de granițele naționale pentru a lupta împotriva inamicului lor comun: corporaţiile şi agenţii lor aflaţi în marile partide politice de afaceri.
Muncitorii aflaţi în aceste conflicte vor întelege că lupta lor nu este pur şi simplu împotriva unei companii şi într-o singură fabrică, ci ea este mai degrabă o luptă mult mai largă împotriva situaţiei economice şi politice actuale. În momentul în care muncitorii iau atitudine pentru apărarea locurilor de muncă şi a nivelului lor de trai, ei se confruntă cu anumite realităţi fundamentale: că diferitele guverne(democratice, republicane, conservatoare, liberale, PND) îşi primesc ordinele de la corporaţii; că sindicatele activează în cadrul companiilor ca poliţişti pentru a impune unele concesii; că muncitorii se confruntă cu o luptă împotriva conglomeratelor gigant care operează în mai multe ţări şi îi instigă unul împotriva altuia.
Muncitorii trebuie să înţeleagă, că singura modalitate de a-şi apăra familiile este prin intermediul unei lupte industriale și politice ferme îndreptată împotriva capitalismului. Noţiunea - promovată de către sindicate şi susţinătorii lor falşi de stânga - că lăcomia corporativă poate fi combătută fără o luptă împotriva sistemului capitalist care apără şi susţine acţiunile lacome ale oligarhilor corporativi este parte din tentativa de a dezarma clasa muncitoare.
Alternativa la această stare de fapt este socialismul - reorganizarea vieții economice de către clasa muncitoare pentru ca acesta să satisfacă nevoile sociale, nu interesul de profit al miliardarilor.
Este necesar ca muncitorii din fiecare fabrică şi de la fiecare loc de muncă să fie mobilizaţi împotriva reducerilor salariale şi a concesiunilor. Muncitorii blocaţi în afara fabricilor din Canada şi SUA ar trebui să formeze comitete care să conducă luptele lor şi să le coordoneze cu cele ale muncitorilor din alte industrii, regiuni și țări. Aceste noi organizații de luptă trebuie să fie independente de sindicate, care vor face tot posibilul ca să saboteze o mişcare internaţională de masă împotriva sistemului de profit.
Lupta muncitorilor pentru apărarea intereselor lor nu poate să se limiteze doar la locurile lor de muncă. Ei au nevoie de un partid politic socialist propriu, care să aibă ca obiectiv stabilirea unui guvern muncitoresc care să naţionalizeze corporaţiile, cum ar fi Cooper, Caterpillar și Rio Tinto, şi le transforme în proprietate utilizată public şi controlată în mod democratic de muncitori, pentru a servi intereselor societăţii ca un întreg.