O sută de muncitori împreună cu reprezentanţii sindicatelor au ocupat pe 20 februarie birourile conducerii din sediul ArcelorMittal din Florange, pentru a se opune angajărilor pe durată scurtă şi ameninţărilor conducerii de a închide fabrica.
Pe 20 februarie, La Tribune scria : „Până va vea loc o nouă rundă a alegerilor, muncitorii fabricii plănuiesc o acţiune spectaculoasă o dată pe săptămână. Ei ameninţă guvernul că vor transforma această problemă într-un coşmar, dacă acesta nu forţează Arcelor Mittal să-şi redeschidă fabrica.”
Comitetul direcţional al ArcelorMittal a confirmat la sfârşitul lunii februarie că nu îşi vor relua activitatea în Florange în timpul celui de-al doilea trimestru. Faptul că grupul Mittal a cumpărat 60.000 de tone de oţel de la competitorul său rus, Severstal, pentru a compensa capacitatea ajunsă aproape la saturaţie a furnalului din Dunquerque, trezeşte temerea, că complexul din nord-estul Franţei se va închide. Complexul are 5.000 de muncitori angajaţi, dintre care 3.000 au contrate permanente.
Pe 3 martie, în urma unor măsuri de îmbunătăţire a dotărilor promise de preşedintele Sarkozy, muncitorii au ocupat timp de două ore intrările şi ieşirile zonei de triaj care aprovizionează fabrica, dar şi liniile de tren dintre Metz şi Luxemburg.
Sindicatele şi partidele politice încearcă să transforme conflictele muncitoreşti într-un eveniment electoral pentru prezidenţiale. Francois Hollande, candidatul la prezidenţiale al Partidului Socialist, a vizitat complexul, unde a fost primit, conform Nouvel Observateur, într-o „atmosferă foarte încărcată.” Hollande a susţinut că vrea să adopte legi pentru a împiedica închiderea uzinei.
În contextul campaniei pentru realegerea sa, Sarkozy a spus că a negociat cu grupul Mittal o investiţie de 17 milioane de euro, pentru dezvoltarea unor noi instalaţii şi produse.
Între timp, establishmentul politic pregăteşte premizele unei represiuni dure asupra muncitorilor. Pe 7 martie, Curtea din Thionville a ordonat poliţiei să intervină pentru a îndepărta muncitorii prezenţi la complex. Însă poliţia nu a intervenit încă, preferând să aştepte deznodământul negocierilor dintre sindicate şi conducere.
Conform declaraţiilor liderilor de sindicat din Florange, nu se va face apel la o susţinere pe scară largă din partea clasei muncitoare pentru apărarea muncitorilor de la Mittal. Sindicatele au retras pe 9 martie pichetele de grevă, fără a fi câştigat nici o concesie, singura promisiune fiind aceea de a continua acţiunile. Decizia sindicatelor pare a fi ţintită spre oprirea grevei, înainte ca aceasta să declanşeze o explozie de lupte muncitoreşti.
Clasa muncitoare trebuie să se organizeze independent de sindicate în apărarea muncitorilor din Florange şi pentru a duce o luptă care să dea în vileag promisiunile goale ale lui Hollande şi Sarkozy. Aşa cum au făcut-o în lupta împotriva reformei pensiei în 2010, dacă ar avea loc o confruntare cu poliţia, sindicatele vor acţiona astfel încât să lase poliţia să recâştige controlul asupra locului de muncă şi se vor opune unor lupte mai largi a clasei muncitoare. Ţinta lor este limitarea luptei muncitorilor din Florange, pentru a-i oferi lui Hollande publicitate electorală.
Garanţiile candidaţior burheziei sunt mincinoase, menite a păcăli muncitorii ArcelorMittal şi pentru a ascunde votanţilor măsurile anti-muncitoreşti pe care intenţionează să le impună dacă sunt aleşi. Asemenea garanţii au mai fost oferite şi în trecut, dar nu au oprit ArcelorMittal să continue să pună în pericol slujbele şi drepturile sociale ale muncitorilor.
În octombrie 2011, în schimbul unei formule de lucru pe termen scurt asistată de stat, statul a dat companiei acordul de a demara un program de întreţinere de 4,2 milioane de euro pentru 2012, dintre care 2 milioane de euro erau destinaţi unui furnal în Florange.
Le Monde rapotează confirmarea din partea conducerii, că în trimestrul al 3 -lea din 2011 s-ar relua lucrul, dar că investiţiile pentru un al doilea furnal depind de o revenire a industriei oţelului. După 9 martie conducerea ar fi trebuit să planifice eliberarea a 17 milioane de euro, indiferent dacă ar fi avut loc o revenire sau nu.
Conform Federaţiei Mondiale a Oţelului, producţia mondială se află de la începutul anului într-o cădere semnificativă, căderea fiind de 7,8 la sută în ianuarie, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului 2011. Acest lucru se datorează în principal unui declin puternic a producţiei de oţel din China. Din cauza recesiunii economice internaţionale, doar 16 furnale din cele 25 deţinute de Mittal în Europa sunt active.
La fel cum promisiunea lui Hollande, de a taxa cu 75 la sută averile mari este o încercare de a păcăli muncitorii, tot aşa este şi promisiunea de a adopta o lege împotriva închiderii fabricii. În ceea ce priveşte burghezia şi deci şi pe Hollande, activitatea industrială va fi întreţinută atât timp cât va fi competitivă faţă de rivalii săi internionali. Astfel, Partidul Socialist (PS) vizează impunerea unor reduceri drastice a salariilor şi standardelor de viaţă ale clasei muncitoare. Curentele micii burgezii „de stânga” joacă ca de obicei un rol înşelător. Noul Partid Anticapitalist pabloit (NPA) s-a exprimat prin candidatul său prezinţial Philippe Poutou, care susţine planurile lui Hollande pentru o astfel de legislaţie. Poutou a spus că o asmenea lege ar avea nevoie doar de trei articole : „unu : concedierea să fie ilegală; doi : interzicerea relocării; trei : rechiziţionarea fabricilor care urmează să fie închise.”
NPA participă astfel la înşelăciune lui Hollande, încercând prin această metodă să împingă clasa muncitoare către Partidul Socialist. Poutou vrea să convigă oamenii că o acţiune condusă de birocraţia sindicală poate forţa adoptarea unei asemenea legi printr-o majoritate „de stângă” în cadrul Adunării Naţionale a Franţei, în timp ce Hollande recunoaşte deschis că intenţioneză să ducă o politică de austeritate bugetară. Colaborarea dintre birocraţia sindicală şi cea de stat a permis burgheziei mai presus de toate să închidă sute de complexe industriale de la începutul crizei economice din 2008.
Mucitorii trebuie să îşi creeze propriile comitete de acţiune, să ceară mobilizarea clasei muncitoare pentru a apăra muncitorii şi să se despartă de sindicate şi de toate curentele politice înrudite cu stalinismul şi pabloismul. Muncitorii nu vor obţine pe termen lung nimic important de la stat sau de la ArcelorMittal. Comitetele de acţiune trebuie să ducă o luptă politică care să mobilizeze cea mai mare parte a proletariatului din Franţa şi din lume către o perspectivă socialistă revoluţionară împotriva burgheziei.