Săptămâna trecută a expirat unul dintre cele două programe care acordă beneficii federale extinse pentru şomaj. Acest lucru marchează o escaladare a atacului îndreptat împotriva clasei muncitoare de către clasa de guvernământ din America. Idaho, ultimul stat care a participat la programul beneficiilor federale extinse (EB) a acordat ultima plată a şomajului extins. De la începutul anului, o jumătate de milion de oameni din întreaga ţară au fost privaţi de acordarea acestor beneficii extinse.
Celălalt program federal care include beneficii pentru şomeri, cunoscut ca Emergency Unemployment Compensation (EUC), este programat a se încheia definitiv la 1 ianuarie, stopând dintr-o dată plățile pentru alte două milioane de oameni.
Există probabilitatea, ca după 31 decembrie, nimeni în Statele Unite să nu mai primească ajutorul de şomaj pe o perioadă mai lungă de 26 de săptămâni şi asta într-un moment, când durata medie a șomajului este de aproape 40 de săptămâni. Administraţia Obama a indicat deja că nu va încerca o reînnoire a programului EUC.
În februarie, în schimbul adoptării unuei reduceri a impozitului - finanţat prin secarea Fondului de Securitate Socială - democraţii au convenit să reducă semnificativ plata contribuţiei pentru asigurarea de șomaj. Ca urmare, în majoritatea statelor americane, plata a fost redusă la doar treizeci de săptămâni. Acest lucru a pregătit terenul pentru statele Georgia, Florida și Michigan în care s-au implementat reduceri chiar mai draconice ale plăţii contribuţiei pentru asigurările de şomaj acordate de stat.
Afacerea a permis, de asemenea, tăierea imediată a plăţilor către beneficiarii existenţi la 1 ianuarie 2013 în cazul în care Congresul nu reuşeste să extindă programele federale înainte de sfârșitul anului 2012. Înaintea acordului intermediat de Casa Albă în luna februarie, toate perioadele de acordare a șomajului de urgenţă din cadrul programelor federale acordate după prăbuşirea financiară din 2008 cereau ca beneficiarii acestora să continue să primească plăţi pe durata care a fost disponibilă în momentul în care au devenit şomeri, chiar dacă nu va exista o prelungire a acestor programe. Cu toate acestea, extinderea semnată în luna februarie a stipulat ca toţi cei două milioane de beneficiari ai programului EUC să fie tăiaţi imediat de la plată în cazul în care Congresul nu va reuşi să acorde o extindere a acesteia.
Ceea ce este probabil faptul cel mai remarcabil legat de tăierea beneficiilor de somaj este tăcerea completă din mass-media şi din politica oficială. În mijlocul unei campanii pentru alegerile prezidenţiale care se desfăşoară în contextul celei mai profunde crize sociale de la Marea Depresie încoace, nici Obama, nici adversarul său - republicanul Romney - şi nici unul din partidele lor controlate de corporaţii nu menţionează măcar încheierea acordării plăţilor de asistenţă pentru somaj pentru milioane de oameni.
Justificarea pentru toate reducerile cheltuielilor sociale - că "nu sunt bani" - este absurdă. Extinderea programului federal de beneficii pentru înca un an ar costa 30 de miliarde de dolari. Acesta sumă este mai mică decât cheltuie armata SUA în două săptămâni şi mai mică decât averea netă personală a multi-milionarilor ca Warren Buffett, Bill Gates şi Larry Eliziune.
Tăiera acordării șomajului extins face parte dintr-o politică bipartizană a luptei de clasă care este condusă de administraţia Obama. Pentru clasa conducătoare, şomajul ridicat este ceva pozitiv. Acesta dă corporaţiilor şi guvernelor de stat şi locale o armă cu care să şantajeze muncitorii în a accepta salarii mai mici şi reduceri ale beneficiilor.
Salariile au crescut luna trecută într-un ritm mai lent decât în orice alt moment de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Dacă ţinem cont de ajustarea pentru inflaţie, salariile au scăzut pe parcursul anului trecut. Însă reducerea salariilor şi instituirea unui ritm mai alert de muncă au crescut profiturile corporative la niveluri record.
Restructurarea industriei auto efectuată de administraţia Obama în 2009, restructurare bazată pe o reducere de 50 la sută a salariilor pentru cei nou angajaţi și reducerea beneficiilor atât pentru muncitorii activi, cât şi pentru pensionari, a fost un semnal pentru America corporativă de a ataca salariile şi condiţiile de muncă ale întregii clase muncitoare. Ceea ce este în curs de desfăşurare este o tendinţă de a anula toate câştigurile sociale realizate de muncitori în secolul al XX-lea și întoarcerea la zilele unor salarii de mizerie și sclavie industrială deschisă.
Administraţia Obama a urmărit o strategie internă clară: să transforme SUA într-o platforma de export făcând costurile pentru mâna de lucru competitive cu cele din Mexic, China şi din alte centre de muncă ieftină. Nu este nici o coincidenţă faptul că, în februarie, la doar câteva săptămâni după ce a semnat tăierea beneficiilor pentru şomeri, Obama a luat parte la un eveniment major la uzina Master Lock din Milwaukee, Wisconsin. El a promovat acolo "aducerea" de locuri de muncă în Statele Unite. "Sarcina naţiunii noastre este de a face tot ceea ce putem pentru a lua decizia de a face oferte de muncă mai atractive pentru mai multe companii, " a spus el.
Atacul asupra salariilor este legat de o politică de reducere a beneficiilor sociale. Şomajul, ajutorul social, Medicare şi Medicaid - toate programele sociale care au fost smulse de la clasa conducătoare prin lupta clasei muncitoare - vor fi reduse sau eliminate cu totul.
O luptă pentru apararea intereselor clasei muncitoare, inclusiv dreptul la un loc de muncă şi la un venit garantat, depinde de mobilizarea politică independentă împotriva sistemului capitalist de profit. Partidul Egalităţii Socialiste şi candidaţii sai - Jerry White pentru preşedinte și Phyllis Scherrer pentru vicepreşedinte - intervin în alegerile din 2012 cu scopul de a construi o conducere socialistă care să organizeze această luptă.
SEP cere locrui de muncă pentru toţi, un venit acceptabil, un program de îngrijire a sănătăţii de calitate şi o pensie sigură pentru toţi. Însă acest lucru se poate realiza numai prin intermediul unui program socialist care include naționalizarea corporaţiilor majore sub controlul democratic al clasei muncitoare.