Noua conducere a Partidului Comunist Chinez (PCC), care a fost instalată la putere săptămâna trecută în cadrul celui de-al XVIII -lea Congres Naţional, va fi o conducere care va duce la aprofundarea crizei. Economia încetineşte semnificativ în mijlocul unei defalcări istorice a capitalismului global, iar SUA duce o ofensivă diplomatică şi strategică pentru a bloca creşterea Chinei ca un potenţial rival în Asia și pe plan internațional.
Noul secretar general Xi Jinping şi nucleul Comitetul Central, care este alcătuit din şapte membrii, a fost ales în întregime pe la spatele celor 1,3 miliarde de locuitori ai Chinei. În timp ce acest lucru nu este nimic nou pentru PCC, cea de-a "cincea" generaţie de lideri nu poate pretinde a avea nicio legătură cu mişcările revoluţionare din 1949 şi câştigurile sociale asociate cu aceastea.
Xi reprezintă o generaţie de birocraţi PCC a căror perspectivă a fost formată în întregime de restaurarea capitalismului iniţiat în anii 1970, în special de Deng Xiaoping după 1978. În ultimul deceniu, Xi a condus aparatul PCC în mai multe provincii de coastă şi oraşe şi, asemeni compatrioţilor săi din PCC, a acţionat sub sloganul "atragerea afacerilor şi introducerea capitalului", care a dus la apariţia unei elite foarte bogate.
XI este cunoscut a fi un "prinţişor” , un strat deosebit de dispreţuit, a cărui unic capital politic sunt legăturile de familie în cadrul "aristocraţiei roşii" - părinţii lor sunt foşti lideri seniori ai PCC. Tatăl lui Xi, Xi Zhongxun, a fost numit de Deng pentru a stabili prima " zonă economică specială" în Shenzhen, la sfârşitul anilor 1970. “Prinţişorii” formează o secţiune puternică a noii burghezii chineze, cunoscute pentru acumularea neruşinată de avere prin jefuirea activelor de stat, adesea în complicitate cu societăţi şi bănci occidentale.
Cuvântarea lui Xi din cadrul Congresului a fost notabilă pentru lipsa oricărei referiri, chiar şi superficială, la Marxism sau socialism şi pentru lauda adusă măreţiei naţiunii chineze. Referirea la naţionalismul chinez, care a devenit din ce în ce mai mult o temă dominantă în propaganda PCC, este o încercare disperată de a crea o bază de sprijin pentru partid, acum când acesta pregăteşte un asalt brutal asupra condiţiilor sociale ale clasei muncitoare.
Regimul se află la un punct de cotitură. Ultimii zece ani au fost marcaţi de aparent de neoprita creştere economică t a Chinei. China a înregistrat o creştere anuală medie de aproximativ 10 la sută. Când predecesorul lui Xi, Hu Jintao a fost instalat la conducere în 2002, produsul intern brut al Chinei era de 1,5 miliarde de dolari, ceea ce făcea ca ţara să fie a şasea mare economie mondială. Astăzi, PIB-ul Chinei este de 7,3 miliarde de dolari, ţara fiind a doua mare economie mondială. În 2002, China nu a avut miliardari în dolari. Acum ea are cel mai mare număr de miliardari în dolari după Statele Unite.
Acesta vastă expansiune economică a fost complet dependentă de economia globală. China a devenit cea mai ieftină platformă din lume pentru muncă ieftină, fiind dependentă de investiţiile, tehnologia şi pieţele din Vest. Erupţia crizei financiare globale în 2008 a expuse imediat vulnerabilitatea economică a Chinei. Exporturile au scăzut şi 23 de milioane de locuri de muncă au fost pierdute.
Sub Hu, conducerea PCC a amânat o încetinire economică şi tulburări sociale printr-un masiv pachet de stimulare şi un potop de credite ieftine, în speranţa unei reveniri economice internaţionale. Însă Europa este prinsă într-o criza a datoriei şi a unei recesiuni greu de rezolvat, iar în SUA şi Japonia mizeria este în creştere. Ca urmare, Beijingul se confruntă cu o încetinire economică şi perspectiva instabilităţii financiare cauzate de speculaţiile frenetice de pe piaţa imobiliară şi a datoriilor foarte mari ale guvernelor locale.
Congresul al XVIII-lea a pregătit scena pentru o restructurare nouă a economiei chineze. Această restructurare este în conformitate cu cerinţele capitalului financiar internaţional şi include privatizarea mai multor întreprinderi de stat şi tendinţa spre stimularea productivităţii. Tensiunile de clasă vor creşte în mod inevitabil atunci când locurile de muncă şi condiţiile de lucru vor fi distruse, iar birocraţii din top se vor îmbogăţi prin conversia întreprinderilor de stat într-o proprietatea privată personală.
Conducerea Xi se confruntă, de asemenea, şi cu presiune neobosită din partea SUA, care subminează influenţa chineză prin construirea unor legături strategice în Asia. În ultimul deceniu, politica externă a Beijingului a fost ghidată de sloganul lui Hu "o creştere paşnică" - ideea că China ar putea deveni o mare putere fără a intra în conflict cu puterile existente.
Această abordare a parut a funcţiona atunci când administraţia Bush a fost preocupată cu războaiele din Afganistan şi Irak. Însă adâncirea crizei economice globale a exacerbat tensiunile pe plan internaţional. Imperialismul SUA depinde de China ca sursă a forţei de muncă ieftine, dar nu poate tolera un potenţial rival când vine vorba despre dominația sa globală. "Pivotul" administraţiei Obama asupra Asiei este o campanie preventivă care vizează încercuirea strategică a Chinei şi asigurarea că aceasta acceptă o ordine globală dictată de la Washington.
La fel ca şi guvernele din alte ţări, regimul PCC nu are nicio altă soluţie la criza cu care se confruntă decât lansarea unui război de clasă împotriva clasei muncitoare, pe de o parte, şi pregătirile pentru un conflict şi un război împotriva rivalilor săi, pe de altă parte. Ea face acest lucru în condiţii de slăbiciune şi izolarea politică. Creşterea economică din ultimul deceniu a extins clasa muncitoare foarte mult. După cum este indicat de creşterea populaţiei urbane, clasa muncitoare a crescut de la 38 la sută la mai mult de 50 la sută din cele 1,3 miliarde de locuitori ai Chinei.
Muncitorii chinezi pot lupta împotriva devastării sociale în curs de pregătire şi a pericolelor unui război numai printr-o politică ofensivă care vizează răsturnarea regimului PCC, ca parte integrantă a luptei clasei muncitoare la nivel internaţional pentru a elimina sistemul de profit aflat în stare de faliment. Mai presus de toate, acest lucru înseamnă învăţarea lecţiilor necesare din lupta politică desfăşurată de mişcarea troţkistă internaţională împotriva stalinismului şi maoismului şi construirea unei secţiuni chineze a Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale în China.