Grecia în strânsoarea UE

De Christoph Dreier
24 noiembrie 2012

Miniştrii de Finanţe ai UE au amânat marţi din nou plata următoarei tranșe a ajutorului financiar pentru Grecia. Tranşa trebuia iniţial acordată în această vară. Aparent, decizia va fi luată luni.

Întârzierea este un rezultat al diferenţelor serioase între puterile majore implicate, inclusiv guvernele europene şi Fondul Monetar Internaţional. Guvernul german refuză în mod special să fie de acord cu o relaxare a condiţiilor aspre de împrumut. Deşi Grecia a impus până acum cinci runde de măsuri de austeritate, care au avut ca rezultat excedente bugetare, datoria totală continuă să crească, deoarece sume gigantice curg spre creditori.

În timp ce miniştrii de Finanţe şi FMI se ceartă în legatură cu forma exactă a regimului de datorie, ei sunt de acord că această ţară sud - europeană trebuie să fie subordonată cerinţelor directe ale UE, astfel încât şi ultimul cent să poată fi stors din clasa muncitoare greacă. UE nu mai este multumită doar cu dictarea măsurilor de austeritate implementate de guvernul grec, ci, asemeni puterilor coloniale vechi, ea instalează oficiali la toate nivelurile de stat şi ale administraţiei şi chiar şi în băncile private.

Grecia serveşte ca un model pentru întregul continent. Redistribuirea bogăţiei de la cei din partea de jos înspre cei din partea de sus nu poate fi reconciliată cu drepturile democratice sau cu forme parlamentare de conducere.

Cel mai recent proiect al acordului de credit între Troica - compusă din UE, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană - şi guvernul grec prevede abrogarea virtuală a tuturor puterilor legale a parlamentului. Proiectul stabileşte în detaliu calendarul legislativului. Parlamentul este instruit să pună în aplicare "reforme" care conţin cele mai devastatoare reduceri sociale , eroziunea drepturilor muncitorilor şi liberalizarea pieţelor.

Dacă Grecia refuză să pună în aplicare toate aceste instrucţiuni, Troica ameninţă să reţină urmatoarele tranșe din ajutorul financiar deja aprobat. Astfel, Grecia ar intra în faliment în termen de câteva săptămâni şi nu ar mai putea plăti salariile, pensiile şi prestaţiile sociale.

Administraţiilor municipale, care se presupune că sunt autonome, asemeni ministerelor individuale şi corporaţiilor de stat, le-a fost luat deja orice spaţiu de manevră. Acestea sunt obligate să ajungă la obiective de austeritate stabilite, iar eşecul de a face astfel duce la impunearea automată a reducerilor. Comisari de austeritate au fost instalaţi în fiecare minister. Ei sunt însărcinaţi să se asigure că reducerile sunt aplicate. Băncile din ţară sunt şi ele supuse comisarilor numiţi direct de Troica - după consultări cu guvernul - şi sunt responsabile pentru alocarea de credite.

Un purtător de cuvânt al guvernului a anunţat luni că Grecia ar depune toate veniturile obţinute din privatizarea întreprinderilor de stat profitabile într-un cont special, care ar fi folosit exclusiv pentru rambursarea datoriilor şi ratelor de interes şi care va fi controlat direct de Troica. Ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble a propus ca ajutorul financiar să fie şi el depus într-un astfel de cont. În acest fel, statul grec ar pierde şi ultimele rămăşiţe ale independenţei financiare.

Dictatura UE asupra tuturor nivelelor de administraţie ale statului este o reacţie directă la protestele continue de masă, la grevele şi ocupaţiile fabricilor prin care muncitorii din întreaga Grecie continuă să reziste atacurilor sociale brutale.

Pentru a impune noi reduceri şi pentru a continua jefuirea societăţii elene, elitele financiare recurg la mijloace ce în ce mai autoritare. În timp ce ei supun administraţia de stat cerinţelor lor, bandele fasciste din Chrysi Avgi (Golden Dawn) sunt mobilizate şi încurajate de poliţie să acţioneze împotriva opozanţilor politici şi a muncitorilor.

Scopul acestor măsuri nu este reducerea datoriei de stat care continuă să crească, ci reducerea condiţiilor de viaţă a clasei muncitoare la nivelul celor din lumea a treia. Drepturile sociale şi sistemul social sunt distruse, salariile tăiate şi sute de mii de oameni sunt concediaţi. Mulţi muncitori au plătit deja cu viaţa lor, nemaifiind în măsură să plătească pentru tratament medical sau medicamente, într-un sistem de sănătate ruinat de reduceri.

Elita financiară vrea să impună acest program în toată Europa. După Spania, Portugalia şi Italia acum a intrat Franţa în vizorul ei. Luni, Agenţia de rating Moody´s a redus ratingul de credit al ţării, plângându-se de nivelul ridicat al cheltuielilor de stat, "deficitul structural" şi "piaţa muncii rigidă". În săptămânile precedente deciziei, diferite părţi au cerut ca anumite măsuri să fie impuse de-a lungul liniilor modelului elen pentru a face economia franceză "competitivă".

Faptul că clasa conducătoare poate vocaliza o astfel de campanie barbară împotriva întregii clase muncitoare europene este responsabilitatea sindicatelor şi tendinţelor de pseudo-stânga, care o acoperă.

Sindicatele colaborează strâns cu guvernele şi UE pentru a impune reduceri asupra clasei muncitoare şi pentru a izola şi slăbi luptele ei. Ele refuză categoric să organizeze orice acţiune de solidaritate şi să apăre clasa muncitoare greacă.

Organizaţiile precum Noul Partid Anticapitalist (NPA) în Franţa, Die Linke în Germania sau Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA) în Grecia susţin instituţiile UE şi planurile de austeritate. Toate fac tot posibilul pentru a paraliza politic clasa muncitoare şi pentru a preveni o luptă împotriva elitei financiare şi a lacheilor săi din UE.

Liderul SYRIZA, Alex Tsipras a anunţat că se va întâlni marţi cu ambasadorii din toate cele 27 de state membre ale UE pentru a consolida relaţiile şi "a construi încrederea ", a spus el. De câteva săptămâni încoace el se pregăteşte să preia guvernul din mâinile coaliţiei dezbinată de criză şi aflată sub conducerea prim-ministrului conservator Andonis Samaras şi pentru a impune el însuşi cerinţele UE.

Pentru a-şi apăra drepturile împotriva dictaturii UE, muncitorii trebuie să se rupă de aceste organizaţii şi să înceapă o luptă comună împotriva elite financiare, a instituţiilor UE şi a statelor sale. Numai mobilizarea independentă a clasei muncitoare poate preveni clasă conducătoare de a cufunda încă o dată continentul în dictatură şi sărăcie.

Acest lucru necesită construirea Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale (ICFI) drept partidul revoluţionar a clasei muncitoare, care să unească muncitorii peste graniţele naţionale în lupta pentru o societate socialistă, pentru naţionalizarea băncilor şi corporaţiilor şi plasarea lor sub control democratic.

Primul pas este apărarea clasei muncitoare elene de către fraţii şi surorile sale din Europa. Atacurile Troicii trebuie să fi opuse printr-o ofensivă comună; altfel muncitorii se vor confrunta cu aceeaşi soartă pe întregul continentul.