Română

Semnificaţia istorică a recesiunii globale

Reducerea semnificativă a previziunilor economice date de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) , o organizaţie alcătuită din 34 de membrii, este ultima dintr-o serie de avertismente venite din partea unor organizaţii economice internaţionale importante privind o recesiune globală

 

OCDE a redus cu 0,8 puncte procentuale creşterea prognozată cu şase luni în urmă - de la 2,2 la sută, la 1,4 la sută pentru anul 2013 - şi a avertizat de posibilitatea unei "recesiuni profunde şi a unei deflaţii, alături de riscuri suplimentare pentru piaţa muncii."

 

Constatând că " ameninţările cele mai mari pentru economia mondială" continuă să vină din zona euro, OCDE a declarat că condiţiile fiscale din unele ţări "riscă să declanşeze un lanţ de evenimente, care ar putea dăuna considerabil activităţilor din cadrul Uniunii Monetare şi ar împinge economia globală într-o recesiune." OCDE confirmă caracterul problemelor greu de rezolvat care asaltează economia globală şi remarcă faptul că " în unele ţări, semnele revenirii din criză au lăsat loc unei încetiniri reînnoite sau chiar a unei duble recesiuni," şi că "riscul unei noi contracţii majore nu poate fi exclus."

 

În urma revizuirilor descendente date de Fondul Monetar Internaţional în previziunile sale privind creşterea globală, semnificaţia datelor OECD constă în faptul că acestea se referă la economiile capitaliste majore, cândva motorul expansiunii globale.

 

OCDE prognozează că zona euro se va contracta în 2013 cu 0,1 la sută, după o scădere de 0,4 la sută în acest an. Creşterea în SUA a fost prezisă a fi de doar 2 la sută - sub nivelul necesar pentru a extinde ocuparea forţei de muncă - în scădere faţă de prognoza anterioară de 2,6 la sută. Creşterea în Japonia a fost redusă de la 1,5 la sută, la 0,7 la sută. Însă această cifră poate coborî mai jos având în vedere că este de aşteptat ca economia japoneză să înregistreze o creştere negativă pentru ultimele două trimestre ale anului.

 

Pe lânga cifrele care vizează economia mondială în ansamblu, un număr de date din ţări şi regiuni individuale indică în aceeaşi direcţie.

 

Vinerea trecută a fost anunţat că şomajul din zona euro a crescut cu 11,7 la sută, în creştere de la 10,4 la sută cu un an în urmă. Spania şi Grecia se confruntă deja cu un nivel de depresie al şomajului, acesta fiind de 25 la sută sau mai mult. Acum sunt afectate economiile mai puternice. În octombrie, cheltuielile de consum din Franţa au scăzut, în timp ce în Germania a scăzut pe neaşteptate vânzarea cu amănuntul.

 

Afirmaţiile că o creştere mare în aşa-numitele economii emergente ar oferi un impuls economiei mondiale în ansamblu au fost deja puse sub semnul întrebării de încetinirea din economia chineză. Ele au suferit acum o lovitură adiţională datorită datelor din Brazilia şi India.

 

Produsul intern brut al Braziliei a crescut cu doar 0,6 la sută în cel de-al treilea trimestru. Acest fapt indică că economia sa este pe cale de a înregistra cea mai mică creştere anuală într-un deceniu. Într-un mod asemănător a scăzut şi rata anuală de creştere pentru cel de-al treilea trimestru a Indiei, de la 5,5 la sută, la 5,3 la sută. Sunt previziuni că ea va înregistra creşterea cea mai mică pentru un deceniu.

 

Aceste cifre demonstrează că recuperarea economică nu este nici pe departe " după colţ", ci că economia mondială alunecă mai adânc în recesiune.

 

În plus, aceste date au o profundă semnificaţie istorică. Ele susţin analiza făcută de World Socialist Web Site. Noi am afirmat că criza financiară, care a erupt în anul 2008, nu a avut un caracter de conjunctură, ci a semnificat o defalcare a economiei capitaliste globale, cu consecinţe economice, sociale şi politice pe termen lung.

 

A fost un punct de cotitură în ceea ce Lev Trotki a numit o curbă a dezvoltării capitaliste. Economia capitalistă, a explicat el, se caracterizează prin două procese de bază: fluctuaţiile ciclului de afaceri, care însoţesc capitalismul de la naşterea şi până la moartea sa, şi schimbările mai profunde în structura economiei mondiale, care determină caracterul unor perioade istorice întregi.

 

Troțki a dezvoltat analiza sa în anii 1920 prin examinarea semnificaţiei defalcării care a avut loc dupa erupţia primului Război Mondial în 1914. În timp ce ciclul de afaceri a continuat, a explicat el, capitalismul nu a fost capabil să recupereze echilibrul avut înainte de război.

 

Analiza aceea s-a adeverit în toate evenimentele care au urmat. Pentru mai mult de trei decenii după erupţiea războiului, lumea capitalistă a fost caracterizată de şomaj în masă, depresie, sărăcirea a milioane, fascism şi conflicte inter-imperialiste în creştere, ceea ce a dus la izbucnirea unui alt război, chiar mai distructiv decât primul.

 

Echilibrul capitalist a fost restaurat în cele din urmă, însă numai pe baza trădării luptelor revoluţionare ale clasei muncitoare de către conducerile staliniste şi social-democrate şi, după cum a prezis Troțki, prin sângele şi moartea a sute de milioane de oameni.

 

O nouă defalcare este acum în curs de desfăşurare, una asemănătoare cu cea din 1914. De această dată ea nu a început cu un război mondial, ci cu prăbuşirea întregului sistem financiar global. Însă consecinţele vor fi acelaşi cu excepţia cazului în care sistemul de profit este răsturnat.

 

Defalcarea din 2008 a fost pregătită de speculaţiile financiare febrile. Ele au dus la apariţia parazitismului şi la o criminalitate deschisă, ca modul principal de acumularea a averii. Însă colapsul financiar al caselor financiare nu a semnificat revenirea la condiţiile de "normalitate" existente până atunci. Dimpotrivă, acesta a marcat deschiderea unei noi perioade istorice. Ea a fost caracterizată de Troțki ca având "cele mai mari convulsii în relaţiile dintre clase şi între state."

 

Relaţiile internaţionale sunt marcate de coborâre în banditism pe o scară nemaivăzută de pe vremea acţiunilor naziste din anii 1930, în timp ce Statele Unite încearcă să se iasă din criza în detrimentul rivalilor săi.

 

La patru ani de la defalcare, cele mai recente date arată că burghezia nu deţine politicile economice necesare pentru a depăşi criza sa istorică. Ea are doar un singur răspuns: pomparea unor noi resurse de avere în arterele sclerotice ale sistemului de profit prin distrugerea tuturor câştigurilor sociale obţinute de clasa muncitoare în perioada postbelică şi conducerea sa înspre condiţiile din anii 1930 şi mai vechi, printr-o serie de programe de austeritate puse acum în aplicare în întreaga lume.

 

Răspunsul clasei muncitoare la această contrarevoluţie socială trebuie să fie dezvoltarea şi lupta pentru propria strategie independentă: programul revoluţiei socialiste mondiale care să răstoarne sistemul de profit reacţionar şi să-l înlocuiască cu o economie planificată în mod socialist.

 

Comitetul Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale este singurul partid din lume care luptă pentru această perspectivă.