Home » Perspective

Războaiele monetare se vor intesifica în 2013

De Nick Beams
31 decembrie 2012

Războiul monetar între marile puteri economice ale lumii se va intensifica în mod semnificativ pe parcursul anului care vine, deoarece Reserva Federală a SUA a luat la începutul acestei luni decizia de a intensifica aşa-numitul program de "facilitare cantitativă."

Sub noua iniţiativă, Fed va extinde - prin continuarea achiziţiilor ipotecare şi a obligaţiunilor de trezorerie - deţinerile sale de active financiare de la nivelul lor actual de 2,9 miliarde de dolari, la aproximativ 4 bilioane de dolari până la sfârşitul anului 2014.

Efectul acestor măsuri va fi de a reduce în continuare presiunea de pe dolarul american. Acest lucru conduce, în mod inevitabil, la acţiuni din partea altor ţări. Acestea îşi vor devaloriza monedele proprii pentru a încerca să rămână competitive pe pieţele internaţionale, ceea ce aduce pericolul declanşării unui război valutar deschis.

Semnele unui astfel de conflict sunt deja evidente. Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a cerut ca banca Japoniei să exercite o relaxare "nelimitată" a politicii monetare pentru a crea inflaţie şi a ridica economia din recesiunea semi-permanentă, care a marcat-o pentru o parte considerabilă a ultimilor 20 de ani.

În afară de speranţa că va oferi un impuls economiei interne, o motivaţie cheie în spatele cererii lui Abe este dorinţa de a scădea valoarea yenului japonez. Valoarea relativ mare a yenului, un rezultat al scăderii valorii dolarului SUA, a făcut ca cele mai mari corporaţii japoneze, mai ales cele din industria electronică, să sufere pierderi semnificative de tranzacţionare în perioada care a trecut.

Puse în faţa stagnării continue, şi bancile centrale britanice şi europene desfăşoară, de asemenea, propriile lor versiuni ale "facilitării cantitative".

Justificarea oficială oferită de către Fed pentru intensificarea programului său este slăbiciunea continuă a economiei SUA şi ratele de şomaj ridicate. Însă acest lucru este în mare măsură doar un paravan pentru ordinea de zi reală, aceea de a furniza în continuare bani ieftini către bănci şi casele de finanţe. Acestea vor finanţa operaţiunile de pe pieţele financiare şi vor avea profituri în ciuda unei stagnări continue a economiei reale.

Cu toate acestea, efectele aşa-numitelor excedente care rezultă din aceste măsuri ameninţă să destabilizeze economia mondială în ansamblu său, deoarece alte mari puteri căuta să contracareze efectele lor.

Într-o adresă către Clubul Economic din New York cu câteva zile înaintea anunţării celor mai recente măsuri ale Fed, guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, a subliniat tensiunile în creştere din cadrul economiei globale. De la summit-ul G20 din Londra din aprilie 2009 și decizia de a urmari măsuri de stimulare, lucrurile au "mers înapoi" şi nu a existat niciun acord despre modul cum economia mondială ar putea fi reechilibrată.

Situaţia s-ar putea agrava în următorii ani. "Cred că 2013 ar putea fi un an dificil în care vom vedea un număr de ţări încercând să scadă ratele lor de schimb, " a spus King. "Acest lucru produce preocupări. Vor reacţiona celelalte ţări în acelaşi mod? Ce se va întâmpla? Politicile urmărite de unele ţări în scopuri interne duc la tensiuni colective."

În septembrie 2008, atunci când marile puteri s-au întâlnit în urma izbucnirii crizei financiare, au existat promisiuni din partea tuturor că greşelile din anii 1930 nu se vor repeta. Principalele ţări au ridicat în acel moment bariere tarifare, fiecare urmărind faţă de rivalii săi politica "sărăceşte-l pe vecinul tău". Acest lucru a dus la exacerbarea contracţiei pe pieţele mondiale. Tot atunci s-a insistat că lecţiile din trecut au fost învăţate. Însă politicile monetare ale băncile centrale majore din lume ameninţă să se transforme într-o repetare, într-o altă formă, a conflictelor de pe vremea Marii Depresii.

Economiile mai mici, mai ales cele care se bazează pe pieţele de export, sunt deja greu lovite, deoarece valoarea monedelor lor continuă să crească. Datele Băncii Centrale arată că în ultimii doi ani, Brazilia, Chile, Columbia şi Peru au cheltuit 135 de miliarde de dolari pe pieţele financiare internaţionale pentru a încerca să coboare valoarea monedelor lor.

Impactul politicilor urmărite de Fed şi alte bănci centrale majore asupra acestor ţări a fost subiectul unei fraze politicos exprimate, însă, cu toate acestea, o remarcă ascuţită făcută într-un discurs de guvernatorul Glenn Stevens , şeful Reserve Bank din Australia, în cadrul unei vizite în Thailanda mai devreme în această lună. El a avertizat că "gradul de nelinişte" este în creştere.

“Eu bănuiesc, “ a declarat el, că în timp ce este "la decizia factorilor de decizie politică să pretindă că politicile lor neconvenţionale" au un efect expansionist, greutatea de recuperare în SUA, Europa şi Japonia îi face pe alţii să se întrebe, dacă principalele ţări se bazează mai mult pe exportul slăbiciunilor lor, decât a fost cazul în recuperările anterioare." Având în vedere limbajul măsurat folosit în general de bancherii centrali, declaraţia este cea mai apropiată provocare posibilă pentru justificările oficiale.

În octombrie 1971, imediat după decizia preşedintelui Nixon de a elimina sprijinul aurului pentru dolarul SUA şi de a distruge acordul Bretton Woods din 1944 care a pus o baza cheie pentru expansiunea capitalistă după război, secretarul Trezoreriei SUA, John Connally, se pare că ar fi spus omologilor săi europeni: " Dolarul este moneda noastră, însă este problema voastră."

De mai bine de 40 de ani încoace, politica Fed de devalorizare a dolarului, care rămâne în continuare monedă de rezervă a economiei mondiale, ameninţă să aibă consecinţe pe termen lung la fel de mari ca cele care au încheat sistemul de la Bretton Woods.

Astăzi, economia globală este mult mai integrată decât a fost la acel moment. Instrumentele financiare derivate şi alte instrumente financiare complexe, care pe atunci nici măcar nu existau sau care abia începuseră să aiba un aspect limitat, alcătuiesc acum componente cheie ale sistemului financiar global.

Justificarea oficială pentru politicile Fed şi ale altor bănci centrale majore este că acestea sunt necesare pentru a contracara efectele de durată ale crizei financiare din 2008. De fapt, ele aprofundează conflictele între marile puteri şi crează condiţii pentru dezastre financiare chiar şi mai mari.