Armata SUA a anunţat că o brigadă a sa va efectua operațiuni continue pe continentul african. Potrivit raportului Associated Press privind decizia respectivă, aceasta “face parte dintr-un efort intensificat al Pentagonului de a antrena alte ţări în lupta împotriva extremiştilor şi pentru a da SUA o forţă pregătită şi instruită care să fie trimisă în Africa, în cazul în care ar apărea crize în care este nevoie de armata SUA."

 

 

Brigada a 2-a, divizia de infanterie cunoscută ca "Dagger Brigade", este exploatată pentru a servi Washingtonului drept o versiune a Afrika Corps. Brigada include aproximativ 3.500 de soldaţi. Potrivit Pentagonului, începând cu martie anul viitor, acesta are deja programate 104 misiuni separate. Unităţile, desfăşurate în mai mult de 35 de ţări din Africa, variază de la echipe mici de instruire, la batalioane de 800 de membrii.

 

Schimbarea misiunii acestei brigăzi este doar o parte a efortului de a da avânt nou United States Africa Command sau AFRICOM, care a fost creat în 2007, dar rămâne cu sediul în Stuttgart, Germania. Până acum, niciun guvern din Africa nu a fost dispus să-i furnizeze o bază de operaţiuni pe continent.

 

Din acel moment, AFRICOM a atras vărsarea de sânge în Libia, unde a coordonat războiul SUA-NATO pentru schimbarea de regim care a răsturnat guvernul colonelului Muammar Gaddafi în luna octombrie a anului trecut. Acesta a dislocat peste 100 de militari în Africa Centrală, se presupune pentru a urmări gherilele Lord´s Resistence Army şi a oferit instruire trupelor unui număr de ţări, pe care Washingtonul speră să le utilizeze ca forţe proxy sau carne de tun, în interesele Statelor Unite.

 

Şeful de Stat Major al Armatei, Generalul Raymond Odierno, a declarat în această săptămână ziarului de dreapta Washington Time că lărgirea AFRICOM a fost parte dintr-o nouă strategie militară globală cunoscuta ca " Forţele regionale aliate". Pentagonul încercă să pună acestă strategie în aplicare deoarece continuă să reducă forţele de ocupaţie din Afganistan, după ce a fost obligată să se retragă din Irak.

 

"Este vorba despre SUA îndreptându-se spre o capabilitate măsurabilă şi realizabilă, care să îi ajute să formeze mediul în care lucrează, de a îndeplini o varietate de sarcini, de la construirea capacităţii de a fi un partener, la angajarea în acest sens; de la formarea multilaterală, la cea bilaterală pentru desfăşurarea efectivă a forţelor, dacă este necesar," a spus Odierno.

 

Cu alte cuvinte, orice operaţiune militară americană, de la asistenţa în caz de dezastru, la aşa-zisă asistenţă umanitară, precum şi instruirea trupelor africane, toate servesc ca un mijloc de " formare a mediului" , adică pregătirea terenului pentru o intervenţie americană armată directă.

 

În 2007, J. Peter Pham, un consilier din cadrul Departamentului de Stat, care a fost un membru permanent al Consiliului consultativ al AFRICOM încă de la crearea sa, a depus mărturie cu privire la misiunea de bază pe care o are noua ramură a Pentagonului. El a descris misiunea în termeni destul de vagi. Aceasta implică, a spus el, "protejarea aceesului la hidrocarburanţi şi la alte resurse strategice pe care Africa le are din abundenţă, o activitate care include asigurarea împotriva vulnerabilităţii acestor bogăţii naturale şi asigurarea că nicio altă terță parte interesată, precum China, India, Japonia sau Rusia, nu va obţine monopol sau tratament preferenţial." Această ultimă consideraţie a devenit tot mai decisivă. Într-un sens real, lărgirea AFRICOM este un corolar al strategiei administraţiei Obama privind "atenţia" sa spre Pacific. Aşa cum încercă să realizeze o încercuire militară ca un mijloc de a compensa dominaţia creşterii economice a Chinei peste acea regiune crucială şi creşterea provocării sale la adresa poziţiei globale a capitalismului SUA, în Africa, Washingtonul încercă să utilizeze puterea militară a SUA contra Chinei pentru a contracara creşterea influenţei acesteia pe continent.

 

China a depăşit atât SUA, cât şi Uniunea Europeană ca principalul partener comercial al Africii. Comerţul bilateral, care s-a ridicat la abia 11 miliarde de dolari în anul 2000, a atins 160 de miliarde de dolari în 2011 şi este de aşteptat să ajungă la 200 de miliarde de dolari în acest an.

 

În condiţiile în care este de aşteptat ca SUA să conteze curând pe Africa de Vest pentru 25 la sută din importurile sale de petrol, ca să nu mai vorbim de o varietate de minerale strategice şi alte materii prime, competiţia cu China, precum şi cu rivalii economici din Europa, se ridică la o nouă luptă pentru Africa, la fel de violentă şi de exploatatoare ca şi cuceririle coloniale din trecut.

 

Cu toate acestea, pregătirile pentru actele prădătoare ale militarismului în Africa sunt făcute sub pretextul combaterii “terorismului” şi ameninţării ”extremismului” pe continent.

 

Comandantul AFRICOM, Generalul Carter Ham, a ţinut o serie de discursuri pe aceasta temă atât în SUA, cât şi în Africa. El a susţinut că diferite grupări disperate, de la islamiştii din Al- Qaeda la islamiştii din Maghreb în Mali şi Libia până la al-Shabab în Somalia şi grupul Boko Haram în Nigeria, ameninţă să se unească şi să coordoneze activităţile lor, ducând la o ameninţare serioasă pentru "teritoriul" SUA. Nici el, şi nici altcineva nu a prezentat însă vreo dovadă a unei astfel de colaborări între mişcările care nu au indicat nicio ambiţie în afara propriilor lor domenii naţionale.

 

Mai deveme în aceasta luna, Wall Street Journal a menţionat acelaşi teze într-un articol de primă pagină intitulat " Luptele teroriste se mută în Africa." Conform ziarului, administraţia Obama " ia în considerare să ceară Congresului să aprobe autoritatea extinsă" pentru a efectua acţiuni militare împotriva presupusilor terorişti din Africa. O astfel de autorizare pentru utilizarea forţei militare a fost baza războaielor din Irak şi Afganistan care au durat mai mult de un deceniu.

 

Oficiali ai administraţiei au declarat ziarului că această nouă autorizare " va viza acordarea permisiunii pentru operaţiuni militare americane în Mali, Nigeria, Libia şi, eventual, în alte ţări unde militanţii au legături slabe sau inexistente cu sediul Al-Qaeda din Pakistan ".

 

În realitate însă, în timp ce Al -Qaeda este exploatată – şi la fel şi organizaţiile " cu legături slabe sau inexistente" către ea - ca un pretext pentru o intervenţie milită a SUA, Washingtonul a înarmat şi sprijinit direct elemente legate de Al-Qaeda, prima dată în Libia şi acum în Siria, folosindu-le ca forţe proxy în războaiele pentru schimbările de regim.

 

În urma votului de săptămâna trecută a Consiliului de Securitate al ONU, privind autorizarea intervenţiei, Mali pare a fi ţintă cea mai probabilă pentru o acţiune a SUA, AFRICOM pregătindu-se deschis pentru a sprijini o intervenţie care urmează să se desfăşoare cu trupe ce provin din Comunitatea Economică a Statele din Africa de Vest.

 

În timp ce Washingtonul se prezintă drept salvatorul celor din Mali, situaţia din acea ţară sărăcită, fără ieşire la mare din Africa de Vest, este într-o majoritate covârşitoare o creaţie a imperialismului SUA în sine. SUA a intervenit în Libia şi a trimis forţe puternic armate peste graniţă, iar armata SUA l-a instruit pe Cpt. Amadou Haya Sanogo, liderul loviturii de stat care a răsturnat guvernul ţării în luna martie. Pentagonul i-a oferit acestuia cursuri la bazele militare americane din Georgia, Virginia şi Texas.

 

Lărgirea AFRICOM şi pregătirea unor noi războaie pe continent indică clar că intervenţiile în Libia şi Siria sunt doar începutul a ceea ce se va dovedi a fi o ofensivă globală care vizează reîmparţirea şi recolonizarea unei mari părţi a lumii. Această erupţie a militarismului american, un produs secundar al crizei istorice din Statele Unite şi a lumii capitalismului, merge mână în mână cu atacuri mai sălbatice asupra condiţiilor sociale şi a drepturilor democratice ale clasei muncitoare din propria ţară.