Home » Actualitate

Iniţierea unui stat poliţienesc american

De Bill Van Auken
7 ianuarie 2012

Prin semnarea la 31 decembrie a Legii pentru Autorizarea Apărării Naţionale (NDAA), care permite reținerea persoanelor de către armată pe perioadă nedeterminată şi fără acuzare sau proces, Barack Obama şi-a adus o contribuţie infamă la avansarea avansarea Statelor Unite spre o dictatură de stat poliţienească.

Implicaţiile zdrobitoare ale acestei legi, semnată pentru a oferi 662 de miliarde de dolari cu care să fie alimentată maşina de război americană, nu au putut fi mascate de ceremonia discretă în cadrul căreia ea a fost semnată. Ceremonia a avut loc în privat și târziu în ziua de Anul Nou, pentru a minimiza atenţia din partea mass-mediei şi a publicului.

Conţinutul actului, legalizarea detenţiei de către armată a cetăţenilor americani şi străini la discreţia Casei Albe, nu a fost schimbat nici prin semnarea ipocrită a declaraţiei dată de preşedinte după adoptarea legii.

Susţinând că are " rezervări serioase" în adoptarea legii, Obama a declarat că "administraţia mea nu va autoriza detenţia militară nedeterminată şi fără proces a cetăţenilor americani". El a admis că o astfel de practică ar "constitui o ruptură de tradiţiile şi valorile cele mai importante ale naţiunii noastre ".

Promisiunea lui Obama este duplicitară şi lipsită de valoare. Senatorul Cark Levin din Michigan, un sponsor democrat cheie al acestei legi, a dezvăluit, că Casa Albă a intervenit direct în procesul legislativ pentru a înlătura modificări care ar fi interzis armatei în mod expres să reţină la nesfârşit cetăţenii mericani, fără un proces. Obama a perceput o astfel de excepţie ca pe o restricţie inacceptabilă asupra puterii sale prezidenţiale.

Modul de administraţie a lui Obama din ultimii trei ani vorbeşte de la sine. Preşedintele democrat a ajuns la putere datorită valului de repulsie populară faţă de razboaiele criminale şi atacurile asupra drepturilor democratice practicate de administraţia Bush. El a promis să închidă închisoarea de la Guantanamo în termen de un an, iar în timpul campaniei sale, l-a condamnat pe Bush pentru instituirea unui sistem în care el ar putea " să întemniţeze oameni fără a le spune vreodată de ce se aflau acolo sau care sunt acuzaţiile care li se aduc."

Ajunsă la putere, administraţia Obama a intervenit în mod repetat în cazurile judecătoreşti pentru a anula orice încercare de acuzare a predecesorilor săi, cărora li se aduc acuzaţii începând de la tortură şi pâna la acte de spionaj intern ilegal. A fost păstrat "dreptul" preşedintelui de a cere arestarea persoanelor de către armată pe termen nelimintat și s-a continuat practica odioasă a "reţinerilor" – procese în care suspecţii sunt răpiţi şi duşi în ţări străine pentru interogare şi tortură.

Mergând semnificativ mai departe decât administraţia Bush, Casa Albă a lui Obama şi-a atribuit şi "dreptul" de a ordona asasinarea cetăţenilor americani fără a prezenta dovezi împotriva lor. Astfel de crime extra judiciare au fost efectuate împotriva clericului islamist născut în New Mexico, Anwar al-Awlaki, şi a fiului său în vârsta de 16 ani.

Obama a semnat acum dispoziţiile care, în esenţă, legalizează atrocităţile asociate cu dictatura fascistă militară, cum ar fi cele începute de Pentagon şi CIA în America Latină, unde mii de muncitori, studenţi şi oponenţi politici ale acelor regimuri - declaraţi "terorişti" - au fost daţi dispăruţi în centre secrete de detenţie şi tortură, fără a mai fi văzuţi vreodată.

Asaltul asupra Constituţiei, a Amendamentelor şi a principiului de habeas corpus vechi de secole, cât şi ridicarea constantă a ceea ce va deveni un stat poliţienesc american nu sunt pur şi simplu un rezultat de opiniilor personale sau a politicii lui Bush sau Obama.

Procesul este legat cu contradicţiile sociale, economice şi politice a capitalismului american. Acesta s- a dezvoltat în mod continuu pe parcursul unui deceniu.

La criza alegerilor din 2000, Partidul Egalităţii Socialiste a avertizat că decizia Curtii Supreme de Justiţie de a opri numărarea buletinelor de vot în Florida şi de a-l instala pe Bush ca preşedinte, în ciuda faptului că pierduse votul popular, demonstra în mod clar că, în cadrul elitei conducătoare americane şi a sistemului său politic nu există nici o circumscripție semnificativă a drepturilor democratice.

Această evaluare a fost confirmată de nenumarate ori pe parcursul ultimilor 11 ani. Folosind atacurile de la 11 septembrie drept pretext, guvernul a instituit un aparat vast de spionaj intern, a promulgat legea "Patriot Act", a fondat Departamentul Securităţii Patriei, Comandamentul de Nord al Pentagonului - care a permis utilizarea armatei SUA la discreţia preşedintelui - şi a stabilit o reţea globală de centre de detenţie şi tortură conduse de CIA. Recent, poporul american a asistat la suprimarea sistematică și coordonată la nivel naţional de către poliţie a protestelor din cadrul mişcării "Ocupaţi Wall Street-ul".

Ameninţarea dictaturii are rădăcini istorice adânci. Perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost o perioadă a atacurilor repetate și susţinute asupra drepturilor democratice, variind de la vânătoarea de comunişti a lui McCarthy din anii 1950, la spionajul şi "şmecheriile murdare" ale CIA şi FBI care au culminat cu criza Watergate în anii 1970.

Aceste atacuri anterioare asupra drepturilor constituţionale au întâmpinat rezistență semnificativă din interiorul entității politice. Preşedintele Harry Truman, de exemplu, şi-a folosit dreptul de veto într-o încercare de a bloca legea McCarran din 1950, ultima legislație care a fost votată şi care dădea guvernului dreptul unor detenţii nedeterminate a persoanelor, fără judecată. Truman a numit legislația "un pas mare spre totalitarism" şi "o bătaie de joc la adresa Amendamentelor."

Ceea ce este, probabil, cel mai important aspect al legii NDAA şi a detenţiei nedeterminate este lipsa oricărei opoziţii semnificative faţă de aceasta. Mass-media şi clasa politică a păstrat tăcere totală asupra semnării acesteia de către Obama.

Această schimbare este legată de schimbări fundamentale în structura societăţii americane - în special a creşterii fără precedent a inegalităţii sociale. Acestă prăpastie, care îi desparte pe miliardarii şi multi-milionarii care alcătuiesc unu la sută din popilaţie de masa mare a muncitorilor, este incompatibilă cu pretextul democraţiei.

Capitalismul american şi mondial se confruntă cu o defalcare istorică. Clasa conducătoare, care controlează atât Partidul Democrat, cât şi pe cel Republican, este pregătită să folosească orice mijloc necesar - inclusiv dictatura poliţienească de stat - pentru a-şi apara monopol peste avere și putere de renaşterea luptei de clasă. Sub impactul crizei globale, dezvoltări similare au loc în întreaga Europă şi pe plan internaţional.

Apărarea drepturilor democratice este inseparabilă de lupta pentru apărarea locurilor de muncă şi a nivelului de trai. Astăzi, acestea sunt imposibile fără un asalt direct asupra concentrării imense de avere în mâinile oligarhiei financiare.

O astfel de luptă poate fi dusă numai prin mobilizarea politică independentă a clasei muncitoare pe baza unui program socialist și internaţionalist de reorganizare a vieții economice în funcție de necesităţile sociale, nu de profitul privat.