Home » Lupta muncitorilor » Spania

În Spania s-a anunţat grevă generală de o zi

De Alejandro Lopez
19 martie 2012

Cele mai mari două sindicate spaniole, Comisiones Obreras (CCOO) şi Union General de Trabajadores (OGT) au anunţat grevă generală pe 29 martie. Ele doresc să protesteze astfel împotriva celei mai recente legislaţii a muncii.

Proiectul de lege a muncii va permite angajatorilor să scadă în mod unilateral salariile muncitorilor, justificând acest lucru doar prin nevoia de a fi competitivi şi productivi. Noul proiect de lege permite noi contracte de „experienţă de muncă”, prin care companiile pot să dea afară muncitorii care au fost angajaţi mai pe o perioadă de mai puţin de un an, fără nici o compensare. Aceasta facilitează creşterea numărului de locuri de muncă cu salarii mici în toată economia, în parte prin eliminarea indemnizaţiilor de şomaj pentru cei fără loc de muncă care au refuzat o ofertă de lucru de trei ori. „Reforma” limitează de asemenea negocierile colective la nivel naţional şi regional.

Sămbătă, pentru a doua oară în aceeaşi lună, zeci de mii de oameni au demonstrat împotriva acestor măsuri. Studenţii, muncitorii şi şomerii au ieşit pe străzile din Madrid, Barcelona, Malaga şi alte 60 de oraşe. Pentru a doua oară, liderii de sindicat au cerut negocieri cu guvernul, declarând că decizia de a avea sau nu loc greva stă în mâinile primului ministru Mariano Rajoy, de la Partidul Popular.

Fernandez Toxo, secretarul general al CCOO, a pledat : „Domnule Rajoy, aveţi la dispoziţie luna martie pentru a începe un dialog şi a prezenta un buget rezonabil, sindicatele vor fi prezente.”

Candido Mendez, lider al UGT, a spus că legea a „înşelat oamenii de bună credinţă, spunând că va reduce cozile şomerilor”. El a cerut o schimbare a politicilor europene, pentru a depăşi criza economică.

Din cauza tensiunilor sociale explozive existente în Spania, aceste organizaţii se simt constrânse să declare o zi de grevă generală. Prăpastia care separă muncitorii de principalele sindicate a fost evidentă în timpul ultimelor demonstraţii. Muncitorii nu sunt atât de dispuşi să accepte o simplă modificare a proiectului de lege a muncii, aşa cum îşi doresc sindicatele.

Un editorial din El Paisa a afirmat, „Cu toate acestea, economiei spaniole nu îi trebuie o grevă generală. Faptul că a fost convenită relevă înrăutăţirea climatului politic şi social.”

Conform celui mai recent sondaj de opinie, 89la sută dintre spanioli consieră că situaţia economică este „rea sau foarte rea”, cu 50 la sută mai mulţi decât în 2008. Cea mai mare îngrijorare a spaniolilor (84 la sută) este şomajul, urmat de economia în ansamblul său. Studiul a arătat că 35,5 la sută dintre respondenţi se tem să nu rămână fără banii necesari pentru a satisface nevoile de bază, atât pentru ei, cât şi pentru familie. 32 la sută se tem de pierderea locului de muncă.

Spania are o rată a şomajului de 22,85 la sută şi 5,3 milioane de oameni fără un loc de muncă. 60 la sută dintre angajaţi câştigă mai puţin de 1.000 de euro pe lună.

Rata sărăciei a sărit în ultimii doi ani de la 23,4 la sută la 27 la sută , iar din 2007 excluderea socială severă a crescut cu două procente, ajungând la 18,6 la sută. Serviciile sociale ajută acum 8 milioane de oameni, faţă de cele 5 milioane de oameni ajutaţi cu 2 ani în urmă.

Cel mai grav afectat de criză a fost tineretul. Şomajul a escaladat rapid, afectând jumătate din populaţia tânără, dublu faţă de media Uniunii Europene. Majoritatea celor care au o slujbă primesc salarii care nu le permit să trăiască independent şi, având în vedere noile contracte, condiţiile lor de muncă sunt mult mai rele decât cele ale părinţilor lor.

Standardele de viaţă sunt sortite în continuare declinului, având în vedere că „reforma” muncii este implementată de către corporaţii şi că tăierile sociale erodează în continuare asigurările sociale.

Guvernele regionale, care controlează educaţia şi sănătatea trebuie să-şi reducă deficitul până la 1,5 la sută, corespunzător unor tăieri de aproximativ 15,6 milioane de euro. Ministrul de finanţe Cristobal Montoro a spus că guvernul central va opri transferul a 15 la sută din veniturile provenite din taxe către guvernele regionale.

Troica – Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – şi pieţele financiare supun Madridul la o presiune din ce în ce mai mare, din cauză că Rajoy a anunţat că Spania nu-şi va îndeplini ţinta de deficit bugetar pentru acest an, adică 4,4 la sută din produsul intern brut (PIB). Acesta a spus că deficitul va fi de 5,8 la sută.

Jean-Claude Juncker, şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, a cerut Spaniei să-şi respecte ţinta de deficit public pentru 2013. „Pornim de la principiul că Spania va reuşi şi îşi doreşte să îşi atingă ţinta bugetară pentru 2013, de trei procente din PIB”, a spus acesta.

Guvernul plănuieşte să reducă cheltuielile cu 30 de miliarde de euro în acest an. Spania se confruntă cu o spirală nefastă, asemănătoare celei experimentate de Grecia. Reducerile cheltuielilor şi creşterile de taxe adâncesc prăbuşirea, reduc veniturile şi duc la necesitatea unor noi reduceri a cheltuielilor şi a creşterilor de taxe.

La sfârşitul lui septembrie 2010, mase de muncitori au intrat în grevă generală împotriva fostului guvern format de Partidul Socialist (PSOE) şi zeci de mii au participat în toată Spania la ocuparea principalelor localităţi şi oraşe în timpul mişcării „indignados”. De atunci, birocraţia sindicală a lucrat la înăbuşirea rezistenţei clasei muncitoare faţă de atacurile asupra condiţiilor de viaţă.

Conform Confederaţiei Spaniole a Organizaţiilor Angajatorilor, în decembrie s-au pierdut 637.544 de ore din cauza grevelor, cu 68 la sută mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut. În ianuarie s-au pierdut 564.852 de ore, o scădere cu 20,61de procente faţă de luna ianuarie a anului trecut.

Drept urmare, tineretul şi muncitorii se confruntă cu condiţii chiar mai rele, în timp ce inegalitatea socială creşte. Sindicatele funcţionează ca instrumente de control social, dar comportându-se astfel au creat condiţiile pentru dezvoltarea explozivă a unei lupte de clasă în care muncitorii vor căuta să se elibereze de controlul organizaţional şi politic al acestora.