Română

Alegerile frauduloase ale juntei din Egipt şi sarcina clasei muncitoare

Alegerile din Egipt au expus caracterul ipocrit a aşa-numitei "tranziţii spre democraţie" organizată de clasă de guvernământ egipteană în colaborare cu aliații săi de la Washington după răsturnarea în februarie anul trecut a marionetei americane Hosni Mubarak de către protestele de masă ale clasei muncitoare.

 

După ce ultimele voturi au fost numărate, alegerile au stabilit că a doua rundă se va desfăşura între Ahmed Shafiq, ultimul prim-ministru sub conducerea lui Mubarak, și Mohamed Mursi, candidatul de dreapta din partea Frației Musulmane.

 

Nici unul dintre aceşti candidaţi nu vorbesc cu legitimitate politică pentru scopurile revoluției egiptene. Ei sunt ostili aspiraţiilor pentru oprirea sărăciei şi a dictaturii, scopuri care au condus anul trecut milioane de muncitori egipteni pe străzi, pentru a-l da jos de la putere pe Mubarak.

 

Alegerile au fost marcate de o prezenţă scăzută la vot, ceea ce reflectă ideea larg răspândită printre masele de oameni, că alegerile juntei nu au nimic în comun cu luptele lor revoluționare, ci sunt mai degrabă îndreptate împotriva aspiraţiilor lor sociale şi democratice.

 

Alegerile au avut loc la sub ameninţarea cu arma şi sub auspiciile dictatoriale ale juntei SCAF (Consiliul Suprem al Forțelor Armate). Alegerile au avut loc, deşi noua constituție nu este încă în vigoare. Atunci când generalii lui Mubarak au îndemnat poporul egiptean să voteze pentru unul dintre candidaţii lor, ei nici măcar nu luaseră încă decizia, ce puteri intenționează să cedeze câştigătorului alegerilor.

 

Alegerile care au fost extrem de frauduloase au fost salutate de imperialismul american și adepţii săi. Secretarul de stat Hillary Clinton a susținut, că votul din Egipt marchează " o altă piatră de hotar importantă către tranziţia spre democraţie" și a anunţat cinic, că ea şi ceilalţi oficiali americani " aşteaptă cu nerabdare să colaboreze cu un guvern egiptean ales în mod democratic."

 

Mustafa Abdel Jalil, președintele Consiliului National de Tranziţie (NTC) din Libia, care a ajuns la putere anul trecut în urma unui război imperialist brutal condus de SUA împotriva acestei țări lipsită de apărare, a lăudat alegerile ca fiind "superbe" şi a subliniat, că un "Egipt stabil înseamnă o lume arabă stabilă."

 

Alegerile dau tonul pentru intensificarea luptelor pentru putere între cele două facţiuni burgheze. Este de aşteptat totodată şi o explozie reînnoită a furiei clasei muncitoare, furie condusă de aprofundarea crizei economice şi sociale, precum şi de zvonurile, că dictatorul Mubarak care a fost izgonit din ţară ar putea fi curând eliberat.

 

Armata și Frăția Musulmană deţin controlul asupra unor secţiuni mari din economia egipteană. Exista aşadar pericolul unor lupte violente între aceste facţiunii ale burgheziei privind puterea care va controla vastele resurse ale ţării. Muncitorii egipteni nu au o alegere reală în cadrul acestor alegeri. Singurul scop al alegerilor este de a da falsa impresie de legitimitate unui regim care se pregăteşte pentru o intensificare a suprimării clasei muncitoare.

 

În scopul de a se confrunta cu amenințarea unei contrarevoluţii care pare a se intensifica, muncitorii şi tineretul egiptean trebuie să facă un bilanț. În ciuda sacrificiilor cele mai eroice, revoluţia nu a putut triumfa fără o conducere şi o perspectivă revoluţionară. Clasa muncitoare, forța care a condus revoluția, rămâne privată de drepturi și fără o reprezentare politică.

 

Acest lucru se datorează în principal rolului jucat de partidele micii burghezii de "stânga" care pretind să vorbească în numele revoluţiei sau chiar a "socialismului". Acestea sunt, de fapt, aliaţii forțelor contrarevoluționare. Reprezentând interesele straturilor mai bogate ale clasei de mijloc, aceste organizaţii sunt legate politic şi financiar de imperialismul din vest şi de diferitele secţiuni ale clasei de guvernământ egiptene.

 

Organizaţii cum ar fi Socialiştii Revoluţionari(RS) se opun oricărei lupte şi în orice stadiu al revoluției dacă este vorba de răsturnarea armatei şi înlocuirea regimului Mubarak cu un stat muncitoresc care să lupte pentru politicile socialiste împotriva conducerii imperialiste din Orientul Mijlociu.

 

Iniţial, RS şi susţinătorii lor internaționali au sprijinit junta SCAF și au susținut, că "Consiliul are drept scop reformarea sistemului politic şi economic." Ei şi-au oferit serviciile controlând clasa muncitoare în speranţa de a primi "un spaţiu democratic mai vast" sub o conducere militară sub care ele ar putea să prospere şi să se îmbogăţească.

 

De îndată ce colaborarea lor cu junta a fost ameninţată de proteste de masă împotriva armatei, aceste partide s-au opus apelurilor populare pentru o "a doua revoluţie." Ele au format o alianță cu forțele islamiste deschizând astfel calea pentru represiunea armată a sit-in-urilor care au avut loc în iunie-iulie în Piata Tahrir. Alianța lor cu islamiştii a dus la prăbuşirea protestelor de masa împotriva alegerilor parlamentare din noiembrie-ianuarie, în cadrul cărora islamiştii au câştigat majoritatea din voturi.

 

Deoarece au cedat într-un moment critic conducerea revoluției forţelor burgheze, apelul lor pentru o grevă generală pe 11 februarie, împreună cu sindicatele independente care sunt susţinute de vest, nu a găsit sprijin printre muncitori. Şocaţi de indiferenţa şi ostilitatea muncitorilor faţă de manevrele lor, RS a trecut chiar mai mult spre dreapta. Partidul a promovat alegerile prezidenţiale ca pe o realizare a revoluţiei şi poartă acum responsabilitatea politică pentru o situaţie în care islamiştii și funcționarii vechiului regim Mubarak domină viața politică în Egipt.

 

Acest rezultat periculoas a justificat perspectiva Comitetului Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale (ICFI), care a încercat să clarifice antagonismul social dintre clasa muncitoare şi diferitele straturi burgheze şi ale micii burghezii care sunt reprezentate în clasa politică.

 

Suportul contrarevoluționar al partidelor burgheze, ale micii-burghezii și a grupurilor care sunt în favoarea tranziţiei sprijinită de SUA se află în opoziţie cu teoria Revoluţiei permanente a lui Lev Troţki. Aceasta spune, că în ţările înapoite precum Egiptul, numai o luptă socialistă a clasei muncitoare în alianță cu fraţii şi surorile ei de clasa pe plan internaţional poate realiza aspiraţiile revoluţionare ale maselor.

 

Pentru a lupta împotriva contrarevolutiei şi a recâştiga impulsul revoluţionar, sarcina principală a clasei muncitoare rămâne instituirea independenţei sale politice prin construirea unei secţiuni a ICFI în Egipt şi în întregul Orient Mijlociu. ICFI va lupta pentru victorie în bătăliile de clasă

care vor urma.