Home » Actualitate » Europa

Alegerile din Grecia şi Franţa anunţă noi conflicte sociale

De Peter Schwarz
10 mai 2012

Alegerile de duminică au repercursiuni pentru întreaga Europă. Înfrângerea lui Nicolas Sarkozy în Franţa şi eşecul devastator al partidelor aflate la conducere în Grecia sunt o expresie a unei opoziţii faţă de politicile de austeritate impuse de UE. Ele anunţă o perioadă de conflicte sociale în creştere şi mari crize politice.

Cele patru procente cu care Francois Hollande l-a învins pe fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, sunt relativ mici. Cu toate acestea, schimbarea de personal care va avea loc la Palatul Elysee reprezintă un punct de cotitură politică. În cadrul istoriei celei de-a Cincea Republici mai există doar un singur alt moment în care un preşedinte aflat în funcţie nu a reuşit să fie reales: Valerz Giscard d’Estaing în 1981. La vremea aceea, Francois Mitterrand a devenit primul membru al Partidului Socialist care a câştigat alegerile prezidenţiale. Acum, la 17 ani după preşedinţia lui Mitterrand, Hollande este doar al doilea reprezentant al Partidului Socialist care preia cea mai înaltă funcţie a ţării.

Hollande este un politician burghez a cărui program diferă doar puţin de cel a lui Sarkozy. El datorează victoria sa în primul rând sprijinului primit din partea organizaţiilor care par a fi de stânga. Acestea au încercat să încurajeze iluzia, că Hollande este o posibilă alternativă la politicile de austeritate ale UE.

Candidatul Frontului de Stânga, Jean-Luc Melenchon, care în primul tur al alegerilor a obţinut 11 la sută din voturi, a cerut ca în turul doi al alegerilor să se voteze pentru Hollande. El a făcut acest lucru explicând că acesta este singurul mod de a-l îndepărta de la putere pe Sarkozy şi de a schimba politica. Acelaşi argument a fost folosit şi de Noul Partid Anticapitalist(NPA) şi de Lupta Muncitorilor(LO), a căror candidaţi au obţinut împreună aproape două procente din voturi.

În Grecia, Noua Democraţie(ND) conservatoare şi partidul social-democrat PASOK, care au condus ţara alternativ de la sfârşitul dictaturii militare de acum 37 de ani şi care au impus împreună cerinţele de austeritate dictate de UE, au fost decimate. Comparativ cu ultimele alegeri, PASOK a scăzut de la trei milioane de alegători la 0,8 milioane. Împreună, cele două partide burgheze tradiţionale au obţinut mai puţin de un sfert din voturile alegătorilor. Cu toate că ND are o mai mare reprezentare în parlament datorită unei clauze electorale nedemocratice care îi dă dreptul la 50 de locuri suplimentare, partidul tot nu are suficient sprijin pentru a forma o majoritate în cadrul parlamentului de 300 de membrii.

Coaliţia de stânga radicală(SYRIZA) a ieşit drept învingătoare în alegeri şi a fost capabilă să îşi tripleze numărul de alegători, de la 315.000 la mai mult de 1,1 milioane. Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, lucrează îndeaproape cu Frontul de Stânga a lui Melenchon şi cu Die Grüne din Germania. La fel ca şi acestea, el foloseşte retorica anticapitalistă, însă în acelaşi timp sprijină şi apără instituţiile burgheze existente, inclusiv Uniunea Europeană. În timpul campaniei el a subliniat în repetate rânduri: “Noi nu suntem împotriva monedei euro, dar ne opunem politicilor urmărite în numele monedei euro.”

În ceea ce privesc organizaţiile de drepta, gruparea şovonistă Grecii Independenţi şi gruparea neo-nazistă Golden Dawn au înregistrat victorii importante, câştigând 11 la sută, respectiv 7 la sută din voturi. Ele se bazează pe o demagogie naţionalistă împotriva politicilor de austeritate ale coaliţiei ND-PASOK.

Fiind cel de-al doilea mare partid din Grecia, SYRIZA joacă un rol important în politică şi va fi implicat de aproape în negocierile pentru formarea unui guvern nou. Antonis Samaras, care conform constituţiei trebuia să formeze un guvern, a anunţat luni că nu a fost capabil să formeze o coaliţie viabilă şi că sarcina aceasta i-a fost pasată preşedintelui SYRIZA, Tsipras. Dacă până la data de 17 mai nu se va putea forma un guvern majoritar, atunci cel târziu pe 17 iunie vor avea loc noi alegeri.

Şi guvernul german a suferit duminică o înfrângere grea. Coaliţia lui Angela Merkel, coaliţie formată din Uniunea Creştin Democrată şi Partidul Liber Democrat, care până atunci a condus şi landul Schleswig-Holstein din nordul ţării, a pierdut majoritatea în favoarea unei coaliţii a SPD, a verzilor şi a unui partid al minorităţii daneze. CDU a pierdut un procent, iar FDP şapte procente.

Înfrângerile electorale ale lui Sarkozy şi Merkel, împreună cu schimbările electorale din Grecia anunţă o perioadă de conflicte sociale intense. Acestea au fost concluziile la care au ajuns ziare fianciare cunoscute, casele de schimb valutar şi pieţele financiare. Cursul valutar al monedei euro şi valoarea obligaţiunilor europene au scăzut luni dimineaţă considerabil. În acelaşi timp, rata dobânzilor pentru obligaţiunile guvernamentale ale statelor sud -europene au crescut.

Frankfurter Allgemeine a descris rezultatul alegerilor din Grecia ca fiind un “semnal de avertizare”: “ Rezultatul este unul devastator pentru Grecia şi devastator pentru Europa.”

Financial Times Germany a comentat că poporul elen “s-a folosit de alegerile parlamentare şi a anulat planurile de economii ale guvernului. Rezultatul este devastator şi periculos pentru Europa. Forţele radicale au avut câştig enorm, este vorba despre acele partide care resping o restructurare a acestei ţări puternic îndatorată.”

Handelsblatt a scris: “ Pe lângă dezastrul financiar, Grecia este ameninţată şi de dezlănţuirea unui haos politic… Aceste alegeri au reprezentat mai presus de orice un vot bazat pe furie.” Ziarul avertizează: ” Cutremurul politic exprimat în cadrul acestor alegeri poate fi mesagerul unei erupţii sociale care s-ar putea extinde repede din Grecia către alte ţări aflate în criză.”

În aceste cercuri există doar puţină suspiciune că Hollande, Melenchon, Tsipras etc. vor ceda cerinţelor venite din partea pieţelor financiare. Un comentariu în Handelsblatt nota: “ Francois Hollande, socialistul care visează la pachete de creştere economică mare, se va trezi la sfârşitul primului an de preşedinţie pe pământul dur al realităţii …Pieţele financiare sunt cele care vor impune preşedintelui cerinţele lor. Nu va fi preşedintele cel care va domestici pieţele. “

Melenchon, un fost membru al socialiştilor - conştient de supunerea partidului faţă de cerinţele pieţelor financiare - l-a asigurat pe Hollande de loialitatea sa. Comentariul său referitor la succesul electoral al lui Hollande este asemănător unei cereri pentru un post ministerial. Pe blogul său, el l-a felicitat pe Hollande pentru victoria de duminică. “Doresc tot binele atât preşedintelui, cât şi ţării noastre”, a comentat el şi i-a felicitat pe “cei patru milioane de alegători ai Frontului de Stânga, a căror voturi au dus la acest rezultat.” Frontul de Stânga va încerca să se asigure că “ înfrângerea electorală suferită de dreapta şi că alegerea lui Francois Hollande vor duce la o victorie a cerinţelor de anvergură care reies din acestea.”

Pentru Tsipras şi SYRIZA, ameninţarea cu falimentul de stat şi excluderea din UE au fost suficiente pentru a-i pune la punct: “Tsipras este într-adevăr radical în retorica sa împotriva politicilor de austeritate”, notează Frankfurter Allgemeine, “ dar el vorbeşte şi despre refuzul de a părăsi zona euro.”

Organizaţiile cum sunt Frontul de Stânga a lui Melenchon şi SYRIZA a lui Tsipras vor juca un rol cheie în perioada următoare. Ele vor încera să înăbuşe şi să suprime furia şi nemulţumirea exprimate în rezultatul alegerilor de duminică. Momentan se poartă discuţii pentru a completa mult urâtul pact fiscal european cu un “pact de creştere.” Acest lucru ar facilita rolul partidelor sus numite. Nu doar Hollande, ci şi social-democraţii germani şi chiar şi preşedintele ECB Mario Draghi şi ziarul Financial Times susţin între timp acest pact.

SPD-ul, pe a cărui voturi se bazează guvernul în ceea ce priveşte această problemă, a anunţat ca va fi de acord cu pactul fiscal doar dacă guvernul aprobă un pact de creştere adiţional. După victoria lui Hollande, liderul SPD Sigmar Gabriel a anunţat: “ Acum problema este aceasta: oare doamna Merkel şi coaliţia ei sunt în poziţie să negocieze un pact de creştere substanţial? Împreună cu socialiştii francezi noi suntem pregătiţi pentru asemenea discuţii.”

Merkel a indicat disponibilitatea sa de a coopera: ea a explicat şi la ceea ce s-ar referi un pact de creştere: reforme structurale - în defavoarea muncitorilor - pentru a îmbunătăţi competivitatea şi redistribuirea subvenţiilor UE pentru a mări profiturile anumitor ramuri ale industriei. Programele de austeritate vor continua să fie implementate. Hollande şi Gabriel sunt de acord cu aceasta, iar Melenchon şi Tsipras vor trebui să găsească frazele “de stânga” potrivite pentru a masca consimţământul lor.

În perioada următoare totul va depinde de muncitori. Aceştia trebuie să se rupă de aceste organizaţii şi de promisiunile lor false şi trebuie să înceapă o luptă unită pentru un program socialist.