Preşedintele american Barack Obama a ţinut acum o săptămână primul discurs oficial de la începutul campaniei electorale pentru realegerea sa. El a prezentat politica sa economică. În numele „creării locurilor de muncă”, Obama a cerut Congresului să voteze o listă cu subvenţii pentru companii.

Obama şi-a anunţat propunerea printr-un tribut de dreapta adus sistemului de profit, repetând credinţa sa, că “adevăratul motor care creează locuri de muncă în această ţară este sectorul privat, nu Washingtonul.”

Întregul discurs a fost construit în jurul afirmaţiilor, că cheltuielile guvernamentale nu sunt un mijloc legitim de a pune oamenii la muncă. El a mers până acolo încât s-a lăudat, că perioada din timpul administraţiei sale a fost “ singura perioadă de recesiune în care rata şomajului a scăzut.”

Discursul vine la doar patru zile după ce Departamentul Muncii a anunţat, că în luna aprilie, economia SUA a creat doar 115.000 de noi locuri de muncă, cu mult mai puţine decât ar fi necesar pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei.

Raportul privind locurile de muncă indică o imagine sumbră. Rata oficială a şomajului a scăzut, însă doar datorită faptului că sute de mii de muncitori au plecat din câmpul muncii. În SUA, numărul oficial al şomerilor este de 12, 5 milioane, cu 5,5 milioane mai mulţi decât erau cu cinci ani în urmă. Durata medie a perioadei de şomaj este de 39, 1 săptămâni, mai mult decât dublu comparativ cu anul 2006.

Între timp, ca urmare a legislaţiei semnată de Obama la începutul acestui an, sute de mii de oameni sunt privaţi de plata şomajului, ca urmare a expirării perioadei de acordare a beneficiilor federale extinse. Cu două săptămâni în urmă, 93.000 de muncitori din California şi-au pierdut acel ajutor în decursul unei singure săptămâni.

În acest context, discursul lui Obama de marţi reprezintă o farsă politică. El şi-a prezentat propunerea la Universitatea de Ştiinte şi Inginerie din cadrul Universităţii de stat din New York, statul Albany. Dacă propunerea va fi adoptată, măsurile luate nu vor contribui cu nimic la îmbunătăţirea vieţii a milioane de şomeri din SUA.

Trei dintre cele cinci propuneri ale lui Obama sunt subvenţii fiscale pentru corporaţii. Una dintre ele ar aduce pentru companile care “creează noi locuri de muncă” în 2012 un venit de zece procente provenit din impozite. Cea de-a doua ar extinde subvenţia actuală de impozitare pentru “investiţii în producţie de energie curată.”

Sub pretextul că îi va ajuta pe proprietarii care îşi pierd locuinţele, Obama propune să “taie banda roşie pe piaţa imobiliară”, adică o mai mare deregulare a pieţei imobiliare. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului, că preţurile locuinţelor continuă să scadă şi sute de mii de familii sunt pe punctul de a-şi pierde casele.

Doar una dintre propunerile sale nu este o subvenţie pentru corporaţii. Însă aceasta este neimportantă: el a cerut un program prin care 20.000 de veterani militari să lucreze timp de cinci ani la un program de conservare a mediului. Programul ar oferi “un program de instruire online” privind “punerea bazelor unor mici afaceri proprii” pentru 10.000 de veterani.

Obama a mai cerut şi o reducere a taxei guvernamentale pentru corporaţiile care “aduc” locuri de muncă în SUA. Acest lucru ar permite companiilor să-şi deducă toate costurile pentru crearea facilităţilor de producţie în SUA, plus asigurarea unui credit în valoare de 20 de procente din impozit pentru investiţiile făcute în ţară.

Toate acestea coincid cu programul economic al lui Obama, care a avut ca scop scăderea salariilor până în punctul în care muncitorii din SUA pot fi exploataţi pe bani mult mai puţini decât cei din ţări cum ar fi China şi Mexic.

După cum a spus Obama, “ muncitorii americani devin mult mai eficienţi, companiile devin tot mai competitive, pentru multe afaceri începe să capete sens ideea de a aduce locurile de muncă acasă.”

Prin “eficienţă” Obama se referă la exploatarea tot mai mare a forţei de muncă din America, ca urmare a crizei economice. Cu toate că pe perioada recesiunii forţa de mână a scăzut cu câteva milioane de oameni, capacitatea industrială a depăşit nivelurile atinse în 2007.

Acesta a fost politica administraţiei Obama încă de la început. În timpul salvării industriei auto, Obama a explicat clar, că el va da celor trei mari producători de autovehicule fonduri guvernamentale doar dacă vor reduce salariile şi beneficiile muncitorilor.

Lipsa oricăror măsuri reale care să lupte împotriva crizei locurilor de muncă face parte din programul său. Administraţia nu vede şomajul ca pe un rău social. Împreună cu corporaţiile pe care le reprezintă, ea s-a folosit de şomajul în masă pentru a reduce salariile, a tăia beneficiile şi pentru a impune un ritm de lucru mai alert.

Ca urmare a acestui fapt, profiturile corporaţiilor au atins cel mai înal nivel din istorie, în timp ce rata de participare a forţei de muncă a atins cel mai scăzut nivel din anii 1980 încoace.

Ca urmare a crizei economice, clasa conducătoare a răspuns cu un atac brutal şi fără precedent asupra poziţiei sociale a clasei muncitoare. Administraţia Obama, care a lucrat împreună cu sindicatele şi cu suporterii acestora, a fost conducătoarea acestui atac.

Discursul lui Obama este în esenţa sa o expresie sclerotică a naturii nereprezentative a sistemului politic american. În mijlocul şomajului în masă şi a sărăciei aflată în creştere, Romney şi Obama cântă imnuri de laudă adresate sistemului de profit şi nu propun nicio politică care să nu implice direct subvenţii pentru marile corporaţii şi cei super bogaţi.

Este necesar un răspuns cu totul diferit. Împotriva acestui cadru politic antidemocratic şi a sistemului capitalist pe care îl apără, clasa muncitoare trebuie să înainteze propriul sau program socialist. Trebuie luate măsuri imediate pentru a oferi oamenilor locuri de muncă. Acest lucru include un program public de muncă în valoare de multe trilioane de dolari pentru a reface infrastructura şi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor unei societăţi complexe.

Problema de bază este însuşi sistemul capitalist. Atâta timp, cât economia funcţionează în interesul profitului privat, iar elitele financiare impun un control dictatorial asupra vieţii economice şi politice, drepturile cele mai de bază ale clasei muncitoare - inclusiv dreptul la un loc de muncă – nu pot fi adresate.

La alegerile din 2012, Partidul Egalităţii Socialiste propune candidaţi care să creeze o conducere socialistă pentru clasa muncitoare americană. Îi îndemnăm pe toţi cei care doresc să ni se alăture în această luptă să urmărească campania SEP şi să se implice de astăzi.