Home » Perspective » SUA

O schimbare majoră în economia mondială

De Nick Beams
12 noiembrie 2012

În cursa pentru alegerile prezidențiale americane din 2008, secţiuni semnificative ale elitei conducătoare din SUA au luat decizia - în urma crizei financiare, care a erupt cu colapsul Lehman Brothers - de a-l sprijini pe Obama. Calculele lor s-au bazat pe evaluarea iluziilor că "speranţa" şi "schimbarea în care poţi să crezi", generate de campania lui Obama, ar oferi puţin timp de revenire din mijlocul unui val de ostilitate populară faţă de administraţia Bush.

După patru ani, deziluzia devine tot mai răspândită şi coincide cu o schimbare semnificativă în SUA şi în economia globală, care va alimenta o intensificare a luptei de clasă la nivel internaţional. În general vorbind, o serie de măsuri puse în aplicare de guverne şi autorităţi financiare din întreaga lume pentru a preveni un colaps financiar şi depresia globală ating sfârşitul eficacităţii lor limitate.

Marile corporaţii din SUA, conduse de administraţia Obama care a efectuat "restructurarea" General Motors - a redus salariile noilor angajaţi la doar 14 dolari pe oră - au fost capabile să menţină, şi, în multe cazuri, să mărească profiturile lor. Însă în faţa declinului veniturilor şi a cererii reduse, programul de reducere a costurilor nu poate continua la nesfârşit. Investiţiile în afaceri - cel mai sigur indicator al viitoarelor condiţii - rămâne la nivelurile cele mai joase din istorie, înregistrând creştere zero în al treilea trimestru.

În ultimii patru ani, Federal Reserve a căutat să stimuleze instituţiile financiare şi băncile pompând sume nesfârşite de bani foarte ieftini. Acest lucru a condus Fed la creşterea exploatațiilor de bunuri la aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Însă adrenalina stimulentului financiar îşi pierde din eficacitate.

Politicile Fed au fost reproduse de băncile centrale din întreaga lume. Activele financiare ale bilanţurilor lor au crescut de la aproximativ 6 bilioane de dolari la 18 miliarde de dolari, echivalentul a apropate o treime din produsul intern brut global. După cum a remarcat recent jurnalistul financiar Satyajit Das : "Economia globală este dependentă de heroină monetară, " creşterea dozei "fiind necesară pentru ca pacientul să mai funcţioneze."

Nivelului datoriei guvernamentale a crescut rapid, deoarece datoriile bancilor private au fost transformate în datoria publică. Datoriile celor mai mari 11 naţiuni au crescut de la 381 la sută din PIB în 2007 la 417 la sută în 2012. Programul tuturor guvernelor capitaliste este de a recupera aceste cheltuieli masive pentru a sprijini băncile. Pentru aceasta sunt implementate programe de austeritate zdrobitoare de reducere a cheltuielilor sociale şi de sărăcire a clasei muncitoare.

Atunci când a izbucnit criza, diferiţi comentatori financiari şi analişti din mass-media au susţinut că China şi alte aşa-numite "pieţe în curs de dezvoltare" ar putea să se "decupleze" de la economiile majore şi să ofere noi centre de creştere pentru lumea capitalistă.

Pentru o scurtă perioadă, aceste iluzii au fost susţinute de creşterea continuă a economiei chineze. Măsurile guvernamentale din China privind cheltuielile şi expansiunea de credit - caracterizate de Goldman Sachs ca cel mai mare pachet de stimulare din istoria economică - au alimentat boom-ul investiţional. Însă măsurile regimului chinez au fost calculate pe convingerea că pieţele de export - mai presus de toate cele din Europa şi SUA - îşi vor reveni. Această iluzie a fost însă spulberată total, iar limitele inerente ale politicii de stimulare din China devin clar vizibile.

Conform spuselor lui David Pilling, corespondentul privind China de la Financial Times, starea de spirit economică în China s-a " întunecat vizibil" în ultimele luni. Ratele de creştere au scăzut în ultimele şapte luni şi sunt acum la cel mai mic nivel din 1999 încoace.

Atât de mare a fost nivelul boom-ului investiţional, încât s-a estimat că jumătate din toata infrastructura fizică a Chinei fost construită în ultimii şase ani. Creşterea economică bazată pe cheltuieli în investiţii de aproximativ 50 la sută din PIB este în mod inerent nesustenabilă, iar unii comentatori economici vorbesc deschis de inevitabilitatea unei crize.

Cele mai recente cifre din zona euro, un bloc economic care cuprinde 20 la sută din PIB-ul global şi care este mai mare decât economia Chinei şi cea americană, sunt expresia cea mai clară a tendinţelor spre o recesiune globală. În această săptămână, Comisia Europeană a revizuit previziunile sale de creştere a PIB-ului pentru anul viitor, în scadere de la unu la sută la doar 0,1 la sută, după o contracţie aşteptată de 0,4 la sută pentru acest an.

În mod semnificativ, principalul motiv pentru revizuirea descendentă a fost încetinirea creşterii în economia germană. Se anticipează că acesta va creşte anul viitor cu numai 0,8 la sută, în comparaţie cu o prognoza anterioară de 1,7 la sută. În sectoare cheie ale economiei germane au fost anunţate concedieri majore. Comentând datele, Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a spus că dacă Germania a fost izolată până acum de problemele economice din restul regiunii euro, acea perioadă se apropie acum de sfârşit.

Șomajul în Europa este de aşteptat să urce mai sus de 12 la sută, ceea ce înseamnă că starea de depresie cum e cea în Grecia şi Spania se va răspândi pe întregul continent.

În timp ce creşterea economică scade, va creşte instabilitatea financiară în zona euro. Acesta va aduce ameninţarea unei crizei globale de anvergură, dacă Grecia, Spania sau oricare altă ţără dă faliment în timp ce are împrumuturi. Problemele nu sunt limitate la aşa-numitele ţări periferice.

Perspectivele pentru băncile germane rămân "negative" şi există preocupări continue legate de băncile franceze. O criză majoră a fost evitată până acum de Banca Centrală Europeană. Aceasta a furnizat a un bilion de dolari către băncile ţărilor lipsite de lichidităţi şi a luat angajamentul de a cumpăra obligaţiunile ţărilor profund îndatorate. Însă nicio sumă de bani a BCE nu poate acoperi problema centrală - aceea că băncile şi instituţiile financiare majore din Europa se confruntă cu criza unui faliment şi nu cu o criză de lichiditate.

Confruntată cu defalcarea continuă a economiei mondiale capitaliste, răspunsul dat de clasa de guvernământ din lume este de a intensifica atacurile sale asupra clasei muncitoare. Administraţia realeasă a lui Obama a făcut prima sa mişcare, cea a reducerilor zdrobitoare ale cheltuielilor, mai presus de toate a drepturilor la securitate socială. În Europa, programele de austeritate, care au adus condiţii de depresie asemănătoare cu cele din Spania şi Grecia, vor fi intensificate. Iar în China, măsurile de stimulare din ultimii patru ani s-au lovit de zidul recesiunii globale.

Schimbarea din economia mondială aduce provocări politice decisive pentru clasa muncitoare. Primul pas este recunoaşterea că sistemul capitalist a eşuat şi că nu va exista o întoarcere la condiţii "normale."

"Noua normalitate" este o revenire la condiţiile din timpul Marii Depresii - război, şomaj de masă şi forme dictatoriale de conducere. Acest lucru face necesar faptul ca clasa muncitoare să iniţieze o luptă politică pentru răsturnarea sistemul de profit care este din punct de vedere istoric demodat şi să construiască o economie planificată în mod socialist.