În ultimele luni au existat tot mai multe exemple de partide care au obţinut victorii promovând ideea creării unor state noi şi mici în Spania, Belgia, Italia, Scoţia şi în alte părţi ale Europei.
Creşterea sprijinului pentru aceste tendinţe a fost alimentată de reducerile sălbatice şi măsurile de austeritate impuse de guvernele centrale la instrucţiunile Troicăi - Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional - la porunca băncilor şi speculatorilor globali. Dar exploatarea nemulţumirilor sociale legitime nu înseamnă că beneficiarii politici reprezintă interesele maselor largi, care sunt exploatate.
Toate partidele care militează pentru separatism vorbesc în numele unor straturi ale clasei burgheze şi superioare de mijloc. Acestea au ajuns la concluzia că relativa bogăţie a regiunilor lor le va permite o existenţă mai privilegiată, dacă ar fi ele însele membre ale Uniunii Europene şi dacă vor conduce afacerile băncilor şi corporaţiilor, impunând atacuri asupra clasei muncitoare.
Cele mai importante mişcări separatiste au apărut în cadrul regiunilor cele mai prospere ale anumitor ţări. Toate mişcările fac apel pentru încheierea subvenționării regiunilor mai sărace prin impunerea unor taxe centrale şi cer controlul local asupra activelor valoroase. Eforturile relativ transparente, de a da acestori cerinţe o tendinţă de stângă, nu schimbă cu nimic situaţia. Astfel de încercări au fost deja puse în practică de organizaţii naţionaliste mari şi de acoliţii lor de pseudo-stânga.
În Spania, cele două cele mai puternice mişcări sunt centrate în regiunea bască şi Catalonia. Prima este una dintre cele mai bogate regiuni din Spania în ceea ce priveşte produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, iar a doua este cea mai bogată regiune per total.
Luna trecută, 1,5 milioane de catalani au mărşăluit în Barcelona pentru a face apel pentru un stat separat sub stindardul "o noua naţiune în Europa". Guvernul regional a implementat loial în ultimii doi ani fiecare cerere de austeritate, dar încă mai deţine recordul unei datorii de 44 miliarde de euro şi un rating de credit redus la statutul de junk.
Liderul dominantei Convergencia i Unio (Convergenţa şi Uniune), Artur Mas, propune un referendum pe tema independenţei, numind distribuţia sarcinilor în Spania drept "incorecte şi neloiale." El vorbeşte deschis în numele celor mai prosperi şi compară nemulţumirea din Catalonia cu faptul că nici Germania, Franţa şi alte state majore nu sunt de acord să subvenţioneaze statele mai sărace din sudul Europei, cum ar fi din Grecia, Portugalia şi Spania.
Rolul jucat de Berlin şi Paris în impunerea unei austerităţi usturătoare în aceste ţări este lăsat deoparte, deoarece Mas vrea să intre în UE. Aceasta este o dovadă că o Catalonie "independentă" va efectua exact aceleaşi atacuri asupra muncitorilor care au fost efectuate şi pe vremea când era o " regiune autonomă."
Acelaşi mesaj vine în Belgia din partea Noii Alianţe Flamande (N-VA), condusă de Bart De Wever, care a câştigat decisiv în alegerile locale de la începutul aceastei luni. Acesta s-a plâns că cei din Nord îi subvenţionează pe cei mai săraci din sudul ţării. De Wever, care a devenit primarul oraşului Antwerp, a declarat. "Flamanzii s-au săturat să fie trataţi drept vacile numai bune pentru laptele lor." El a descris Belgia ca "o uniune de transfer", care depinde de "carnetul de CEC al federalismului." Asemeni omologului său catalan, şi el urmăreşte o agendă pro-UE.
În Italia, Lega Nord (Liga Nordului) este o formaţiune deschisă de dreapta, care se opune faţă de subvenţiile pentru sudul mai puţin prosper. Sloganul lor este "Roma ladrona"(Roma, marele hoţ). Cererile premierului italian Mario Monti pentru reduceri ale cheltuielilor regionale au stârnit şi în Veneţia proteste care cereau crearea unei republici. Separatiştii din Tirolul de Sud cer ca 90 la sută din veniturile fiscale colectate în acea provincie bogată să fi returnate în regiune.
Scottish National Party (SNP), condus de Alex Salmond, un fost consilier privind petrolul la Royal Bank of Scotland, a obţinut un acord pentru un referendum de independenţă în 2014. SNP s-a prezentat mult timp ca fiind un apărător al măsurilor sociale limitate şi împotriva măsurilor de reducere ale coaliţiei conservator-liberal-democrate şi ale precedentului guvern al Partidului Laburist. Însă agenda sa reală este de a stabili o locaţie cu impozit pe profit scăzut pentru piaţa europeană, care va servi intereselor elitei financiare şi a acoliţilor săi.
Edinburgh este cel de-al doilea mare centru financiar din Marea Britanie după City of London şi calculat dupa activele sale de capital, al patrulea cel mai mare centru din Europa. Între 2000 şi 2005 el a susţinut o rată de creştere de peste 30 la sută. În Global Financial Centres Index se situează înainte de Qatar, Oslo, Glasgow, Dublin, Abu Dhabi, Bruxelles, Milano, Madrid şi Moscova.
SNP afirmă că Scoţia se situează pe locul al cincilea în cadrul UE în ceea ce priveste PIB-ul pe cap de locuitor, asta dacă se ia în calcul şi cota economică care revine Scoţiei din spaţiul naţional aerian al Marii Britanii, apele teritoriale şi rezervele de petrol şi gaze din Marea Nordului, despre care SNP spune că ar trebui să fie controlate de Edinburgh. Se insistă şi asupra faptului că Scoţia a fost mai bogată decât restul Marii Britanii în toti anii începând din 1980 încoace.
Diferitele grupări de pseudo-stânga caută să prezinte aceste mişcări ca fiind progresive pentru că "rolul lor obiectiv" este de a se rupe de naţiunile imperialiste şi pentru că acest lucru va deschide cândva, la un moment dintr-un viitor insuficient definit, drumul spre o dezvoltare socialistă. Ele desfăşoară o fraudă politică, concepută pentru a ascunde orientarea lor înspre burghezie şi dorinţa de a lua parte la prada care va apare după această nouă rundă de "construire de naţiuni."
Toate aceste mişcări avansează o perspectivă care este opusă intereselor fundamentale ale clasei muncitoare. Creşterea mişcărilor separatiste din Europa este o dezvoltare retrogradă care se intersectează cu lupta critică, aceea de a uni clasa muncitoare împotriva contrarevoluţiei sociale, care este efectuată sub auspiciile Uniunii Europene.
Punctul de vedere al acestor mişcări este o reţetă pentru balcanizarea Europei şi transformarea ei într-un balamuc de mini-state concurente. Aceste enclave capitaliste ar implementa toate politicile dictate de Troica şi de către bănci şi corporaţii. Rezultatul ar fi o mizerie şi mai oribilă pentru masele de muncitori.
Dacă vor rămâne necontestate, ele vor întoarce muncitorii împotriva muncitorilor într-o cursă până la capăt pentru locuri de muncă, salarii şi condiţii de viaţă. Chiar mai rău, după cum este dovedit şi de experienţa din Iugoslavia, naționalismul burghez şi instigarea la separatism va duce la un conflict, care se va termină în război.
Troțki a descris cândva sistemul de stat din Europa ca fiind asemănător cu cuştile unui circ provincial sărac. Sarcina clasei muncitoare nu este de a construi cuşti chiar mai mici, ci de a elibera continentul de toate aceste divizii naţionaliste arhaice şi de a construi o economie armonioasă și planificată, bazată pe producţia pentru nevoie şi nu pentru profit.
Acest lucru înseamnă o luptă ireconciliabilă împotriva UE şi a tuturor guvernelor sale constituitive - în mod independent de toate facţiunile burgheziei şi a complicilor lor din mica burghezie - pentru crearea guvernelor muncitoreşti şi a Statelor Socialiste Unite ale Europei.