Home » Actualitate » Siria

“Democraţia” lui Hillary Clinton pentru Siria

De Bill Van Auken
10 noiembrie 2012

Imperialismul american deţine un record lung şi sordid de intervenţii militare sângeroase şi de amestec în treburile interne ale altor ţări, cu scopul asigurării intereselor celor de pe Wall Street şi a corporaţiilor americane.

Înca de pe vremea când William Howard Taft a declarat că "fraţii noştri mici şi maro" din Filipine ar avea nevoie de "50 până la 100 de ani de supraveghere atentă" pentru a dezvolta o autoguvernare care să funcţioneze, aceste intervenţii au fost justificate prin afirmaţiile Washingtonului că rolul lor unic ar fi acela de a aduce democraţie popoarelor lumii mai puţin norocoase - în general sub ameninţarea unui pistol.

Cu toate acestea, acest pretext a fost proclamat rar cu atâta lipsă de ruşine ca în anunţul făcut săptămâna trecută de secretarul de stat Hillary Clinton. Ministrul de Externe a declarat că Washingtonul a decis să numească o conducere nouă pentru "revoluţia din Siria."

Clinton a respins fosta conducere, Consiliul Național Sirian, o conducere dominată de Frația Musulmană, pe care Washingtonul o proclamase cu puţin peste un an în urmă, ca fiind "reprezentantul legitim" al poporului sirian. Ea declară acum că aceştia sunt doar o adunătură de exilaţi, care au pierdut legătura cu realitatea şi care nu au mai pus piciorul în Siria de zeci de ani.

Problema este, a declarat Clinton, că SNC nu reprezintă poporul sirian suficient de mult. Prin urmare, Departamentul de Stat a ales un nou grup de persoane şi organizaţii, care să constituie baza unui guvern de tranziţie. "Noi am recomandat nume şi organizaţii despre care credem că ar trebui să fie incluse în orice structură de conducere", a declarat Clinton în cadrul unei conferinţe de presă în Zagreb, Croaţia, pe 31 octombrie.

Aici avem un exemplu ca la carte despre democraţia "made în SUA", sau, mai precis, neocolonialism.

Clinton a decretat că pentru a beneficia de includerea în registrul celor aleşi de Washington pentru a fi lideri "representativi", trebuie să "ai dovezi că ai depus eforturi hotărâte în faţa extremiştilor, care vor să deturneze revoluţia siriană."

Scopul este clar. Departamentul de Stat vrea o imagine "respectabilă" pentru conflictul sinistru pe care Washingtonul l-a instigat în Siria. Omul de afaceri pro-american Riad Seif şi alte figuri similare alcătuiesc un guvern în aşteptare, chiar în timp ce lupta se desfăşoara şi tot mai multe miliţii islamiste legate de Al-Qaeda primesc acoperire din partea SUA.

Cu toate acestea însă, atunci când vine vorba de deturnare, nimeni nu poate concura cu Washingtonul. Acest lucru este exact ceea ce a făcut în Siria şi puţin mai înainte în Libia.

După ce şi-a văzut două dintre marionetele sale de încredere din regiune - pe Ben Ali în Tunisia şi pe Mubarak în Egipt - răsturnate de la putere de revoltele maselor de muncitori, Washingtonul a decis să preia iniţiativă, folosindu-se de "Primăvara Arabă" ca o acoperire pentru promovarea schimbării de regim.

În Libia, Washingtonul a exploatat protestele populare şi a împrăştiat afirmaţia că populaţia din Benghazi a fost în pericol iminent de anihilare, ca pretext pentru lansarea unui război SUA-NATO pentru a-l răsturna de la putere pe Muammar Gaddafi. Acum, în Siria, Washingtonul a ajutat transformarea unor proteste similare într-un război civil sectar vicios, prin care se încearcă răsturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad.

Imperialismul american se bazează în Siria mult mai mult pe forţe proxy, inclusiv pe luptătorii islamişti străini, care au fost ajutaţi şi înarmaţi de aliaţi noi în regiune, în principal de Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. CIA-ul a orchestrat operaţiunea de la o bază nou creată în sudul Turciei.

Nu este prima dată când Washingtonul a încercat să instaleze un guvern propriu în Damasc, în opoziţie faţă de aspiraţiile şi drepturile poporului sirian. Pentru aproape un deceniu, din 1949-1958, CIA a purtat o campanie non-stop pentru a instiga, a finanţa şi a sprijini planuri pentru o lovitură de stat din partea celor de aripă dreapta, care au vizat aducerea la putere a unui regim subordonat intereselor SUA.

Începând cu anul 1948, agenţii CIA au complotat cu Şeful Statului Major al Armatei Siriene, Col. Husni Zaim - descris în documentele declasificate ale agenţiei ca un “tip de dictator Banana Republic"- pentru a aduce la putere o dictatură militară anti-comunistă.

La 30 Martie 1949, Zaim a efectuat o lovitură de stat şi a început să pună în aplicare ordinea de zi de la Washington: a anihilat forţele de stânga şi cele naţionaliste, a semnat un armistițiu cu Israelul şi a aprobat o afacere privind conductele de petrol cu Arabian American Oil Company (ARAMCO).

La doar nouă luni de zile mai târziu, Zaim a fost el însuşi izgonit printr-o altă lovitură de stat. La începutul anilor 1950 acest proces a fost repetat, un guvern naţionalist fiind dat jos de la putere de către un ofiţer din partea celor radicali de dreapta, susţinut de SUA. A urmat o contra lovitură de stat, care a răsturnat de la putere omul celor de la Washington.

Apoi a urmat Operațiunea Straggle şi Operațiunea Wappen, CIA-ul colaborând cu Serviciile Secrete (SIS) ale Marii Britanii în comploturi pentru asasinate şi lovituri de stat, care implică ofiţeri şi politicieni de dreapta, precum şi forţe islamiste. Prin 1957, SUA aproape că a provocat un al treilea Război Mondial legat de Siria. SUA a trimis atunci a şasea flotă pe coastele Siriei, a trimis avioane de luptă în Turcia, a convins guvernul turc să adune 50.000 de soldaţi la graniţa siriană şi a plasat Strategic Air Command în alertă maximă.

În această perioadă, preşedintele Eisenhower a justificat intervenţia SUA descriind Siria ca pe o ţară "coaptă şi pregătită pentru a fi culeasă în orice moment." În acelaşi timp, el a acuzat Moscova de încercarea de a face acelaşi lucru ca şi Washingtonul.

Din nou, Washingtonul priveşte Siria ca pe o ţară "coaptă şi pregătită pentru a fi culeasă" şi în acest scop a declanşat o baie de sânge împotriva poporului sirian. Obiectivele sale nu au nimic de-a face cu "democraţia" sau cu "drepturile omului". Ele sunt legate, aşa cum a fost cazul şi cu jumătate de secol în urmă, de afirmarea hegemoniei americane într-o regiune bogată în energie şi geo-strategică vitală din Orientul Mijlociu şi pentru a avansa interesele oligarhiei financiare şi corporative americane. Din nou, această intervenţie poartă cu sine ameninţarea unui război mult mai larg.

Un lucru care distinge intervenţia americană actuală în Siria de cele efectuate în anii 1950 este sprijinul pe care l-a primit de la un întreg strat de organizaţii de pseudo-stânga, de la Organizaţia Socialistă Internaţională din SUA, la Noul Partid Anticapitalist din Franţa şi la Socialist Workers Party din Marea Britanie. Unica lor contribuţie a fost de a prezenta războiul civil sectar ca pe o "revoluţie" şi de a portretiza intervenţia imperialistă ca pe un mijloc justificat de avansare a progresului uman.

Declaraţiile lui Hillary Clonton şi asamblarea de către Washington a unei noi conduceri pentru acestă "revoluţie" a avut loc într-un hotel de lux din Doha şi servesc pentru a expune rolul real al acestor organizaţii, care s-au integrat direct în operaţiunile imperialismului american, servind ca marionete servile Departamentului de Stat.

Realitatea este că muncitorii din Siria şi din întreg Orientul Mijlociu îşi pot avansa interesele proprii numai printr-o luptă neobosită împotriva imperialismului, adică intervenind împotriva "revoluţionarilor" ansamblaţi de Hillary Clinton în Doha şi a bandelor islamiste înarmate de Washington şi aliaţii săi.

Sarcina clasei muncitoare este de a încheia socotelile cu regimul Assad din Siria şi cu dictaturile şi monarhiile sprijinite de SUA în regiune. Clasa muncitoare trebuie să fie mobilizată şi unită de-a lungul tututor liniilor religioase şi etnice, pe baza unui program internaţionalist şi socialist.