Home » Actualitate » Libia

Dezbaterea privind atentatul din Benghazi este o diversiune

De Bill Van Auken
17 octombrie 2012

La o lună de la moartea Ambasadorului J. Christopher Stevens şi a altor trei americani în asaltul asupra ambasadei SUA şi a unei clădiri aparţinând CIA-ului în estul oraşului libian Benghazi, incidentul a devenit o problemă în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA.

Audierea privind atacurile din 11 septembrie, care a avut loc în cadrul Congresului, a fost marcată de schimbări de replici încinse, republicanii încercând să acuze administraţia Obama de refuzul de a oferi securitate adecvată personalului din Libia. Democraţii au contracarat spunând că republicanii caută să "politizeze o tragedie " după ce ei înşişi au efectuat reduceri în cheltuielile pentru securitatea ambasadei.

Descrierea iniţială a atacului, ca fiind un act spontan, care a decurs din demonstraţiile care au avut loc în regiune împotriva unui film anti-islamic, a fost, după cum au sugerat republicanii, o acoperire a unei acţiuni teroriste a Al- Qaeda. Într-un interviu de televiziune dat miercuri noaptea, preşedintele Obama a respins acest argument, insistând că rapoartele iniţiale s-au bazat pe informaţiile disponibile la acel moment şi că acestea au fost corectate de îndată ce administraţia a avut "o imagine completă."

Fostul şef al securităţii de la ambasada americană din Tripoli și comandantul unei echipe de 16 membrii, care au fost trimişi acolo pentru securitate, dar apoi retraşi, au mărturisit că au cerut ca echipa să fie ţinută acolo, dar cererea lor nu a fost luată în considerare de către Departamentul de Stat.

Ceea este frapant în legătură cu această dezbatere este că ea evită în mod deliberat întrebări politice fundamentale. Cum arată Libia la aproape un an după asasinarea înspăimântătoare a fostului său şef de stat, Muammar Gaddafi, lucru ce a făcut ca victoria războiului SUA-NATO să ducă la răsturnarea regimului? Şi cum se face că acest război, care se presupune că e dus pentru a proteja viaţa umană şi pentru a promova democraţia, a produs o situaţie în care miliţiile legate de Al-Qaeda sunt libere să opereze cu impunitate?

Nu doar birocraţia Departamentului de Stat a vrut să renunţe la securitatea militarizată din Libia, ci ambasadorul Stevens însuşi. Ambii au promovat minciuna că războiul american a "eliberat" poporul libian şi a creat o nouă "democraţie" în Africa de Nord.

Realitatea din Libia, la un an după linşarea lui Gaddafi, este imaginea unui haos la limita unui război civil, în care nu există niciun guvern la putere şi sute de miliţii puternic înarmate, care au controlul asupra unei mari parţi a ţării. În cercurile oficiale, Libia este descrisă din ce în ce mai mult ca fiind " un stat eşuat" și “noul Afghanistan."

Prin eliminarea de la putere a lui Mustafa Abu Shagur - un vechi agent CIA, care a fost ales prim-ministru la data de 12 septembrie - guvernul a avut patru lideri într-o lună, asta într-un timp în care luptele amare între facţiunile regionale privind diviziunea prăzii şi a funcţiilor au paralizat un regim neputincios.

Între timp, situaţia din Bani Walid oferă indiciul cel mai evident asupra stării în care se afla Libia la un an după "eliberare." Mii de forţe ale miliţiilor, cei mai mulţi din oraşul Misrata, au asediat Bani Walid, un oraş în care trăiesc aproximativ 70.000 de oameni. Ei au refuzat să permită alimentarea oraşului cu hrană, medicamente sau alte bunuri şi nu permit rezidenţilor să plece. Oraşul a fost bombardat cu rachete Grad și tiruri trase de tunul tancurilor şi, conform medicilor de la spitalul local, asupra cartierelor rezidenţiale s-a tras cu obuze care conţin gaze. Satele periferice mai mici, care au căzut pradă foştilor "rebeli", au fost jefuite şi arse.

Cel puţin trei persoane au fost ucise în bombardamente, inclusiv un copil, iar alţii au fost grav răniţi şi sunt în pericol de a-şi pierde viaţa dacă nu au parte de îngrijire medicală corectă.

Acest atrocităţi sunt săvârşite cu binecuvântarea oficială a Congresului Naţional General, care a autorizat folosirea forţei militare în cazul în care liderii locali din Bani Walid nu vor reuşit să predea indivizii aparent responsabili pentru uciderea unui fost "rebel", care a fost implicat în vânătoarea şi uciderea lui Gaddafi anul trecut.

Bani Walid a fost printre ultimele orașe libiene, care au fost preluate de NATO şi miliţiile sale după bombardamente prelungite. Sute de locuitori au fost adunaţi şi închişi de către forţele sprijinite de SUA.

Conform estimărilor, în Libia sunt aproximativ 9.000 de deţinuti. Mulţi dintre ei sunt reţinuţi de mai bine de un an, în închisori improvizate de miliţii, unde sunt torturaţi în mod regulat. Centrul Internaţional pentru Studii privind Închisorile a descris recent Libia ca fiind o ţara cu cea mai mare cotă de prizonieri reţinuţi fără acuzaţii sau proces (89 la sută). Aproape 15 la sută dintre ei sunt străini, într-o majoritate copleşitoare muncitori migranţi din Africa subsahariană, care au fost ridicaţi din cauza culorii pielii lor.

Libyan Observatory for Human Rights, care s-a opus regimului Gaddafi, a declarat recent că "situaţia drepturilor omului în Libia este acum mult mai rea decât sub dictatorul Muammar Gaddafi."

În cadrul acestui scenariu de coşmar, miliţiile islamiste au apărut ca fiind fracţiunile cele mai puternice din ţară. Multe dintre ele îşi au originile în Gruparea Islamică de Luptă, care are legături cu Al-Qaeda şi a căror lideri au fost vânaţi de către CIA în cadrul "războiului împotriva terorii" dus de Washington.

Acest lucru nu este un accident. În războiul SUA-NATO, Washingtonul a înarmat şi susţinut exact aceste forţe, pentru a efectua schimbarea regimului libian. Acest război nu a fost dus pentru democraţie şi nici din motive umanitare, ci mai degrabă datorită tendinţei imperialiste a SUA pentru hegemonia sa peste Orientul Mijlociu şi resursele sale vaste de energie. În lipsa unei mişcări revoluţionare de masă autentice, Washingtonul s-a folosit în mod oportunist de forţele islamiste pentru a-şi atinge propriile sale scopuri şi le-a descris în mod cinic ca fiind purtătoare a unei revoluţii democratice.

La fel ca şi în Afganistan, unde Washingtonul a susţinut Al- Qaeda şi forţe similare într-un război împotriva unui guvern sprijinit de Moscova şi armata sovietică, imperialismul SUA a început să culeagă în Benghazi "recolta" intervenţiei sale în Libia.

Asupra administraţiei Obama cresc presiunile politice pentru a încheia socotelile cu islamiştii libieni, care iniţial au fost vânaţi ca terorişti şi apoi lăudaţi ca fiind luptători pentru libertate. El trebuie să se ţină de jurămantul făcut ca preşedinte şi să aducă ucigaşii ambasadorului în faţa justiţiei. Fie că acest lucru va lua forma unui atac cu rachete sau a unor raiduri ale forţelor speciale asupra Benghazi, actiunea doar va aprofunda dezintegrarea Libiei şi va deschide un nou front în cadrul războaielor globale nesfârşite ale imperialismului SUA .

Nici democraţii şi nici republicanii nu au nicio intenţie de a discuta rădăcinile politice ale atacului din Benghazi. Ambele partide încearcă să repete aventura libiană, însă la un nivel mult mai periculos, sprijinind miliţiile islamiste în războiul civil sectar, pentru a răsturna regimul Bashar al-Assad din Siria. Conform estimărilor, aproximativ 3.500 de forţe ale miliţiei libiene au fost trimise în Siria pentru a acţiona drept trupe de şoc în cadrul acestui război.

Lecţia reală a situaţiei din Benghazi, pe care niciunul dintre partide nu o va adresa, este expunerea fraudei privind războiul împotriva terorii şi caracterul real al "revoluţiei" din Libia, dar şi "umanitarismul" din intervenţia Washingtonului, care a fost îmbrăţişat cu entuziasm de straturi largi ale micii-burghezii de pseudo-stânga atât din SUA, cât şi la nivel internaţional.