Home » Perspective

Un nou declin al economiei mondiale

De Nick Beams
29 octombrie 2012

Anumite semne în creştere indică faptul că economia globală este pe cale să intre într-o nouă perioadă de turbulenţe financiare. Ei i se vor alătura o aprofundare a recesiunii într-un număr tot mai mare de ţări.

Imediat după defalcarea economică globală, care a început în 2008, şi care a fost declanşată de colapsul băncii de investiţii Lehman Brothers din SUA, guvernele din întreaga lume şi-au mărit datoria, deoarece au pus la dispoziţia băncilor trilioane de dolari pentru a preveni o prăbuşire totală a sistemului financiar. Reuniunile Grupului celor 20 au fost dominate de angajamente că nu va exista o întoarcere la condiţiile din anii 1930 şi asigurări că lecţiile din istorie au fost învăţate.

Scrierile lui John Maynard Keynes, economistul britanic din anii 1930, care pleda pentru cheltuieli guvernamentale crescânde pentru a contracara depresiunile, au ajuns brusc din nou în vogă. Însă în iunie 2010 a venit o mare schimbare. Reuniunea G20 a iniţiat o schimbare înspre austeritate, subliniind necesitatea de a impune "o consolidare fiscală." Esenţa acestui program a fost de a recupera banii acordaţi băncilor prin reduceri masive ale cheltuielilor guvernamentale, în special din serviciile sociale.

Cu toate acestea, acest program a adus o contracţie în creşterea economică, iar aceasta a condus la scăderea oportunităţilor de profit pentru corporaţiile majore. Confruntată cu această situaţie, Federal Reserve a iniţiat o politică de "facilitare cantitativă" - furnizarea unor sume nelimitate de bani către bănci şi instituţii financiare. Băncile centrale din întreaga lume au redus ratele dobânzilor la minime record şi le-au urmat cu propriile lor versiuni de facilitare cantitativă (QE). În condiţiile unei economii reale care stagna, aceste măsuri au vizat creşterea valorii activelor financiare, asigurând astfel o cale nouă prin care instituţiile financiare să realizeze profituri speculative.

În timp ce programul QE şi echivalentele sale au fost trâmbiţate ca fiind un mijloc de a preveni o alunecare într-o recesiune globală - Preşedintele Fed Ben Bernanke a susţinut recent că adoptarea programul QE3 a fost motivată de continuarea unui şomaj ridicat - ele nu au făcut aproape nimic pentru a stimula economia reală. Singurul impact semnificativ al lor a fost de a creşte profiturile prin manipulare financiară, cu ajutorul unor bani ieftini furnizaţi de către băncile centrale.

Însă acum există semne că se apropie o nouă etapă în defalcarea globală. Aceasta este marcată prin creşterea tendinţelor spre recesiune, în timp ce impactul programelor băncilor centrale începe să dispară.

Preţurile acţiunilor în SUA, care au fost ridicate prin programul QE, au început să scadă după ce companiile au raportat o recesiune în vânzări şi profituri, totul pe fondul anunţurilor privind alte reduceri ale locurilor de muncă. În această săptămână, companiile americane au subliniat scăderea cererii globale şi temerile generate de criza financiară continuă din Europa.

Dow Chemical a anunţat că va reduce 2.400 de locuri de muncă, adică 5 la sută din forţa sa de muncă globală. Concernul a anunţat, de asemenea, că va închide 20 de fabrici şi va reduce cheltuielile de capital cu 500 de milioane dolari. Motivul indicat a fost "o medie de creştere înceată în viitorul apropiat." Du Pont, cel mai mare producător american de chimicale, a anunţat disponibilizarea a 1.500 de angajaţi şi o pierdere pe trimestrul al treilea. Concernul a subliniat, de asemenea, şi o puternică scădere în vânzări în regiunea Asia-Pacific, unde- comparativ cu un an în urmă - vânzările au scăzut cu 10 la sută. Prin aceasta, afirmaţiile că aşa-numitele " pieţe aflate în dezvoltare" vor oferi o alternativă pentru cererea globală au fost infirmate.

În general, profiturile corporative şi câştigurile americane sunt de aşteptat să scadă pentru prima dată din 2009 încoace. Cele mai recente date privind economia SUA arată că produsul intern brut (PIB) a crescut la o rată anuală de doar 2 la sută în cel de-al treilea trimestru, cu mult sub cea necesară pentru a menţine nivelul de angajare. Dacă nu ar exista efectul unei creşteri a cheltuielilor pentru apărare, cifra ar fi fost semnificativ sub aşteptările pieţei.

Caracteristica cea mai importantă a datelor prind PIB-ul a fost aceea privind cheltuielile pentru investiţii. Declinul continuu a redus cifra globală de creştere cu 0,1 puncte procentuale pentru un trimestru, în timp ce importurile şi exporturile au scăzut, luând 0,2 puncte procentuale.

În timp ce bancherii centrali vor continua să pompeze bani în pieţele financiare, aceste măsuri nu vor contribui cu nimic pentru a inversa situaţia. În această săptămână, într-un discurs major, guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, a remarcat faptul că fiecare creştere a ofertei de bani pentru bănci a înregistrat un declin în impactul asupra economiei reale.

Avertismentele sale sunt confirmate de tendinţele istorice. Scriind în Financial Times, analistul financiar Satyajit Das a subliniat că între 2001 şi 2008, împrumuturile care s-au făcut în ciuda creşterii valorilor locuinţelor au contribuit la aproximativ jumătate din creşterea din SUA. "Însă creşterea împrumuturilor este necesară pentru a susţine creşterea. Până în 2008 erau necesari 4 - 5 dolari din împrumuturi pentru a crea un dolar în creşterea economică a SUA, cu 1-2 dolari mai mult faţă de anii 1950. China are acum nevoie de 6 - 8 de dolari de credit pentru a genera un dolar de creştere, o creştere de la aproximativ 1-2 dolari cu 15-20 de ani în urmă."

La întrunirile G20 din anul 2009, liderii guvernelor au insistat că nu va exista o întoarcere la măsurile protecţioniste din anii 1930, care au avut un impact devastator asupra comerţului mondial. Însă programul QE doar produce o versiune a secolului 21 a politicilor de cerşetorie de la vecini existente pe perioada Marii Depresii. Potopul de bani de la Federal Reserve a împins în jos valoarea dolarului american, lovind pieţele de export ale concurenţilor şi ducând la dezvoltarea "unui război al valutelor", în timp ce acestea încearcă să-şi menţină poziţia.

În plus, creşterea activelor financiare în condiţiile încetinirii creşterii economice ameninţă să reproducă condiţiile care au declanşat colapsul din 2008, însă pe o scară mult mai largă. Acest lucru se întâmplă deoarece, spre deosebire de situaţia de acum patru ani, băncile centrale sunt implicate puternic pe pieţele financiare şi tind să piardă bani mulţi în cazul unui colaps de piaţă.

Bancherii centrali şi politicienii capitalişti susţin că, în timp ce acţiunile lor nu au promovat o creştere, cel puţin au evitat o întoarcere la condiţiile din anii 1930. Aceste afirmaţii sunt infirmate de condiţiile din Spania şi Grecia, ţări în care rata şomajului este deja la nivelul anilor 1930.

În plus, privite dintr-o perspectivă istorică, felicitările pe care ei şi le acordă reciproc sunt oarecum premature. Marea Depresie a venit după un deceniu de turbulenţe financiare şi economice stabilite de prăbuşirea capitalismului global, care a început odată cu izbucnirea Primului Război Mondial în 1914.

De data aceasta, defalcarea capitalistă a început cu o criză financiară, care acum a pus în mişcare o aprofundare a contracţiei în economia mondială.

La fel ca şi omologii lor dintr-o perioadă anterioară, elitele de guvernământ nu au niciun răspuns la criza istorică a sistemului de profit. Răspunsul lor este o contrarevoluţie socială împotriva clasei muncitoare, militarismul şi instituirea unor forme dictatoriale de conducere.

Departe de a se încheia, criza economică globală este doar la început. Clasa muncitoare trebuie să răspundă prin dezvoltarea propriului său program independent, bazat pe o luptă politică intransigentă pentru răsturnarea sistemul capitalist de profit aflat în stare de faliment şi transformarea băncilor şi corporaţiilor importante în proprietate publică, pentru a stabili o economie socialistă mondială.