Home » Actualitate » Europa » Grecia

Austeritatea UE duce la represiune în Grecia

De Christoph Dreier
15 octombrie 2012

În timpul vizitei fulger, care a avut loc marţi, la Atena, cancelarul german Angela Merkel a explicat clar că Uniunea Europeană (UE) intenţionează să-şi intensifice atacurile asupra drepturilor sociale şi condiţiilor de muncă ale clasei muncitoare din întreaga Europă.

Aparată de 7.000 de poliţisti, Merkel a gonit pe străzile care au fost golite de oameni pentru a participa la o întâlnire cu premierul grec Antonis Samaras. Scopul ei a fost acela de a se asigura că Samaras nu dă înapoi şi pune în aplicare măsurile de austeritate sălbatice dictate de UE. Merkel s-a întâlnit apoi cu antreprenori aleşi, care speră să facă o avere de pe urma salariilor de înfometare, care vor fi impuse muncitorilor eleni.

În aceeaşi zi, o coaliţie alcătuită din toate partidele de guvernământ ale Partidului Socialist, Uniunea de dreapta pentru o Mişcare Populară şi Mişcarea Democratică de centru-dreapta, au votat în cadrul Adunării Naţionale Franceze în favoarea Pactului Fiscal pe care Merkel l-a negociat cu fostul preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Deşi succesorul lui Sarkozy, Francois Hollande, a câştigat alegerile din mai în mare parte datorită promisiunii că va renegocia Pactul Fiscal, acesta a fost adoptat fără ca măcar o virgulă să fi fost schimbată. Pactul Fiscal impune Franţei reducerea deficitului bugetar prin efectuarea unor reduceri sociale radicale.

Din momentul în care Grecia a cerut planuri de salvare în 2010, ţara a devenit un exemplu pentru toată Europa. Reducerile salariale, concedierile în masă şi distrugerea programelor sociale impuse la porunca Troicii (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) de către guvernele elene succesive servesc ca un model pentru fiecare altă ţară europeană.

Deşi această politică a plonjat Grecia în cea mai profundă recesiune din istoria sa - condamnând straturi largi ale populaţiei la sărăcie şi şomaj, în timp ce datoria greacă a înregistrat cote maxime - aceasta va fi acum intensificată şi extinsă în întreaga Europă cu ajutorul Pactului Fiscal.

Tendinţa spre austeritate la fiecare pas subminează obiectivele sale declarate: reducerea datoriilor de stat şi menţinerea coeziunii zonei euro. Ea facilitează însă o a doua agendă. Burghezia europeană, care operează prin intermediul UE şi a guvernelor europene, nu se va opri până când nu a coborât standardele de viață ale muncitorilor din Europa la niveluri asemănătoare cu cele ale muncitorilor de la Foxconn din China şi a minerilor din Africa de Sud.

Chiar şi acum, în mijlocul crizei, niveluri obscene de avere continuă să fie acumulate de către cei din partea de sus a societăţii. Milionarii eleni, care au depus miliarde în conturile bancare elveţiene, sunt lăsat în pace, deşi ministrul de Finanţe din Grecia s-a aflat în posesia unor date incriminatorii privind acţiunile acestora în ultimii doi ani. Miliardele de euro din Fondurile Europene oferite pentru salvare merg direct la bănci şi de acolo în cuferele celor bogaţi, în timp ce muncitorii sunt sistematic jefuiţi.

Grecia se află în fruntea nu doar a atacurilor asupra drepturilor sociale, dar, de asemenea, şi a atacurilor politice asupra clasei muncitoare.

Până în prezent, guvernul s-a bazat în principal pe sindicate şi organizaţiile de pseudo-stânga, cum ar fi Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA), pentru a controla rezistenţă clasei muncitoare. Sindicatele au organizat proteste limitate pentru a permite muncitorilor să rabufnească, în timp ce ele lucrează împreună cu guvernul la răspândirea iluziilor că UE poate fi reformată şi făcută să pună în aplicare politici în favoarea clasei muncitoare.

Însă aceste metode încep să eşueze. Liderul SYRIZA Alexis Tsipras s-a angajat în cadrul alegerilor din luna iunie că el, împreună cu nou-alesul preşedinte francez, va schimba cursul UE. După cum a demonstrat însă adoptarea săptămâna trecută la Paris a Pactului Fiscal, această perspectivă este o himeră.

Burghezia greacă apelează acum la metodele utilizate de clasa de guvernământ din Europa în anii 1930: teroare fascistă şi conducere autoritară. Ea mobilizează straturile sociale cele mai înapoiate pentru a intimida şi a suprima clasa muncitoare.

Torturarea de către politie a manifestanţilor, care au protestat împotriva partidul fascist Chrysi Avgi (Golden Dawn), este un avertisment pentru muncitorii la nivel internaţional. Ceea ce s-a întâmplat în închisorile din Atena aminteşte de tortura de la Abu Ghraib şi de crimele la care Europa a asistat sub dictaturile fasciste din Grecia, Spania şi Portugalia în anii 1960 şi 1970.

În ultimele luni, forţele de stat au lucrat împreună pentru a construi Golden Dawn, oferind acoperire politică atacurilor sale împotriva imigranţilor şi adversarilor de stânga ai guvernului. Este bine cunoscut faptul că un număr mare al poliţiştilor din Grecia sunt membrii sau susţinători ai partidului fascist.

Toate acestea sunt toleratate în tăcere de către reprezentanţii UE. În timp ce presa germană reacționează cu îngrijorare faţă de expunerea săptămâna trecută de către unii protestatari anti-Merkel a unor svastici, ea nu spune nimic despre activităţile fasciştilor din Grecia. Acest lucru se întâmplă deoarece toate guvernele europene se pregătesc pentru a suprima cu forţa rezistenţa clasei muncitoare. În Germania, Curtea Constituţională Federală a anulat recent o hotărâre anterioară şi acum permite armatei germane să intervină şi în ţară.

Devastarea socială, care este impusă în Europa, este incompatibilă cu democraţia. Cu cât antagonismele de clasă se intensifică mai mult, cu atât mai mult elitele de guvernământ se simt obligate să recurgă la forme autoritare de conducere. Ceea ce a început cu persecutarea imigranţilor în Grecia s-a extins într-o perioadă scurtă de timp la torturarea adversarilor politici, şi în viitor, va fi îndreptată împotriva întregii clase muncitoare europene.

Apărarea drepturilor sociale şi democratice este inseparabil legată de lupta împotriva instituţiilor UE şi a politicilor sale contrarevoluționare. Aşa cum a fost cazul şi în anii 1930, Europa se confruntă cu alternative puternice: în încercarea de a-şi asigura averea, elita conducătoare fie aruncă continentul în război şi dictatură sau clasa muncitoare preia puterea şi înlocuieşte UE a băncilor şi marilor afaceri cu Statele Socialiste Unite ale Europei.

Acest lucru necesită mai presus de toate ca muncitorii şi tineretul să se rupă de sindicate şi de partidele de pseudo-stânga, care caută să îi subordoneze instituţiilor UE şi statului burghez, deschizând astfel calea pentru creşterea tendinţelor fasciste asemănătoare cu Golden Dawn. Realizarea unui astfel de program este posibilă numai pe baza unei mișcări independente a clasei muncitoare şi construirea Comitetul Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale, ca partid internaţional a clasei muncitoare.