Doi ani de la revoluţia din Egipt

De Johannes Stern
28 ianuarie 2013

Cu doi ani în urmă, mase de muncitori şi tineri au ieşit în Egipt în stradă pentru a protesta împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak. Inspiraţi de fraţii lor de clasă din Tunisia, care l-au răsturnat de la putere pe preşedintele Zine Abedine Ben Ali cu doar 11 zile în urmă, muncitorii şi tineretul egiptean a început o luptă eroică. Ei au doborât de la putere în doar 18 zile dictatorii sprijiniţi de SUA, care au condus ţările lor timp îndelungat.

Rolul decisiv al clasei muncitoare în răsturnarea lui Mubarak a fost faptul că a respins peremptoriul privind triumfalismul pro-capitalist legat de "sfârşitul istoriei", promovat după ce birocraţia stalinistă a dizolvat URSS. Clasa muncitoare a dat, de asemenea, o lovitură zdrobitoare teoriei postmoderniste aflate în vogă, care negă rolul de lider al clasei muncitoare în lupta revoluţionară.

Grevele de masă - care s-au întins din fabricile de textile aflate în Delta Nilului, la Canalul Suez, la fabricile conduse de armată și cele din sectorul public - au blocat ţara, forţându-l pe Mubarak să demisioneze. Clasa muncitoare a fost forţa decisivă în răsturnarea lui Mubarak şi a confirmat pe deplin afirmaţia Manifestului Comunist : "Istoria tuturor societăţilor existente până în prezent este istoria luptei de clasă."

Doi ani mai târziu, provocările imense , care îi revin clasei muncitoare după un deceniu de lupte de clasă, războaie şi revoluţii explozive au devenit mai evidente. Înlăturarea lui Mubarak a întâmpinat pe plan internaţional simpatie mare şi entuziasm, protestele întinzându-se din Europa şi Israel până în Statele Unite. Cu toate acestea, doar acest lucru nu ar putea rezolva ceea ce Lev Troţki, marele marxist şi adversarul lui Stalin, a subliniat în Programul de tranziţie ca fiind elementul decisiv al epocii prezente: criza istorică a conducerii proletariatului.

În lipsa unui partid revoluţionar de masă al clasei muncitoare, burghezia egipteană a avut mână liberă în a aduce la putere Fraţia Musulmană (MB) de dreapta şi pe Mohamed Mursi ca preşedinte. Intenţia a fost aceea de a menţine super-exploarea muncitorilor egipteni şi de a continua colaborarea de la Cairo cu imperialismul SUA.

Acest proces a fost facilitat de politica unor organizaţii, care reprezinta interesele celor mai bogate straturi ale clasei de mijloc - cum ar fi Revoluţionarii Socialişti (RS) în Egipt, Socialist Workers Party (SWP) în Marea Britanie, Noul Partid Anticapitalist (NPA) în Franţa sau Organizaţia Socialistă Internaţională (ISO)în SUA.

Îngrozite de revolta clasei muncitoare, toate aceste forţe au reacţionat cu o schimbare bruscă înspre dreapta.

În Egipt, RS s-au dovedit a fi ostili unei lupte dusă pe baza independenţei clasei muncitoare şi a unor politici socialiste. În schimb, după ce initial a susţinut junta militară, RS a promovat apoi MB de dreapta pentru a înlocui dictatura lui Mubarak. În cadrul alegerilor, RS l-a susţinut pe Mursi ca fiind un "candidat revoluţionar", iar liderul RS, Samah Naguib, a sărbătorit alegerea lui Mursi ca pe o " adevarată victorie pentru masele egiptene."

Implicaţiile reacţionare ale acestei politici anti-socialiste a devenit curând evidentă. Asemeni lui Mubarak, Mursi a închis şi a torturat muncitorii şi tinerii, care au protestat împotriva politicilor sale. Pe lânga aceasta, el caută să încheie un nou acord cu FMI şi pregăteste noi atacuri asupra clasei muncitoare. Acestea sunt la un nivel pe care nici măcar Mubarak nu a îndrăznit să le efectueze. Clasa muncitoare se confruntă acum cu noi lupte împotriva planurilor de a reduce subvenţiile vitale pentru pâine, combustibil şi alte mărfuri cheie de care depinde populaţia egipteană săracă.

Pe plan internaţional, traiectoria de dreapta a straturilor bogate din clasa de mijloc s-a făcut remarcată într-un mod asemănător. NPA, ISO şi SWP au funcţionat ca asistenţi ai imperialismului, pregătindu-se pentru a reimpune cătuşele neo-coloniale asupra oamenilor din Africa şi Orientul Mijlociu, distrugând orice regim în regiune care nu s-a supus complet cererilor sale.

Grupurile de pseudo-stânga au susţinut cinic războaiele sectare efectuate cu forţe proxy împotriva Libiei şi Siriei. Printre aceste forţe proxy s-a numărat Al-Qaeda şi brigăzile de tip islamist asistate de bombardiere SUA-NATO şi de agenţiile de informaţii imperialiste. Acestea au mers atât de departe, încât au promovat războaiele ca fiind lupte revoluţionare pentru democraţie şi drepturile omului.

Caracterul de clasă al acestor războaie este simbolizat de decizia principalelor bănci occidentale de a îngheţa sute de miliarde de bani din petrolul libian. Prin forţa lor militară, imperialiştii efectuează în esenţă acelaşi agendă împotriva clasei muncitoarea pe care FMI şi Mursi o desfăşoară în Egipt: jefurirea societăţii în interesul capitalului financiar.

Aceste intervenţii imperialiste reprezintă o escaladare calitativă a strategiei contra-revoluţionare a forţelor occidentale de a jefui întreaga regiune. Franţa extinde în prezent tendinţa sa spre de război imperialist împotriva fostei sale colonii, Mali, şi încercă să-l îndeparteze de la putere pe preşedintele sirian Bashar al-Assad. Aceasta face parte din cadrul unor planuri imperialiste mai largi de război împotriva Iranului.

Erupţia contra-revoluționară a violenţei imperialiste împotriva clasei muncitoare, asistată de burghezia arabă şi de tendinţele de pseudo-stânga, confirmă insistenţa Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale (ICFI) pentru un program marxist pentru clasa muncitoare.

La doi ani de la luptele iniţiale ale clasei muncitoare egiptene, apărărea de către ICFI a teoriei Revoluţiei Permanente a lui Trotki împotriva tendinţelor de pseudo-stanga este în întregime justificată: numai clasa muncitoare internaţională, înarmată cu o perspectivă socialistă, poate duce lupta împotriva capitalismului și imperialismului.

După căderea lui Mubarak, site-ul World Socialist Web Site a prezentat programul său pentru clasa muncitoare:

"Continuarea revoluţiei şi lupta pentru interesele sale înseamnă aducerea clasei muncitoare şi a maselor asuprite în conflict direct cu armata, opoziţia oficială şi cu imperialismul SUA."

“Pentru a continua această luptă este necesară construirea unor organe muncitoreşti independente şi democratice, în opoziţie cu statul poliţienesc- militar, pentru a pune bazele unui transfer de putere înspre clasa muncitoare. Este nevoie de o luptă pentru a unifica muncitorii din Egipt cu clasa muncitoare din întreaga regiune, alături de muncitorii din țările capitaliste avansate - mai presus de toate, din Statele Unite. Revolta revoluţionară din Egipt face parte dintr-o luptă globală a muncitorilor şi celor oprimaţi din întreaga lume împotriva unui asalt comun al elitei corporative şi financiare."

Acum, când revoluţia egipteană intră în cel de-al treilea an, această perspectiva socialista internaţionalista trebuie să conducă luptele reînnoite ale clasei muncitoare egiptene şi a celei pe plan internaţional.