Aristocraţia financiară şi intensificarea luptei clasei muncitoare

De Andre Damon şi Joseph Kishore
6 martie 2013

Anul trecut, nouă directori in cadrul a patru companii majore de capital privat au obţinut un total de un miliard de dolari în plaţi şi dividende. Această sumă a fost probabil cel mai mare câstig din istoria companiilor.

Acest fapt extraordinar a fost raportat într-un articol din ediţia de week-end a Wall Street Journal. Articolul a menţionat că numai plăţile dividendelor pentru Stephen Schwarzman, CEO al Blackstone Group LP; Henry Kravis şi George Roberts, co-fondatorii KKR şi Leon Black de la Apollo Global Management LLC s-au ridicat la peste 100 de milioane de dolari de fiecare. Acesti bărbaţi erau deja miliardari, Schwarzman având 5,2 miliarde de dolari, fiind urmat de Kravis cu 4 miliarde de dolari, Roberts cu 3,7 miliarde de dolari şi Black cu 3,5 miliarde dolari.

Câştigul mediu al fiecăruia dintre aceşti nouă directori a fost de aproximativ 2.000 de ori mai mare decât venitul mediu câştigat de gospodariile din Statele Unite.

Acest raport este un nou exemplu al concentraţiei neruşinate de avere care are loc în America, fapt ce a ridicat inegalitatea la un nivel nemaiîntâlnit în mai mult de un secol. Salariile muncitorilor din Statele Unite sunt la cel mai mic nivel din anii 1930 încoace .

Între timp, guvernele implementează reduceri masive ale cheluielilor şi le justifică prin afirmaţia că "nu sunt bani " pentru sănătate, educaţie sau alte nevoi sociale de bază.

În aceeaşi zi, în care ziarul a raportat veniturile directorilor de capital privat de pe Wall Street, guvernul federal a început punerea în aplicare a unor reduceri de buget numite “sequester” – reduceri în valoare de 1,2 miliarde de dolari. Guvernatorul din Michigan, Rick Snyder, a anunţat că el va numi un manager financiar de urgenţă, care va avea puteri dictatoriale ca să impună reduceri în Detroit.

Administraţia Obama a indicat că reducerile brutale "sequester" nu vor fi inversate. Aceste reduceri ale cheltuielilor sociale sunt rezultatul unor manevre calculate ale democraţilor şi republicanilor. Ei intenţionează să impună astfel măsuri extrem de nepopulare, dar care sunt acceptate de ambele partide. Printre consecinţele lor se numără faptul că cei care primesc prestaţii de şomaj pe termen lung îşi vor vedea venitul lor săptămânal redus cu 11 la sută, la 260 de dolari. Câştigul săptămânal al fiecaruia dintre directorii de pe Wall Street numiţi de Wall Street Journal a fost de peste 7.000 de ori mai mare decât această sumă.

Aceste cifre indică înspre un factor care domină cu o majoritate covârşitoare viaţa americană: inegalitatea socială. Sondajele repetate au arătat că marea masă a oamenilor subestimează în mod semnificativ nivelul averii concentrate în mâinile elitei financiare. Despre aceasta se vorbeşte doar puţin în mass-media şi pentru cei mai mulţi oameni, sumele controlate de acest strat sunt pur şi simplu de neînţeles.

Între condiţiile de viaţă ale maselor de oameni - care suferă de pe urma celei mai mari crize economice şi sociale din anii 1930 încoace - şi o clasă conducătoare, a cărei avere este aproape în întregime ruptă de activitatea productivă din economia reală, există o prăpastie imensă şi de netrecut.

Reacţia clasei politice faţă de aceste condiţii este însă în contrast cu cea din anii 1930. Preşedintele Franklin D. Roosevelt a introdus atunci Actul din 1935, prin care a crescut ratele de impozitare pentru veniturile mari şi cele pentru proprietăţi. El a declarat atunci că "marile acumulări de avere nu pot fi justificate pe baza securităţii personale sau a familiei."

O astfel de concepție - avansată de Roosevelt ca parte a efortului său de a salva capitalismul de ameninţarea revoluţiei sociale - aparţine unei alte epoci. Aceasta este complet în afara graniţelor politicii burgheze contemporane. Acum, cuvântul de ordine este cerinţa unor atacuri tot mai mari pentru a face clasa muncitoare să plătească pentru criza sistemului capitalist.

Clasă de guvernământ americană are toate caracteristicile unei aristocraţii, cu tot ceea ce implică stabilitatea ei politică şi socială. Atunci când existenţa clasei conducătoare şi a sistemului economic, pe care ea se bazează, devin ostile faţă de o formă de dezvoltare progresivă - adică când ea devine forţa motrică pentru o imensă degenerare istorică - societatea se află în pragul unei revoluţii. Acest lucru a fost valabil în Franţa înainte de 1789 şi în Rusia înainte de 1917 şi este valabil astăzi în Statele Unite.

Pe parcursul a 30 de ani, clasa conducătoare americană şi-a adunat bogăţia printr-un proces de financializare, în care forțele productive ale economiei au fost constant subminate. Acest proces a condus la colapsul din 2008 de pe Wall Street, care a devenit apoi prilej pentru o orgie chiar mai frenetică a speculaţiilor.

Au fost urmărite întâi sub Bush, iar apoi într-o formă mult mai extinsă sub Obama, politici care au dat asigurarea că acest proces va continua. Elita financiară este dependentă de un flux fără sfârşit de bani pompaţi de către Federal Reserve în pieţe. După salvarea băncilor în urma prăbuşirii din 2008, Banca Centrală Americană menţine o aprovizionare constantă a acestora cu dolari prin intermediul achiziţionării unor titlurilor de valoare care se ridică la 85 de miliarde de dolari pe lună.

Aceasta este motivul care se află în spatele creşterii masive a preţurilor acţiunilor pe care se bazează bogăţia directorilor de capital privat, şi acesta este motivul pentru care Dow Jones Industrial Average se află la doar câteva procente distanţă de stabilirea unui nou record, chiar şi acum când creşterea economică stagnează şi începe să meargă în sens invers.

Caracterul malign al relaţiilor sociale infectează fiecare instituţie politică. Întregul organism pute a corupţie. Ambele partide politice, democraţii şi republicanii, funcţionează ca instrumente directe pentru îmbogăţirea clasei conducătoare.

Nimic nu poate fi schimbat prin intermediul acestui sistem politic. Este necesară o luptă socială. Clasa muncitoare trebuie să contraatace, contracarând cerinţele elitei conducătoare printr-o acţiune colectivă. Într-adevăr, conflictul social este inevitabil. Acesta a început deja să apară în forme explozive în ţări din întreaga lume, iar primele semne ale erupţiei, care va urma, pot fi văzute şi în Statele Unite.

Cu toate acestea însă, pentru ca aceste lupte să reuşească, opoziţia trebuie să se bazeze pe un program politic definit în mod clar - unul care este îndreptat împotriva întregii structuri a sistemului social existent. Capitalismul este, din punct de vedere istoric, în stare de faliment. Acesta trebuie să fie înlocuit de o nouă şi mai mare organizare a societăţii - socialismul.

Partidul Egalităţii Socialiste conduce lupta pentru construirea unei mişcări a clasei muncitoare care să răstoarne sistemul capitalist şi să reorganizeze societatea pe baza necesităţii sociale, nu a profitului privat. Noi propunem următoarele măsuri:

Transformarea socialistă în Statele Unite trebuie să facă parte dintr-o mișcare internațională. Peste tot în jurul lumii sunt adresate aceleaşi întrebări de bază. Cerem tuturor celor care sunt de acord cu aceste cerinţe să contacteze şi să se alăture Partidului Egalităţii Socialiste şi să lupte pentru a populariza acest program în cadrul clasei muncitoare şi în rândul tineretului.