Home » Actualitate » Italia

Alegătorii italieni resping măsurile de austeritate ale Uniunii Europene

De Peter Schwarz
28 februarie 2013

Alegătorii italieni au respins fără echivoc politica guvernului Monti şi a Uniunii Europene. Acest lucru a declanşat panică şi indignare în capitalele Europei şi a dat naştere unor şocuri feroce pe pieţele financiare internaţionale.

Aproximativ 55 la sută din electorat a votat pentru partidele, care în campaniile lor s-au exprimat împotriva UE. Lista de candidaţi conduşi de Mario Monti, care a fost susținut de Bruxelles, Berlin, Biserica Romano-Catolică şi numeroşi oameni de afaceri italieni, a obţinut doar 10 la sută din voturi.

Mişcarea 5 Stele a comediantului Beppe Grillo a devenit cel mai puternic partid din Camera Deputaţilor, camera inferioară a Parlamentului italian, câştigând aproape 25 la sută din voturi. Ea s-a plasat înaintea Partidului Democrat a lui Pier Luigi Bersani. Partidului Democrat a reuşit doar datorită listei comune de candidaţi cu Sinistra Ecologia Liberta (SEL) să devină cea mai puternică forţa în camera inferioară. Prin urmare, în temeiul legii electorale existente, partidului i-au fost acordate 340 din cele 630 de locuri.

Grillo a câştigat sprijin adresându-se violent pe blogul său şi în pietele oraşelor italiene împotriva UE şi a întregii caste politice. El i-a copleşit cu insulte, numindu-i iresponsabili, incompetenţi şi extravaganţi şi cerând "ei trebuie să plece."

Alegerile pentru Camera Deputaţilor au fost extrem de strânse. Lista de candidaţi condusă de miliardarul mass-media şi fostul prim-ministru, Silvio Berlusconi, care s-a opus şi el UE, a primit cu doar 0,4 la sută mai puţine voturi decât Bersani. Dacă Berlusconi ar fi primit cu 125.000 de voturi mai mult, ar fi fost el cel care ar fi avut acum majoritatea în Camera Deputaților.

Cele 29,5 la sută din voturi pentru Bersani sunt semnificativ mai puţine decât cele obţinute în cadrul alegerilor care au avut loc cu cinci ani în urmă. Acele alegeri au fost câştigate de Berlusconi. Democraţii au câştigat atunci 33 la sută din voturi, iar candidaţii de pe listele lor 38 la sută.

Nimeni nu are majoritate în camera superioară, în Senat, acolo unde locurile sunt acordate la nivel naţional, dar se bazează pe rezultatele din cele douăzeci de regiuni. Bersani a câştigat 119 locuri, Berlusconi 117, Grillo 54 şi Monti 18. Deoarece toate legile trebuie să fi trecute de ambele camere ale Parlamentului, Bersani are nevoie de sprijin de la Berlusconi sau Grillo pentru a forma o majoritate capabilă să guverneze.

Acest lucru a condus la ultraj în capitalele din Europa şi în mass-media. "Italia este paralizată şi e de neguvernat" au fost comentariile numeroaselor editoriale, care au cuzat şi dojenit electoratul italian pentru aceasta situatie. Unele articole sunau de parcă autorul ar fi vrut să elimine de astăzi alegerile libere, nu să mai aştepte până mâine.

Frankfurter Rundschau, de exemplu, a acuzat alegătorii italieni de o "fugă de realitate". "Dacă am fi răutăcioşi, am putea ajunge la ideea că alegătorii italieni sunt de vânzare, " a scris acest ziar apropiat sindicatelor din Germania. "Ei preferă spectacolul politic al celor doi animatori, Berlusconi şi Grillo, în detrimentul analizei economice sobre a politicianului Mario Monti şi a social democratului Pier Luigi Bersani, care nu ascund faptul că calea de ieşire din criza datoriei este şi va rămâne dureroasă pentru toată lumea."

În realitate, Mario Monti nu are nimic de-a face cu un profesor de economie sobru. Un fost Comisar al UE, el este un steward de încredere al capitalului financiar internaţional. El a lucrat pentru Banca de investiţii Goldman Sachs şi a fost membru al Grupului Bilderberg, o reuniune informală a persoanelor influente în marile afaceri, armată, politică, mass-media, mediul academic şi în aristocraţie.

În urma înfrângerii, Monti va juca cu greu un rol în următorul guvern italian. Însă nu poate fi exclus faptul ca Bersani să ajungă la un acord cu Berlusconi sau Grillo pentru a continua programul de austeritate a lui Monti.

Berlusconi, care este interesat în primul rând de protejarea propriei averi şi să şi asigure imunitate în faţa numeroaselor acuzaţii penale, a trimis deja semnale corespunzătoare către Bersani. "Italia nu trebuie să rămână neguvernată, noi trebuie să gândim ", a declarat acesta într-un interviu televizat de marţi, aruncându-şi privirea înspre democraţi.

Grillo, în ciuda tiradelor sale împotriva politicienilor corupţi şi bogaţi, este unul dintre salariaţii de top din ţară. În 2011, el a plătit impozite pe un venit oficial de 4,5 de milioane de euro şi a declarat cu mândrie: "Eu am câştigat cu adevărat aceşti bani."

În spatele tiradelor sale populiste se află o viziune a unei lumi liberale de dreapta, care nu l-ar opri nici de apropierea de cei de extremă dreapta. Grillo insistă asupra faptului că el nu este nici de dreapta, nici de stânga şi a invitat neo-naziştii şi susţinătorii rasişti din cadrul Ligii Nordului să sprijine mişcarea lui, " dacă ne împărtăşesc ideile."

În nordul Italiei, în Parma, acolo unde Mişcarea 5 Stele a lui Grillo a dat primarul oraşului începând cu luna mai, acesta a devenit celebru în principal prin măsurile de austeritate stricte pe care le-a pus în aplicare.

Programul lui Grillo este o colecţie confuză de cereri, care nu au legătură unele cu altele. La fel este cazul şi cu programele Partidul Piraţilor, Verzilor şi a partidelor liberale de dreapta: acces la internet gratuit pentru toţi, energie ecologică, lipsa fondurilor pentru investiţii pentru apărare şi proiecte majore de transport, beneficii pentru toţi, protecţia industriilor naţionale faţă de concurenţa internaţională, restricţii ale salariilor politicienilor, reducerea locurilor de muncă în cadrul aparatului de stat şi aşa mai departe.

Faptul că opoziţia faţă de măsurile de austeritate ale lui Monti şi a UE i-au adus beneficiii populistului Grillo şi demagogului de dreapta, Berlusconi, este un rezultat al falimentului aşa-numitei stângi italiene.

Partidul Comunist Italian (PCI), cel mai mare din Europa de Vest, a apărat statul italian încă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, datorită Războiului Rece şi a relaţiei sale cu Uniunea Sovietică, ea nu a făcut niciodată parte din guvern. PCI a păstrat secera şi ciocanul pe banner-ul său şi s-a bucurat de un sprijin considerabil printre muncitori.

După prăbușirea Uniunii Sovietice partidul a renunţat la aceste simboluri şi s-a transformat în primul rând într-un partid social-democrat şi apoi, modelându-se după democraţii din SUA, în Partidul Democrat. Între timp, a devenit un partidul de guvernământ preferat nu doar de către burghezia italiană, ci, de asemenea, şi de cea europeană.

O altă aripă a PCI a păstrat simbolurile vechi, a format Rifondazione Comunista (PRC) şi a absorbit în rândurile sale numeroase grupuri de pseudo-stânga din clasa de mijloc. În anii 1990, Rifondazione a fost lăudată în întreaga Europă ca fiind un model pentru noile partide de "stânga". De fapt, acesta şi- a folosit influenţa sa considerabilă pentru a asigura o majoritate parlamentară cu o politică anti-clasa muncitoare pentru mai multe guverne conduse de tehnocraţi sau de centru-stânga.

În 2006, ca urmare a intrării Rifondazione în guvernul lui Romano Prodi, un precursor a lui Mario Monti, PRC s-a destrămat. De atunci, niciuna dintre organizaţiile care au apărut din RPC nu au contestat în mod serios politica lui Monti, deoarece practic, ele sunt toate de acord cu ea.

În cadrul alegerilor parlamentare din 2008, Sinistra Critica, care aparţine Pabloite United Secretariat a obţinut 169.000 de voturi. De data aceasta, ea a optat pentru a nu participa la alegeri pentru a nu lua din voturile lui Bersani. Ea a justificat acest lucru spunând că "astăzi nu exista nicio bază politică şi organizatorică... pentru o alianţa anti-capitalistă mare."

PRC s-a alăturat unei alianţe alcătuite din partidele liberale şi verzi sub conducerea fostului avocat anti-Mafia, Antonio Ingraio, care a proclamat că lupt împotriva corupţiei şi a criminalităţii este o prioritate, în timp ce problemele sociale aproape că nu au jucat niciun rol în campania sa. Lista de candidaţi a lui Ingraio a obţinut 765.000 de voturi şi câştigat locuri în Parlament. Cu cinci ani în urmă, o alianţă condusă de PRC a obţinut 1,12 milioane de voturi.

Alegerile din Italia şi criza politică pe care acestea au declanşat-o anunţă lupte sociale feroce în Italia şi în întreaga Europă. Pentru a fi pregătiţi pentru acestea este nevoie de construirea în cadrul clasei muncitoare italiene a unui nou partid revoluţionar, partid care să lupte pentru un program socialist internaţional - o secţiune italiană a Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale.