Home » Perspective » Grecia

Aspecte politice din lupta împotriva mişcării fasciste Golden Dawn

De Chris Marsden
21 ianuarie 2013

Zeci de mii de oameni se vor întoarce astăzi în Piaţa Syntagma din Atena pentru a-şi exprima opoziţia faţă de organizaţia fascistă Golden Dawn (Chrysi Avgi) şi a atacurilor sale asupra imigranţilor, celor de stânga şi a homosexualilor.

Însă cei care organizează demonstraţia conduc muncitorii şi tineretul într-o fundătură. Ei promovează o politică falsă, care doar va întări fasciştii. Scopul este de a reabilita partidele care poartă principala responsabilitate pentru creşterea Golden Dawn şi de a întări propria lor alianță cu aceste partide.

O serie de grupuri de pseudo-stânga, cum ar fi International Workers' Left (DEA) şi Xekinima îndeamnă la "unitate de stânga" sau la un "front unit al celor de stânga" împotriva ameninţării fasciste. Esenţa acestei formule politice, după cum o numesc ei, este să subordoneze lupta clasei muncitoare împotriva Golden Dawn sub partidul social-democrat PASOK, sub sindicate şi SYRIZA (Coaliția Stângii Radicale).

Creşterea Golden Dawn este preţul plătit pentru ceea ce aceste partide au făcut fie prin impunerea directă a unei contrarevoluţii sociale în Grecia sau, în cazul SYRIZA, prin faptul că scopul ei central a fost apărarea capitalismului grec şi susţinerea Uniunii Europene (UE).

PASOK a condus Grecia din 2009 până în 2012. Partidul a impus asupra clasei muncitoare fiecare atac cerut de Troica - Uniunea Europenă, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional - în serviciul bancherilor eleni şi internaţionali şi în favoarea marilor afaceri. În 2012, atunci când suportul său s-a prăbuşit, PASOK a convenit să devină partenerul junior într-o coaliţie cu Noua Democraţie (ND) de aripă dreapta, pentru a continua şi aprofunda măsurile de austeritate.

"Unitatea de stânga" cu PASOK reprezintă, de asemenea, o unitat cu Noua Democraţie şi cu burghezia. Acest lucru este demostrat clar de faptul că protestul a fost îmbrăţişat de către liderul PASOK Evangelos Venizelos, prim-ministrul ND Antonis Samaras şi Fotis Kouvelis din partea Stângii Democratice (o ramură a SYRIZA şi al treilea partid în coaliţia de guvernare). Kouvelis a proclamat că "forţele democratice trebuie să ridice un zid fortificat împotriva celor care atacă democraţia."

În ceea ce privesc sindicatele, clasa muncitoare elenă a organizat în ultimii patru ani 19 greve generale şi nenumărate alte greve şi proteste. Acestea au implicat sute de mii de oameni care au încercat să reziste distrugerii locurilor de muncă, a salariilor şi mijloacelor lor de subzistenţă. Însă liderii sindicali au lucrat neobosit pentru a submina aceste eforturi, fie limitându-le la apeluri de protest adresate guvernuliu sau izolându-le şi ajutându la spargerea luptelor, cum ar fi greva muncitorilor din port, care ameninţa să scape de sub controlul sufocant al sindicatelor.

Sindicatele, cu sprijinul SYRIZA şi a restului organizaţiilor de pseudo-stânga, s-au opus oricărei mobilizări a clasei muncitoare pentru a da jos de la putere guvernele succesive de austeritate, de sărăcie şi foamete. În acelaşi timp, ele au menţinut alianţa lor cu PASOK.

Împreuna cu SYRIZA, Partidul Comunist Grec (KKE) şi diferitele grupuri, care alcătuiesc Cooperarea Anticapitalistă de Stânga pentru Răsturnare (Antarsya) au făcut din apărărea sindicatelor oficiale scopul lor general.

SYRIZA a devenit principalul partid de opoziţie după ce şi-a declarat ostilitatea faţă de măsurile de austeritate. Însă acest partid vorbeşte în numele unui strat al micii burghezii. Singura sa cerere a fost ca UE să facă unele concesii privind durata şi nivelul reducerilor, în timp ce, în principal, este de acord cu perspectiva salvării capitalismul elen prin reducerea nivelului de trai a clasei muncitoare. Funcţia sa principală este de a preveni apariţia unei mişcări independente şi revoluţionare a clasei muncitoare.

Cu puţin timp înainte de alegerile generale din iunie, liderul partidului Alexis Tsipras s-a lăudat că "SYRIZA este singura mişcare politică din Grecia de astăzi, care poate furniza stabilităte economică, socială şi politică pentru ţara noastră." Acest lucru, a continuat el, " va fi în beneficiul zonei euro" şi " va salva moneda comună." După ce coaliţia condusă de ND a început o nouă rundă de austeritate, Tsipras a declarat că " încă nu a venit vremea pentru a provoca căderea guvernului."

Luni de zile, Tsipras s-a plimbat prin capitalele din Europa, pentru a-i linişti pe cancelarul german Angela Merkel, pe premierul francez Francois Hollande şi pe alţii că SYRIZA este o forţă în favoarea ordinii economice şi sociale.

Golden Dawn a fost capabilă să câştige putere numai datorită faptului că clasa muncitoare a fost paralizată politic de către aceste grupuri de pseudo-stânga, cu ajutorul oportunismului putred al SYRIZA, în mod special. Fasciştii exploatează rolul celor aşa-numiţi "de stânga" pentru a susţine guvernele de dreapta şi pentru a sprijini sindicatul bancherilor, cunoscut sub numele de UE. Ei denunţă SYRIZA în mod regulat ca fiind " PASOK nr. 2" şi un partid al establishmentului, în timp ce se prezintă a fi o alternativă revoluţionară. Golden Dawn se laudă că un guvern SYRIZA ar deschide calea pentru propria ascensiune către putere.

Golden Dawn mai beneficiază şi de pe urma naţionalismului şi a xenofobiei partidelor de guvernamant, cum ar fi din recenta campanie "Xenios Zeus". Aceasta a vizat 66.000 de imigranţi suspectaţi a se afla ilegal în ţară. Ei au fost arestaţi, închişi şi deportaţi. Este bine cunoscut faptul că trupele de şoc ale Golden Dawn sunt alcatuite în mare parte din ofiţeri de poliţie fără uniforme şi că cel puţin jumătate din efectivul de poliţie din Atena a votat în favoarea partidului fascist.

În aceste circumstanţe, invocarea acreditărilor "democratice" a oricăror partide de guvernâmant este o fraudă grotească şi o trădare a apărării unor drepturi democratice autentice. Muncitorii eleni suferă sub o dictatură de facto a bancherilor şi a oamenilor de afaceri, care impun şomajul în masă, distrugerea programelor sociale esenţiale şi sărăcia.

Muncitorii şi tineretul trebuie să tragă concluzii nu numai din situaţia care se confruntă acum, ci din experienţele amare din trecut. Lecţia centrală din anii 1930 și 1940 este că subordonarea clasei muncitoare - efectuată de partidele staliniste şi reformiste, în numele "unităţii" anti-fasciste - sub burghezia, care se presupune a fi democrată, a dus la victoria fascismului în fiecare ţară şi s-a încheiat într-un război, care a devastat Europa şi o mare parte a lumii.

Începând cu 1936, Grecia a fost condusă de o dictatură militar-poliţienească, apoi a fost invadată mai întâi de fasciştii italieni, apoi de naziştii din Germania şi Bulgaria. Ocupanţii săi şi-au găsit colaboratorii în cadrul burgheziei. Mulţi dintre aceştia au supravieţuit războiului ca figuri politice şi industriale majore şi au dat, în persoana agentului CIA, Col. George Papadopoulo, conducerea "Regimului de colonei" dintre 1967 și 1974.

Astazi, orice încredere oferită burgheziei şi apărătorilor săi politici ar avea consecinţe la fel de tragice.

Muncitorii şi tinerii eleni trebuie să încheapă în schimb o luptă împotriva Golden Dawn sub proprii lor termeni şi cu propriilelor metode, inclusiv formarea unor comitete de apărare în fiecare clasa de lucru şi în vecinătăţile de imigranţi. Ei trebuie să facă acest lucru ştiind în acelaşi timp că scopul lor nu este apărarea "democraţiei elene", prin care se înţelege apărărea capitalismului grec, ci stabilirea unei democraţii şi egalităţi autentice prin intermediul revoluţiei sociale.

Trebuie să fie dezvoltată o ofensivă industrială şi politică pentru a stabili un guvern muncitoresc, care va confisca activele băncilor şi corporaţiilor şi va folosi resursele Greciei pentru a finanţa programe sociale şi economice necesare pentru a oferi locuri de muncă, educaţie, locuinţe şi programe de sănătate.

Acest lucru nu este o sarcină doar pentru muncitorii greci. Este o luptă care trebuie să fie dusă în mod conştient ca parte a unei mobilizări politice mai largi a clasei muncitoare europene împotriva Uniunii Europene şi a guvernelor sale constitutive. Puterea muncitorească trebuie instituită sub forma Statelor Socialiste Unite din Europa. Pentru a duce mai departe o astfel de luptă este necesară construirea unor partide socialiste noi şi autentice - secţiuni ale Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale.