Uniunea Europeană încearcă să se folosească de soarta oraşului asediat de la Misrata pentru a invoca motive umanitare şi pentru a trimite trupe la sol în Libia. Operaţiunea ar putea avea loc în doar câteva zile. Inversând politica anterioară, guvernul german a lui Angela Merkel s-a oferit să joace rolul de lider militar.

UE a instituit pe 1. aprilie o misiune militară (EUFOR) care aparent era menită să sprijine eforturile umanitare din Libia. Ea a oferit Naţiunilor Unite o fereastră de patru luni pentru a apela la serviciile sale. Misrata sau Misurata, cel de-al treilea oraş ca mărime din Libia, pare a fi obiectivul iniţial al unei operaţiuni care poate fi apoi extinsă cu uşurinţă. Oraşul a suferit în ultimele săptămâni încercări grele dar a primit abia săptămâna trecută peste 600 de tone de alimente de la World Food Programm, alimente suficiente pentru a hrăni peste 40.000 de persoane timp de o lună. Turcia a început deja eforturile de evacuare a populaţiei.

Cu un buget de 7,9 milioane de euro, EUFOR are sediul la Roma şi se află sub comanda viceamiralului italian Claudio Gaudosi. UE pune la dispoziţie două grupuri de luptă şi contingente de aproximativ 1.500 de militari, gata de intervenţie în termen de câteva zile .

Şef al politicii externe a UE, Catherine Ashton a cerut în mod oficial undă verde de la Secretarul General al ONU Ban Ki-moon. Agenţia de presă germană DPA a raportat că Ashton i-a scris lui Ban pe 7 aprilie "informându-l despre disponibilitatea UE de a acţiona."

O sursă diplomatică a declarat că acest lucru “este o încurajare” pentru ONU să ceară UE să se implice.

Un alt oficial a declarat că "toată lumea este conştientă de faptul că ceva trebuie să fie făcut ... Vă puteţi aştepta să existe o mobilizare a comunităţii internaţionale în zilele următoare."

Marţi are loc o reuniune a miniştrilor de Externe din UE la Luxemburg pentru a discuta acest plan. Va urma o reuniune a miniştrilor de externe NATO la Berlin.

ONU a cerut o "încetare temporară a ostilităţilor" care să îi permită să evacueze muncitorii străini şi libienii care doresc să plece. Dacă acest lucru nu se materializează, regimul colonelului Muammar Gaddafi va fi probablil acuzat de sfidarea "comunităţii internaţionale" iaraceastă pretinsă sfidare va fi folosită ca un casus belli pentru o intervenţie militară.

Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1973 care a autorizat războiul aerian SUA-NATO împotriva Libiei interzice "ocupaţia străină". Ea permite însă marilor puteri să trimită forţe militare în ţară pe motivul că au "dreptul de a proteja" civilii. Rezoluţia permite, de asemenea, şi utilizarea "tuturor măsurilor necesare" pentru realizarea acelui scop.

Franţa a invocat acelaşi "drept de a proteja" pentru a justifica operaţiunile aflate în curs de desfăşurare pe Coasta de Fildeş. Trupele franceze şi elicopterele luptă acolo direct de partea liderului ales de Paris, Alassane Ouattara, pentru a-l îndeparta de la putere pe actualul preşedinte, Laurent Gbagbo. Franţa a jucat alături de Statele Unite şi Marea Britanie un rol important în promovarea Rezoluţiei ONU 1973. ONU a aprobat atacul francez de pe Coasta de Fildeş şi a trimis chiar şi forţe armate proprii.

Purtătorul de cuvânt al Cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert a declarat la conferinţa de presă de vineri că forţele germane ar fi disponibile pentru o astfel de acţiune "umanitară" a Uniunii Europeane. "Dacă ar exista o solicitare din partea Naţiunilor Unite, nu ne-am eschiva de la responsabilitatea noastră ", a declarat vineri în faţa Bundestag-ului ministrul de Externe Guido Westerwelle.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Christian Dienst a spus că dacă Germania va lua parte la misiunea UE atunci "este clar că trupele germane vor pune piciorul la sol, în Libia."

Ziarul Tagesspiegel a raportat că se dezbate ideea de retrimite nave germane în Libia. Germania face parte din European Battlegroups I/2011 care se afla sub comanda Olandei. Ea contribuie cu 990 de soldaţi - acoperind două treimi din întreaga forţă nominală de lupta a UE.

Germania s-a abţinut împreuna cu China, Rusia, India şi Brazilia de la votul din Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite privind acţiunea militară din Libia şi chiar şi-a retras navele de la misiunea NATO care supraveghea punerea în aplicare a embargoului ONU asupra armelor în Libia.

Ceea ce este esenţial în această schimbare de poziţie este determinarea Germaniei de a nu fi exclusă de la reîmpărţirea contractelor de petrol care va urma inevitabil după instalarea la putere a Consiliului Naţional de Tranziţie (TNC). Până în prezent, această organizaţie este dominată de către forţele de la Washington şi Londra, iar Germania se teme că ar putea fi lipsită de o parte semnificativă din prada de război.

Ziarul Economist a comentat sarcastic cu privire la implicarea militară germană, întrebându-se; "Suntem deci pe cale de a vedea revenirea trupelor germane în Africa de Nord pentru prima dată de la înfrângerea Afrika Korps a lui Erwin Rommel din cel de-al Doilea Război Mondial?"

Revista a continuat: "UE s-a simţit marginalizată în faza militară a crizei din Libia (după ce aceasta a alcătuit principalul forum pentru discutarea sancţiunilor). Ea a vrut de mult timp să-şi dezvolte mai puternic capacităţile militare, dar a fost dejucată în mod repetat, în special de Marea Britanie. UE consideră că acum poate fi folosită pentru a ajuta la Misrata, deoarece are o reputaţie mai slabă şi o atitudine mai puţin marţială. "Până de curând, toată lumea a crezut că apărarea europeană este moartă", a declarat o sursă. "Acum ea s-ar putea ridica din cenuşă."

Pentru Statele Unite, iniţiativa UE ar putea fi folosită ca un mijloc de a ocoli angajamentul preşedintelui Barack Obama de a nu trimite trupe terestre în Libia. SUA se simte constrânsă în acţiunile sale şi nu doreşte să fie văzută ca o forţă dominatoare în Libia pentru a-şi putea ascunde scopurile imperialiste.

Spre deosebire de Franţa, Italia şi Qatar, Washingtonul nu a recunoscut încă opoziţia ca guvern legitim în Libia şi a respins înarmarea lui. De la transferul comenzii operaţionale către NATO, SUA a redus prezenţa navelor de război de la unsprezece la trei precum şi numărul de avioane de la 170 la 90.

În mărturia depusă săptămâna trecută în faţa Comitetului Senatului pentru Relaţii Externe, generalul Carter Ham, comandantul Comandamentului SUA din Africa şi totodată liderul operaţiunilor militare din Libia până la transferul acestora către NATO, a avertizat asupra ostilităţilor generate în Africa de atacul asupra Libiei.

“In regiune există un impact şi va exista un impact”, a declarat el.

Există un sentiment larg răspândit în Africa că războiul din Libia nu are nimic de-a face cu umanitarismul, ci doar cu petrolul. Şefii statelor burgheze sunt în prezent îngrijoraţi de faptul că erupţia militarismului neo-colonial în Libia şi pe Coasta de Fildeş anunţă un viitor neliniştit.

Teodoro Obiang Nguema, şeful Uniunii Africane şi preşedintele Guineei Ecuatoriale şi-a exprimat sprijinul deschis pentru Gaddafi şi a cerut încheierea amestecului străin în conflictul intern din Libia.

“Eu cred că problemele din Libia trebuie să fie rezolvate în Libia şi nu printr-o intervenţie care doar pare a semăna cu o intervenţie umanitară. Ceva asemănător am văzut deja în Irak,” a declarat el. Referindu-se la intervenţia Franţei/ ONU de pe Coasta de Fildes, Nguema a spus că nu ar trebui să “ ducă la un război, la intervenţia unei armate străine”.

Uniunea Africană a trimis weekendul acesta o misiune diplomatică la nivel înalt care să se întâlnească cu forţele de opoziţie şi cu guvernul libian pentru a cere încetarea focului. Misiunea a fost condusă de către preşedinte sud-african Jacob Zuma şi a inclus şi lideri din Republica Democrată Congo, Mali, Mauritania şi Uganda.

Revista araba Arab News a publicat duminică un comentariu scris de Syed Rashid Husain intitulat "Geopolitica îşi arată faţa urâtă în cadrul turbulenţelor din Libia"." Deci totul a fost legat de petrol", începe articolul."Scepticii au primit confirmarea atunci când un petrolier sub pavilion libian a plecat din portul de nord-est de Marsa Al-Hariga, transportând un milion de barili de petrol. Transportul a marcat prima vânzare de petrol de către guvernul rebel de la începerea revoltei de pe 17 februarie.

"Comercianţii au declarat că ei cred că plata pentru vânzarea acestuia se va face prin intermediul unui cont bancar offshore. `Valoarea acestui prim transport este de aproximativ 112 milioane dolari iar plata va fi făcută într-un cont bancar din afara Libiei, la care rebelii au acces ´, a declarat unul dintre comercianţi.”

Peter J. Pham, directorul think thank-ului american Atlantic Council din Africa a declarat că recunoaşterea Consiliului Naţional de Tranziţie de către "mai multe guverne, inclusiv unele din Europa" înseamnă că "nu mai este nici un obstacol legal care să le oprească să cumpere petrol de la acesta sau chiar să îl plătească direct".

Arab News a raportat că această încărcătură plecată din zona aflată sub controlul rebelilor se îndreptă spre China. Ziarul l-a citat pe fostul ministru al Energiei libian, Omar Ben Fathi Shatwan care a fugit între timp în Malta. Shatwan a condus la cererea lui Gaddafi deschiderea contractelor de petrol libian către conglomeratele petroliere majore. El a spus că Rusia şi China vor pierde pe termen lung şansa de a lua parte la dezvoltarea câmpurilor de petrol şi gaze naturale din Libia, căci nu i-au sprijinit pe rebeli."Noua democraţie va fi favorabilă celor care i-au ajutat", a adăugat el, indicând spre Franta şi Italia.

13 aprilie 2011