Română

Numărul morţilor din Libia este în creştere ca urmare a bombardamentelor SUA-NATO

Numărul morţilor din Libia este în creştere şi va continua să crească deoarece puterile imperialiste vor escalada atacurile atât asupra obiectivelor militare, cât şi asupra celor civile.

La o zi după ce SUA a trimis drone Predator armate cu rachete Hellfire, iar NATO a avertizat civili să "se distanţeze de forţele şi echipamentul militar al regimului Gaddafi", televiziunea de stat libiană a raportat că nouă persoane au fost ucise într-un atac aerian NATO efectuat pe timpul nopţii în Sirte, oraşul natal al liderului libian Muammar Gaddafi. Buletinul de ştiri al televiziunii Al-Jamahiriya a declarat că printre cei ucişi în atacul aerian au fost şi muncitori de la apele menajere orăşeneşti.

Anunţul a urmat unui raport transmis joi, conform căruia şapte civili au fost ucişi şi 18 răniţi într-un raid aerian NATO efectuat miercuri noaptea asupra suburbiei Khellat Al-Ferjan, la sud-vest de Tripoli. Un alt raport s-a referit la avioanele NATO care au lovit oraşul Bir al-Ghanam, aflat la aproximativ 30 de mile sud-vest de capitala Libiei, ucigând patru civili.

Trimiterea de drone americane armate cu rachete are loc după anunţul făcut de Marea Britanie, Franţa şi Italia, conform căruia toate cele trei foste puteri coloniale din Africa de Nord vor trimite "consilieri" militari pentru a ajuta aşa-numitele forţe rebele cu sediul în Benghazi şi conduse de către Consiliul Naţional de Tranziţie. Atacul vine, de asemenea, şi după scrisoarea deschisă a preşedintele american Obama, a premierului britanic Cameron şi a preşedintelui francez Sarkozy care declarau că războiului din Libia va continua până ce Gaddafi este îndepărtat de la putere.

Secretarul american al Apărării, Robert Gates a anunţat că Obama a autorizat joi utilizarea dronelor, pretinzând că abilitatea lor de a lovi ţintele cu "precizie" va permite forţelor SUA-NATO să distrugă forţele militare şi de artilerie pro-Gaddafi situate în zone urbane, cu impact redus asupra civililor. Se are în vedere oraşul libian din vest Misrata, atacat cu înverşunare.

Escaladarea a fost lansată în aceeaşi zi, în absenţa oricărei discuţii publice sau a unei dezbateri formale a Congresului. Manevrele Predator au fost efectuate, dar dronele nu au fost lansate datorită vremii nefavorabile. Wall Street Journal a raportat vineri că două avioane echipate fiecare cu rachete Hellfire s-ar afla tot timpul în spaţiul aerian libian.

Nu exista nici măcar o falsă preocupare democratică pentru opinia publică. New York Times a prezentat vineri rezultatele unui sondaj New York Times / CBS News care indică o creştere bruscă a opoziţiei populare faţă de războiul care s-a extins acum în cea de-a doua lună. Sondajul a arătat că 45 la sută dezaprobă modul de abordare al intervenţiei militare de către preşedintele Obama şi 39 la sută îl aprobă. Un sondaj CBS din martie a indicat 50 la sută în sprijinul intervenţiei şi 29 la sută impotriva acesteia.

Carnagiul cauzat de atacurile dronelor SUA în Afganistan, Pakistan, Irak şi Yemen a fost evidenţiat vineri de un alt atac în regiunea Waziristan din nordul Pakistanului, regiune aflată la graniţa cu Afganistanul, în care au fost ucise 25 de persoane, inclusiv cel puţin şapte femei şi copii. Guvernul pakistanez a raportat sute de decese în zonele de frontieră în ultimii ani, toate rezultate din mai multe atacuri ale dronelor SUA. Majoritatea covârşitoare a deceselor au fost din rândul civililor.

Escaladarea morţii şi a distrugerii răspândită de SUA şi aliaţii săi în Libia expun încă o data minciunile care au fost folosite pentru a justifica lansarea conflictului cu cinci săptămâni în urmă. Intervenţia prezentată şi autorizată de către Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind o acţiune umanitară non-militară pe termen scurt, pentru a stabili o zonă no-fly şi pentru a proteja civilii, se transformă tot mai mult într-un război colonialist pentru a răsturna guvernul existent şi a-l înlocui cu un regim format din agenţi colaboraţionişti din SUA şi Europa.

În pofida infirmărilor din Washington, Londra şi Paris, pregătirile pentru introducerea trupelor terestre sunt destul de avansate. Unul din factorii care întârzie o astfel de acţiune este dat de existenţa unor diferenţe clare între puterile aflate în război. Acestea sunt conduse de o luptă pustiitoare pentru împărţirea prăzii într-o Libie post-Gaddafi. Ţara este un exportator major de petrol şi deţine cele mai mari rezerve petroliere din întreaga Africă.

Franţa, care a fost puterea cea mai agresivă în iniţierea războiului şi singura ţară dintre participanţii majori la război care să recunoască Consiliul Naţional de Tranziţie, a căutat să joace de la început un rol dominant în conducerea campaniei militare. SUA şi Marea Britanie s-au împotrivit cu înverşunare, folosindu-se de NATO.

Ministerul de Externe francez a declarat vineri că Uniunea Europeană intenţioneaza să intervină pe plan militar cu forţe terestre, aparent pentru a duce ajutor umanitar în Misrata. Purtătorul de cuvânt francez a mai adăugat că se aşteaptă o solicitare din partea ONU.

Cu toate acestea, Financial Times a raportat vineri că, " o persoana din Ministerul Apărării al Marii Britanii a fost de neînduplecat şi că nu există nicio posibilitate ca Uniunea Europena să trimită forţe terestre în Libia pentru a crea un coridor umanitar spre Misurata."

Logica evenimentelor, inclusiv tensiunile interne, împing puterile beligerante să escaladeze violenţa militară şi să trimită în cele din urmă trupe terestre. Cele cinci săptămâni de bombardamente intense au slăbit forţele lui Gaddafi, dar nu au reuşit să disloce regimul, în mare parte din cauza lipsei de sprijin popular pentru aşa numiţii rebeli şi incompetenţa militară a acestora.

Adresându-se trupelor americane în Bagdad, amiralul Mike Mullen, preşedintele Joint Chiefs of Staff, a declarat că atacurile aeriene americane şi europene au eliminat "între 30 şi 40 la sută din forţele terestre principale[ ale lui Gaddafi]", ceea ce ar sugera eliminarea a mii de soldaţi. Cu toate acestea, el a recunoscut că "coaliţia" a făcut doar progrese limitate, adaugând că "se îndreaptă cu siguranţă spre un impas."

Acest lucru a determinat o nemulţumire crescândă în rândul secţiunilor politice şi a celor de politică externă americană faţă de politica administraţiei Obama. Există cereri pentru o escaladare mai brutală a războiului. John McCain, republicanul de frunte din Senatului Comitetului pentru Servicii Armate a călătorit vineri la Benghazi pentru a face presiuni în favoarea mai multor acţiuni militare agresive.

Numind foştii oficiali ai lui Gaddafi şi agenţii pe termen lung ai CIA şi ai agenţiilor europene de informaţii care domină Consiliul Naţional de Tranzitie "eroi", McCain a cerut intensificarea bombardamentelor asupra forţelor pro-Gaddafi şi a cerut Washingtonului să recunoască Consiliul Naţional de Tranziţie ca singurul guvern legitim din Libia.

La o conferinţă de presă din Benghazi, McCain a spus că naţiunile ar trebui să furnizeze Consiliului "toate mijloacele adecvate de asistenţă", inclusiv "comandă şi control de sprijin, inteligenţă strategică, pregătire şi arme." El a cerut, de asemenea, administraţiei Obama să predea aşa numiţilor rebeli o parte din miliardele de dolari în active libiene pe care le-a confiscat anterior.

Editorialul de vineri din Wall Street Journal intitulat "Coaliţia ambivalenţelor" reia poziţia lui McCain, denunţând ceea ce ziarul a numit "o campanie de bombardamente pentru oprirea forţelor lui Muammar Gaddafi, făcută fără tragere de inimă, în numele prevenirii deceselor din rândul civililor." Ziarul a cerut Washingtonului şi Alianţei NATO să eliminte pretextul unui război limitat la acţiuni "umanitare" şi să escaladeze violenţa, în scopul de a elimina cât mai repede regimul Gaddafi.

Anthony Cordesman de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, un think tank influent din Washington, a dezvăluit cu o sinceritate însetată de sânge impulsurile reale aflate în spatele presupuselor acţiuni umanitare. În data de 20 aprilie el a scris:

"Problema cheie este că farsa este încă folosită ca un substitut pentru forţă ... Nu este nevoie de noi rezoluţii ONU. Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi alţi membrii ai coaliţiei participante care doresc să ajute cu adevarat poporul libian trebuie să folosească caracterul vag al rezoluţiei existente pentru a obţine rezultate decisive.

Franţa, Marea Britanie, SUA şi alţi membri participanţi ai coaliţiei trebuie să treacă la un tip de campanie de bombardamente care vizează şi vânează forţele militare şi de securitate ale lui Gaddafi înainte ca acestea să atace forţele rebele. Gaddafi, întreaga sa familie şi susţinătorii săi cheie trebuie să fie vizaţi pentru că au atacat civilii libieni, chiar dacă atacurile asupra lor sunt co-localizate în zone civile. Civilii trebuie să fie confruntaţi cu posibilitatea de a alege între exil sau moarte. Bombardamentele trebuie să fie destul de intense, încât să devină evident pentru aceştia că trebuie să ia, cât mai repede posibil, o hotărâre.

Acest tip de operaţiune nu poate fi "chirurgicală" – dacă în acest caz "chirurgical" înseamnă minimizarea vărsarii de sânge, chiar dacă pacientul moare. Câteodată trebuie să fie luate decizii grave şi brutale..."

Prin însăşi natura acestei acţiuni imerialiste se vor lua, inevitabil, tot mai multe „alegeri brutale” care vor îneca în sânge rezistenţa populară faţă de această dominaţie în stil colonial.

23 aprilie 2011

Loading