Română

Ce cale trebuie să urmeze “cei indignaţi” din Spania?

Demonstraţiile în masă care au început în Spania la data de 15 mai au fost conduse de mânia populară imensă faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernul Partidului Socialist (PSOE). Aceste măsuri sunt puse în aplicare pe fondul dificultăţilor pe scară largă şi a nivelului de şomaj care ajunge la aproape 50 la sută pentru cei între 18-25 de ani - inima celor los indignados[cei indignaţi].

Protestele sunt caracterizate printr-o respingere a tuturor partidelor majore, a PSOE în mod deosebit, precum şi a sindicatelor care, din 29 septembrie anul trecut când a avut loc o grevă de protest de o zi, nu au mai făcut nimic pentru a se opune atacurilor asupra muncitorilor şi tineretului. Protestele sociale crescânde nu au dat atenţie nici Stângii Unite (UI) staliniste, deoarece aceasta are o lungă istorie de impunere a unor reduceri, ori de câte ori şi-a stabilit o bază în cadrul autorităţilor locale şi regionale.

Demonstraţia a câştigat simpatie considerabilă în rândul oamenilor muncii. Aceştia şi-au exprimat alienarea politică prin îndepărtarea masivă de PSOE la alegerile regionale şi locale de duminica trecută. Atunci, mai mult de un milion de buletine de vot au fost introduse în urne goale sau au trebuit să fie declarate nule.

Demonstraţia a inspirat, de asemenea, proteste de solidaritate în întreaga Europă - în Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Belgia. Guardian a descris mişcarea ca pe o rebeliune "condusă de tineri ...care se răspândeste în sudul Europei ... unită printr-o respingere a politicienilor şi furie faţă de reducerile impuse. "

Miercuri s-a simţit în Grecia unda de şoc cea mai semnificativă după cutremurul politic din Spania. În Atena s-au adunat 15,000 de oameni, iar la nivel naţional 30,000 de oameni, pentru a protesta împotriva impunerii de către guvernul social-democrat PASOK a măsurilor de austeritate dictate de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană. Protestatarii au scandat în faţa parlamentului "hoţii, hoţii", cerând "este timpul ca cei care au creat criza să plece."

Protestele 15 M au fost poreclite "revoluţia spaniolă". Însă dacă rămân la nivelul lor actual, în lipsa unui program definit, a unei perspective şi conduceri politice, aceaste mişcari de masă se vor dovedi extrem de nepotrivite pentru a învinge elitele conducătoare care sunt hotărâte să pună pe spatele oamenilor muncii întreaga greutate a salvarii băncilor europene şi a adâncirii recesiunii.

Vă reamintim că 300.000 de protestatari mobilizaţi de site-ul "The Scraping-By Generation" au mărşăluit în luna martie în unsprezece mari oraşe ale Portugaliei. Astăzi însă, această mişcare s-a evaporat, în ciuda faptului că toate partidele principale concurează pe 5 iunie pentru a câştiga alegerile generale. Partidele se întrec în promisiunile de a impune reduceri ale cheltuielilor şi creşterea fiscalităţii pentru a strânge suma de 78 de miliarde de euro, bani primiţi împrumut pentru un program de salvare de la Uniunea Europeană şi FMI.

În rândul unora dintre cei implicaţi creşte sentimentul că protestul a ajuns la un impas, deoarece nu se mai realizează nimic decât apelurile pentru menţinerea unor sit-in-uri, atâta timp cât este posibil. Până acum s-a menţinut o atmosfera în care eforturile de a avansa o agendă politică în afara unor "proteste mai multe" în "mai multe oraşe" au fost criticate ca fiind o încercare de a "deturna mişcarea".

Mişcarea 15 M este condusă de o serie de campanii bazate pe internet care afirmă colectiv că nu există "nici o conducere" şi că mişcarea are o "structură orizontală". În acelaşi timp se insistă asupra faptului ca nici un alt grup să nu-şi "impună" politica acestor proteste.

Cu toate acestea, în spatele mişcării se află tendinţe politice evidente. Real Democracy Now, inspirată de diferite mişcări anti-globalizare care au fost cultivate în cercurile de conducere din ultimii zece ani, pledează pentru o serie de reforme sociale şi electorale minore, dar nu provoacă acele partide şi organizaţii responsabile pentru situaţia de acum cu care se confruntă milioane de muncitori şi tineri. Un alt grup, "nolesvotes" este creat de oameni de afaceri importanţi, inclusiv o persoană implicată în social networking.

Diversele formaţiuni de “stânga” se prezintă drept "revoluţionare" şi "socialiste" şi sunt pregătite pentru a consolida şi a impune o amnistie celor de la PSOE şi birocraţiei sindicale. Împreună, ele glorifică caracterul spontan al mişcării şi lipsa de perspectivă a acesteia numai cu scopul de a lipsi de elan potenţiala putere a muncitorilor şi a tineretului.

Miguel Urban , membru al Izquierda Anricaputalista, partid afiliat la Secretariatul Unit, scrie despre o "naraţiune" nefinalizată, un "discurs şi o practică care trebuie menţinută cât de bine se poate pe acest drum ".

En Lucha solicită ca "energia enormă, curajul şi creativitatea arătate în tabere ... să fie canalizată în puterea materială mare a clasei muncitoare". Prin asta se referă la faptul că ea trebuie ţinută în spatele aparatului sindical, ca ceva ce "am văzut, chiar dacă doar în treacăt, şi în timpul grevei generale din 29 septembrie."

Grupul El Militante este mai sincer în practicarea loialităţii sale politice, insistând asupra faptului că viitorul mişcării de protest 15 M se află în acceptarea conducerii "liderilor sindicali din CCOO şi UGT" care trebuie să "îşi asume responsabilitatea de a oferi un răspuns în faţa atacurilor suferite de către clasa muncitoare, tineri, şomeri şi pensionari."

Aceste tendinţe susţin că perspectivă lor va fi confirmată de primăvară arabă, când de fapt tocmai contrariul este cazul.

Mişcările de protest din Tunisia şi din Egipt, mult mai largi decât cele care au revoluţionat Spania în ultimele săptămâni, au reuşit să răstoarne dictatori, dar au lăsat regimurile dictatoriale în poziţie. În schimbul transformării democratice reale dorită de către mase, părţile burgheziei au acţionat pentru a proteja bogăţia celor puţini privilegiaţi, prin represiunea tot mai brutală a clasei muncitoare. Acest lucru a fost realizat cu complicitatea activă a liderilor sindicali care făceau parte din diverse comitete consultative cu privire la "reforma democratică", în timp ce membrii lor erau atacaţi şi grevele declarate ilegale. Toate relele sociale care au dat naştere la nemulţumirile în masă, la şomaj şi la o sărăciei lucie, continuă să persiste.

Cu aceleaşi probleme se confruntă şi muncitorii şi tineretul din Spania, Europa şi din lume.

Clasa muncitoare este implicată în mult mai mult decât o luptă împotriva politicienilor corupţi. Aceşti politicieni sunt doar apărătorii bine plătiţi a unei clase capitaliste şi a unui sistem care se bazează pe exploatarea tot mai sălbatică a maselor de oameni ai muncii.

Criza economică globală care a izbucnit în 2008 nu a fost rezolvată. Aceasta se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Toată greutatea este resimţită de către oamenii muncii, în timp ce bancherii şi speculatorii se recompensează cu bonusuri gigantice şi îşi măresc salariile. Acestea nu sunt aberaţii care pot fi corectate prin apeluri la reforme. Ele indică faptul că trăsătura esenţială a capitalismului - identificată de Marx drept "o acumulare a bogăţiei la un pol al societăţii şi a mizeriei şi a unui surmenaj la cealaltă” - actionează acum fără nici o reţinere democratică.

Menţinerea standardelor de viaţă şi a nevoilor sociale esenţiale ale muncitorilor nu mai este compatibilă cu existenţa continuă a sistemului de profit. Doar o transformare socialistă fundamentală a societăţii poate face ceva. În Spania şi pe plan internaţional, clasa muncitoare este împinsă într-o luptă politică împotriva întregii ordini capitaliste. În prezent, pe ordinea de zi este lupta pentru un guvern al muncitorilor care va prelua în proprietate socială întregul control al economiei, trecând băncile şi marile corporaţii sub un control democrat al muncitorilor.

Acest lucru cere construirea unui nou partid politic şi a unei noi conduceri care vor lupta pentru interesele sociale ale clasei muncitoare şi a tinerei generaţii, privată de viitor în cadrul actual. Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale, secţiunile sale europene şi World Socialist Web Site sunt dedicate înfiinţării unui astfel de partid în Spania şi în întreaga lume.