La doar două luni după ce preşedintele Obama a anunţat o retragere limitată a trupelor americane din Afganistan, dovezile sugerează că noua strategie a Statelor Unite este de a extinde vărsarea de sânge. Războiul durează acum de aproape zece ani.

 

În realitate, Obama a anunţat doar retragerea a 33.000 de forţe combatante pe care le-a trimis suplimentar în Afganistan în decembrie 2009. În discursul său el a spus că deja se poate "vedea în depărtare lumina unei păci sigure." Însă singura lumină a aceastei "păci sigure" provine de la rachetele Hellfire şi de la bombele americane lansate în acest război, care pare a continua la nesfârşit.

 

În cercurile oficiale de la Washington se poartă multe dezbateri despre perspectivele negocierii unui acord cu talibanii. Guvernul lor a fost răsturnat în invazia SUA din octombrie 2001. Ambasadorul SUA Ryan Crocker a declarat de curând în Germania, înaintea unei conferinţe internaţionale privind Afganistanul, că participarea talibanilor este exclusă. Recent, el a sugerat însă că decizia ar trebui să fie luată de guvernul afgan şi de Consiliului pentru Pace din Afganistan .

 

Funcţionari la nivel înalt din cadrul Departamentului de Stat şi reprezentanţi ai CIA din Germania şi Qatar s-au întâlnit între timp cu reprezentanţi ai talibanilor. Talibanii insistă că un acord nu poate fi semnat, atâta timp cât nu s-au retras toate trupele străine din ţară.

 

Studiul "Negocierile de pace din Afganistan: o introducere", publicat recent de Rand Corporation, este deosebit de revelator în acest context. Acest think-thank susţinut de către Pentagon joacă în dezvoltarea strategiei militare americane un rol proeminent – de la strategia militară nucleară a Statelor Unite împotriva Uniunii Sovietice, la Războiului din Vietnam şi până la începutul "războiului global împotriva terorii".

 

Autorii studiului sunt James Dobbins şi James Shinn. Dobbins a fost negociatorul-şef în cadrul negocierilor SUA din 2001. În urma Acordului de la Bonn a fost instalat regimul marionetă afgan a lui Hamid Karzai. Shinn este un fost secretar adjunct al apărării americane pentru Asia şi autor al unui studiu privind strategia din Afganistan din timpul administraţiei Bush.

 

În noul studiu se spune că SUA şi-ar putea asigura interesele sale pe termen lung din Afganistan doar în cadrul unui "proces de pace" care se bazează pe negocierile cu talibanii şi prin asigurarea unei cooperări cu puterile vecine. Pakistanul, India, Iranul şi Rusia ar putea fi implicate. Studiul precizează că "pentru Afganistan se duce o luptă de mai mult de o sută de ani, deoarece ţara este de interes strategic pentru multe naţiuni. Tratatul de pace ar putea fi dificil, căci în joc sunt multe interese şi ţinte diferite."

 

Se adaugă că procesul ar "necesita probabil ani de discuţii. În acest timp, lupta va continua şi va deveni chiar mai violentă."

 

Deşi nu există nici o dovadă că au început deja discuţii substanţiale - talibanii susţin că în cadrul contactelor cu oficialii americani nu s-a discutat decât despre schimburile de prizonieri - cea de-a doua predicţie- intensificarea luptei- este confirmată.

 

De căteva săptămâni încoace se dau lovituri aeriene într-o măsură fără precedent. Potrivit Pentagonului, avioanele de război americane au zburat 652 atacuri în luna iulie, mai mult de douăzeci pe zi. Sunt de două ori mai multe lovituri aeriene decât au fost executate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Atacurile aeriene, care au fost introduse de către generalul Stanley McChrystal în 2009 ca parte a strategiei de contrainsurgenţă, au fost reduse drastic pentru un timp din cauza ostilităţii pe care au provocat-o în rândul populaţiei afgane. Acum însă, ele au fost reluate şi sunt efectuate la niveluri record.

 

Între timp, potrivit oficialilor de la Pentagon, numărul de raiduri s-a triplat faţă de anul 2009. Unităţile numite "hunter-killer" au efectuat de la începutul anului şi până la începutul lunii august 1879 de operaţiuni. Asta însemană aproximativ 300 pe lună. Pe parcursul anului trecut au fost 1780 şi în 2009 au fost 675.

 

Un purtător de cuvânt militar american a lăudat la Bloomberg News eficacitatea acestor operaţiuni nocturne: "În cadrul acestor operaţiuni, chiar dacă persoana ţintă nu este capturată sau ucisă, în 35 la sută din cazuri este ucisă sau capturată o altă persoană care este legată direct de persoana-ţintă."

 

Acest tip de operaţiuni nocturne a provocat ură extremă în mijlocul populaţiei afgane, deoarece au mereu ca rezultat moartea unor barbaţi, femei şi copii nevinovaţi şi pentru că expun familiile afgane la umilire, acestea fiind terorizate în mijlocul nopţii şi alungate din casele lor.

 

Faptul că se acordă tot mai multă încredere utilizării forţelor speciale este scos în evidenţă de doborârea pe 6 august a unui elicopter Chinook. Au fost ucişi treizeci de membrii ai personalului militar american, printre care douăzeci şi doi de membrii ai unităţii de elită SEAL.

 

În 2011 au fost ucişi deja patru sute de soldaţi americani şi membrii ai trupelor străine. Anul acesta este pe cale de a deveni cel mai sângeros an de război de la izbucnirea acestuia cu aproape un deceniu în urmă.

 

Escaladarea războiului de agresiune împotriva afganilor care luptă împotriva ocupaţiei străine este de cele mai multe ori însoţită de atacuri cu drone fără pilot care zboară peste graniţă, în Pakistan.

 

Noul ministru al Apărării (şi fostul director al CIA), Leon Panetta, a încercat să justifice în cadrul unui forum care a avut loc marţi la Washington atacurile cu drone, în ciuda creşterii rezistenţei din Pakistan. "Noi ne protejam securitatea naţională", a spus Panetta audienţei sale de la Universitatea Naţională de Apărare. "Noi ne apărăm ţara."

 

Un atac cu drone a ucis în aceeaşi zi patru oameni din nordul Waziristanulului, printre morţi fiind două femei şi un copil. Alte patru persoane au fost rănite când o rachetă Hellfire a transformat o casă privată în ruine. Încercarea de a recupera morţii şi de a ajuta răniţii a fost îngreunată, deoarece alte drone au zburat deasupra zonei, inducând populaţiei locale frică şi teroare.

 

Declaraţiile anteriore venite de la Casa Albă şi Pentagon, cum că Statele Unite ar "construi naţiunea" în Afganistan sau ar "câştiga inimile şi minţile oamenilor" nu se mai aude. Aparent, Obama urmăreşte acum scopul final, acela de a epuiza rezistenţa afgană până când aceasta se predă. Se urmăreşte obţinere unui acord care să corespundă intereselor imperialiste care au conturat de la început acest război.

 

Acest obiectiv nu are nimic în comun cu un război împotriva terorismului, ci cu interesele geo-strategice şi profiturile corporative. Se vrea, de exemplu, construirea unei baze permanente în Afganistan. În acest scop, guvernul de la Washington poartă în prezent negocieri cu Hamid Karzai în vederea unui "parteneriat strategic".

 

Scopul acestor baze ar fi de a asigura Statelor Unite controlul asupra rezervelor de energie din Bazinul Caspic, asupra principalelor rute de aprovizionare spre vest şi, totodată, de a menţine China, Rusia şi Iranul la distanţă.

 

Războiul care durează de zece ani nu aduce numai suferinţă teribilă asupra maselor sărace din Afganistan şi Pakistan, el se duce de asemenea pe cheltuiala clasei muncitoare americane. Majoritatea covârşitoare a soldaţilor care au fost ucişi şi mutilaţi până acum sunt muncitori. În războaiele din Afganistan şi Irak sunt pompate trilioane de dolari şi asta într-un moment în care democraţii şi republicanii declară că nu "sunt bani" pentru crearea locurilor de muncă şi pentru serviciile sociale vitale.

 

Practic, în public nu mai are loc nici un protest împotriva războiului. Mişcarea oficială "împotriva războiului", care a fost dominată de o clasă de mijloc bine stabilită, s-a integrat în Partidul Democrat şi vede ca principalul său scop găsirea de alibiuri pentru militarismul dus sub conducerea lui Obama.

 

În cadrul clasei muncitoare creşte însă furia împotriva războiului, la fel şi indignarea faţă de atacurile asupra câştigurilor sociale legate de locurile de muncă şi a nivelului de trai. Acest sentiment anti-război poate şi trebuie să fie eliberat printr-o mobilizare politică a clasei muncitoare. Ea trebuie să se opună administraţiei Obama şi sistemului capitalist de profit - cauza militarismului şi războiului.