Română

SUA pierde poziţia de top a ratingului său

Scăderea ratingului Statelor Unite ale Americii este un punct de cotitură a crizei capitalismului american şi mondial.

 

Agenţia de rating Standard & Poor's a declarat vineri că a luat măsura fără precedent de scădere a ratingului AAA a obligaţiunilor trezorăriei americane, deoarece administraţia Obama şi Congresul au eşuat în cadrul compromisului privind reducerile să vină în întâmpinarea cerinţelor băncilor de pe Wall Street, pe care agenţia le reprezintă.

 

S & P a reiterat apelul său făcut iniţial în aprilie anul trecut, în care a cerut guvernului SUA să aprobe până la alegerile din noiembrie 2012 cel puţin 4.000 de miliarde de dolari în măsuri de reducere a deficitului - inclusiv reduceri masive în programele sociale, cum ar fi Medicare, Medicaid şi de acordare a pensiilor.

 

Dincolo de motivele politice aflate în spatele acţiunii Standard & Poor’s şi a impactului imediat pe pieţele financiare internaţionale, pierderea de către Statele Unite a poziţiei de top a ratingului său de credit are imense implicaţii istorice, economice şi politice. Aceasta va eroda în continuare statutul dolarului american ca monedă mondială de rezervă şi comercializare, poate destabiliza relaţiile economice mondiale şi poate accelera creşterea antagonismelor naţionale.

 

Scăderea ratingului datoriei SUA este o confirmare a vastului declin al poziţiei capitalismului american în lume. Săptămâna viitoare, luni 15 august, va fi aniversarea a 40 de ani de la prăbuşirea sistemului de la Bretton Woods privind relaţiile valutare. Sistemul a fost stabilit la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această ordine monetară a fost piatra de temelie a restabilizării din perioada de după război şi a extinderii capitalismului mondial.

În centrul convenţiilor de la Bretton Woods a fost rolul atribuit dolarului american ca monedă de rezervă şi tranzacţionare în lume. Dolarul, care se schimba la rata de 35 dolari pentru o uncie, a devenit în cadrul schimbului valutar ancora unui sistem de rate fixe.

 

Poziţia privilegiată a dolarului american a fost o recunoaştere a faptului că Statele Unite au renăscut din ruinele războiului ca hegemon economic global. Industria sa a dominat pieţele mondiale. În 1950, cota SUA la producţia auto din lume era de 79 la sută. În 1955, America a reprezentat aproape 40 la sută din producţia mondială de oţel. Cea mai mare parte a rezervei mondiale de aur era la Fort Knox.

 

Cu toate acestea, acest aranjament conţinea o contradicţie fundamentală - încercarea de a atribui unei monede naţionale funcţiile unei monede internaţionale. Nici chiar resursele economice colosale ale Statelor Unite nu au putut elimina contradicţia de bază a sistemului capitalist, cea dintre economia mondială şi sistemul stat-naţiune.

 

La sfârşitul anilor 1960, cantitatea de dolari deţinută peste mări depăşea cu mult rezervele de aur din SUA. SUA s-a confruntat pe lângă aceasta cu o concurenţă tot mai mare venită din partea Germaniei şi a Japoniei, tări care renăşteau. Sistemul de la Bretton Woods s-a prăbusit pe 15 august 1971, când administraţia Nixon, confruntată cu o avalanşă asupra dolarului, a eliminat schimbul aur-dolar.

 

Această acceptare tacită a erodării poziţiei economice dominante a SUA a fost un punct de cotitură în relaţiile economice şi politice de după război. Ea a inaugurat Bretton Woods II, un sistem a ratelor de schimb flotante legate de dolar - un aranjament care a dus la o dependenţă chiar mai mare a încrederii internaţionale în puterea capitalismului american.

 

Această încredere s-a erodat progresiv atunci când SUA s-a transformat din cea mai mare naţiune creditoare din lume, în cel mai mare debitor. Baza sa industrială a dispărut, lăsând economia tot mai dependentă de speculaţiile financiare.

 

Perioada de după 1971 a adus crize financiare internaţionale grave şi scăderea nivelului de trai al muncitorilor, mai întâi în Statele Unite şi apoi în Europa şi Japonia. La baza acestor evoluţii a fost declinul din ce în ce mai palpabil a poziţiei globale a Statelor Unite şi decăderea infrastructurii sale industriale.

 

Declinul acestui proces poate fi măsurat în devalorizarea dolarului. Faţă de yenul japonez, de exemplu, moneda SUA a trecut de la 360 în 1971 la 77 astăzi - o pierdere de aproximativ 80 la sută a valoarii sale. Dacă luăm aurul ca standard, devalorizarea este chiar mai mare - de la 35 de dolari uncia în 1971, la peste 1.600 de dolari astăzi - o scădere de 98 la sută a valoarii sale.

 

În ultimii treizeci de ani, capitalismul american s-a bazat pe crearea unui bule financiare după alta. Speculaţiile sălbatice şi aproape penale în ipotecile subprime din 2000 a adus la limită procesul de parazitism financiar. Rezultatul a fost prăbuşirea de pe Wall Street din 2008, care a dus la cea mai gravă criză economică mondială din anii 1930 încoace.

 

Criza actuală este în anumite moduri chiar mai profundă decât Marea Depresiune. La acel moment, SUA era încă o putere economică în creştere, o potenţială forţă de restabilizare economică. Astăzi, Statele Unite este centrul declinului economic mondial şi o sursă de instabilitate şi criză.

 

Lumea de astăzi funcţionează fără un sistem valutar viabil. Acest lucru are implicaţii catastrofale.

 

Mohamed El-Erian, director executiv al PIMCO - cel mai mare fond de obligaţiuni din lume - a declarat sâmbătă în Financial Times: "Scăderea de vineri va eroda în timp imaginea bunurilor publice produse de SUA - de la dolar ca monedă de rezervă mondială, până la pieţele sale financiare, ca locul cel mai potrivit unde alte ţări să-şi externalizeze economiile câstigate cu greu. Acest lucru va slăbi eficacitatea SUA ca ancoră la nivel mondial, va aceelera în timp o migraţie instabilă spre un sistem multi-polar şi va creşte riscul unei fragmentări economice."

 

Agenţia de ştiri chineză de stat Xinhua a emis o declaraţie neobişnuit de aspră ca urmare a scăderii ratingului SUA. Ea a denunţat SUA pentru "dependenţa de datorii" şi a avertizat că dacă Washingtonul nu reduce "giganticele cheltuieli militare şi cheltuielile sociale umflate", o altă scădere va fi inevitabilă. Declaraţia a solicitat ca tipărirea de dolari SUA să poată fi supravegheată la nivel internaţional şi a reiterat afirmaţia Chinei, conform căreia este necesar un nou sistem monetar mondial care să îl înlocuiască pe cel dominat de dolarul american.

 

Însă, în ciuda apelurilor pentru un sistem monetar nou făcute de China şi de alte ţări, nu există nici un candidat serios care să înlocuiască SUA ca piatră de temelie a unei noi ordini mondiale capitaliste sau dolarul ca ancoră a relaţiilor valutare la nivel mondial. China, o ţară încă relativ înapoiată şi divizată de contradicţii sociale şi politice explozive, nu poate juca acest rol. Europa este ea însăşi în pragul dezmembrării, iar moneda euro este în pragul colapsului. Japonia rămîne împotmolită în stagnare economică.

 

Criză economică, războaiele valutare şi comerciale şi scăderea datoriei SUA sunt expresii incontestabile ale unei crize istorice a sistemului capitalist mondial. Această criză stă la baza disensiunilor profunde dintre marile puteri capitaliste şi crizele politice din SUA şi din toate celelalte ţări imperialiste.

 

Singurul lucru cu care elitele conducătoare din lume pot fi de acord este necesitatea de a escalada asaltul asupra clasei muncitoare americane şi internaţionale. Ea încearcă să se elibereze de consecinţele prăbuşirii sistemului capitalist prin efectuarea unui atac feroce asupra nivelului de trai şi a drepturilor democratice ale muncitorilor.

 

În acelaşi timp, prăbuşirea bazelor de coordonare internaţională şi de stabilitate între puterile capitaliste iniţiază o nouă perioadă de naţionalism virulent şi de război economic inter-imperialist care duce inexorabil în direcţia unei noi conflagraţii mondiale. La fel ca în anii 1930, conflictul insolubil între economia globală şi statul naţional ameninţă omenirea cu spectrul războiului mondial şi a barbariei fasciste.

 

Ce concluzii trebuie să fie luate? În primul rând, că prăbuşirea financiară din 2008 nu a fost pur şi simplu o expresie a condiţiilor conjuncturale, ci a unei defalcări istorice şi un semn al eşecului capitalismului american şi mondial.

 

În al doilea rând, că această criză a inaugurat o nouă perioadă de frământări revoluţionare. Etapele iniţiale au fost deja observate în revoluţiile din Tunisia şi Egipt, precum şi în valul crescând de proteste muncitoreşti în Europa şi Statele Unite.

 

Este justificat astfel adevărul conform căruia clasa muncitoare nu îşi poate apăra interesele sale esenţiale în cadrul capitalismului şi că socialismul oferă singura bază pentru o dezvoltare raţională, planificată şi progresivă a distribuirii forţelor de producţie ale omului.

 

Clasa muncitoare din SUA şi din întreaga lume trebuie să se rupă de toţi reprezentanţii politici şi de organizaţiile burgheziei, inclusiv de sindicatele oficiale, şi să se angajeze într-o luptă conştientă pentru răsturnarea sistemului de profit, stabilirea de guverne muncitoreşti şi construirea socialismului pe scară mondială.

 

Aceasta este perspectiva Partidului Egalităţii Socialiste din SUA şi a celei de-a Patra Internaţionale.