Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor care au avut loc duminică, la Berlin, conţin lecţii politice importante la nivel mondial pentru clasa muncitoare.
Alegerile au avut loc în mijlocul celei mai mari crize economice din anii 1930 încoace. La fel cum a fost şi în cazul sfârşitului Republicii de la Weimar cu optzeci de ani în urmă, nu numai băncile, ci state întregi se afla acum în pragul prăpastiei financiare. Euro, moneda cea mai importantă din lume după dolar, este în mare pericol.
Clasa conducătoare are doar un singur răspuns la criza: atacuri masive asupra clasei muncitoare. Grecia prezintă Europei şi întregii lumi intenţiile aristocraţiei financiare europene şi internaţionale. Infrastructura socială a întregii ţarii este distrusă, întreprinderile de stat sunt privatizate şi standardele de viaţă ale muncitorilor sunt reduse la nivelul de pe vremea bunicilor lor.
Confruntată cu această criză, orice speranţă de îmbunătăţire socială în cadrul societăţii capitaliste este sortită eşecului. Aceasta este prima lecţie importantă a alegerilor de la Berlin.
După zece ani de mandat, Partidul Social Democrat şi Die Linke au fost respinse de către alegători. Când a venit la putere în 2001, Partidul Socialismului Democratic (PDS)- precursorul Die Linke - a câştigat 22,6 la sută din voturi. Duminica trecută, în ciuda fuziunii PDS cu Alternativa Electorală (WASG), votul său a fost înjumătăţit. În cifre reale, PDS/Die Linke au pierdut aproape 200.000 de voturi, aproximativ două treimi din alegătorii săi anteriori.
În timp ce clasa muncitoare se îndepărtează de Die Linke, Alternativa Socialistă (SAV), Marx21 şi alte grupări ale micii burghezii încearcă să consolideze influenţa acestui aparat birocratic, care a apărut din rămăşiţele partidului stalinist din fosta Germanie de Est şi o aripă a birocraţiei sindicale social-democrate. Cinismul lor nu cunoaşte limite. El merge până acolo încât a salutat înfrângerea electorală recentă, deoarece acum, Die Linke este în opoziţie, iar lucrul aceasta îi oferă o poziţie mai bună pentru a veni cu mai multe idei de stânga.
În aceste condiţii, campania electorală a Partei für Soziale Gleichheit (Partidul Egalităţii Socialiste, PSG) a fost de o importanţă enormă. Aceasta a condus la o polarizare politică ascuţită. Pe o parte s-au aflat toate partidele de dreapta şi de stânga, împreună cu sindicatele şi susţinute de SAV, Marx21 şi alte grupuri. Pe cealaltă parte s-a aflat PSG, cu un program socialist internaţional bazat pe lupta pentru Statele Unite Socialiste ale Europei.
Această polarizare politică este foarte importantă, deoarece face parte dintr-o diferenţiere de clasă care se afla acum într-un curs rapid de dezvoltare.
PSG este singurul partid care a expus necruţător politicile axate împotriva clasei muncitoare şi care luptă împotriva lor pe baza unei perspective socialiste internaţionale. Acesta a explicat clar necesitatea urgentă de rupere politică cu SPD, Die Linke şi sindicatele, pentru a evita o repetare a catastrofei din 1930. Putrefacţia politică a societăţii este în creştere rapidă. Clasa conducătoare recurge la încercări de a canaliza criza socială de-a lungul liniilor rasiale şi naţionaliste.
Campania electorală a PSG a fost direct legată de o ofensivă politică împotriva apărătorilor SPD/Die Linke. Schimbarea rapidă înspre dreapta a grupărilor din mediul stalinist, maoist şi din organizaţiile Pabloite, care sunt strâns legate cu birocraţia de sindicat, pot fi observate peste tot. În timpul războiului din Libia, multe dintre aceste formaţiuni au fost apărători vehemenţi ai agresiunii imperialiste. Asemeni birocraţiei sindicale, ele fac parte dint-un strat social privilegiat care au fost implicate în cadrul parteneriatului social în organizarea unui compromis de clasă. Datorită crizei economice şi a intensificării relaţiilor de clasă, ele se simt ameninţate şi se refugiază în braţele statului capitalist. Ele sunt o parte a ordinii burgheze şi se oferă ca piloni ai guvernelor viitoare. Doar cu greu reuşesc să ascundă ostilitatea faţă de clasa muncitoare.
Ofensiva politică a PSG împotriva lor se bazează pe zeci de ani de luptă împotriva oportunismului şi naţionalismului, luptă condusă de Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale(ICFI).
Alegerile de la Berlin au avut loc la aniversarea a 40 de ani de la fondarea secţiunii germane a ICFI. De la început, Bund Sozialistischer Arbeiter (Liga Muncitorilor Socialişti, BSA), precursorul PSG, a depus eforturi pentru a apăra marxismul împotriva tuturor celor care s-au adaptat la birocraţia stalinistă sau socială-democrată şi faţa de cei care au susţinut că este posibil ca interesele muncitorilor să fie realizate în cadrul sistemului capitalist.
În capitolul "Împotriva oportunismului neprincipial şi a revizionismului", capitol din documentul fondator al celei de-a Patra Internaţionale, Programul de Tranziţie, Lev Troţki a scris:
"Internaţionala a Patra declară război nemilos birocraţiilor celei de-a Doua şi a Treia Internaţionale, Internaţionalei de la Amsterdam, Internaţionalei anarho-sindicaliste, ca şi sateliţilor lor de centru; reformismului fără reforme; democraţiei în alianţă cu GPU; pacifismului fără pace; anarhismului aflat în serviciul burgheziei; "revoluţionarilor" care trăiesc cu frica de moarte faţă de revoluţie. Toate aceste organizaţii nu sunt promisiuni pentru viitor, ci rămăşiţe descompuse din trecut. Epoca războaielor şi revoluţiilor le va face una cu pământul."
Aceste cuvinte au astăzi o mare relevanţă. Ca întotdeauna în istorie, lupta împotriva oportunismului se ridică la cea mai mare importanţă în ajunul luptelor revoluţionare.
Oricine crede, că problemele de azi pot fi rezolvate prin demonstraţii şi câteva voturi de protest, face o mare greşeală. În timpul campaniei electorale, când interesul faţa de politicile PSG a crescut, mass-media a susţinut şi promovat Partidul Piraţilor. Faptul că un astfel de partid, care priveşte toate chestiunile politice cu superficialitate completă şi este mândru de ignoranţa sa, a putut câştiga aproape nouă la sută din voturi, trebuie să fie văzut ca un avertisment. Este un semn de confuzie şi dezorientare politică profundă. În spatele scenei, această organizaţie este controlată de forţe extrem de conservatoare.
Faptul că PSG a intervenit puternic şi încrezător împotriva politicilor reacţionare ale Die Linke şi a apărătorilor săi din clasa de mijloc şi şi-a triplat numărul de voturi, este, prin urmare, un mare succes.