Română

Ce prevestesc măsurile represive impuse în Marea Britanie?

Marea Britanie a fost zguduită în luna august de o serie de revolte care au izbucnit în câteva oraşe. De atunci s-a trecut la punerea în aplicare a unui atac fără precedent asupra drepturilor democratice. Revoltele au fost o erupţie de nestăpânit a furiei sociale. Aceasta a fost declanşată de executarea de către poliţie a lui Mark Duggan în vârstă de 29 de ani, tată a patru copii, pe 4 august, în Tottenham, nordul Londrei.

 

Mass media s-a umplut de atunci de relatări nefireşti şi de cereri pentru pedepse. Toate criteriile anterioare de condamnare au fost abandonate. Guvernul a trimis instanţelor o directivă prin care li se spunea că nu trebuie să respecte legea. Un document al Poliţiei Metropolitane din Londra a instruit anchetatorii să nu îi elibereze pe cei arestaţi, ci să îi ţină în custodie, chiar şi pentru infracţiuni minore.

 

În Londra, Birmingham, Manchester şi în alte oraşe ale ţării au fost arestaţi peste 3.000 de oameni, mulţi pentru cele mai neînsemnate contravenţii. Numai în Londra au fost reţinuţi peste 2.000 şi peste 1.300 au fost acuzaţi, inclusiv sute de minori. Unii oameni au fost condamnaţi la ani de închisoare. Copii în vârstă de numai 11 ani au fost duşi în faţa instanţelor. Altora li s-a luat dreptul la anonimat.

 

Cartiere întregi au fost închise pentru ca poliţia să efectueze raiduri masive. Poliţia plănuieşte aparent să aresteze în jur de 30.000 de oameni. În acest scop, se fac planuri pentru extinderea spaţiului în închisori, deoarece acestea au ajuns la capacitatea maximă.

 

S-a cerut ajutorul serviciilor agenţiei de informaţii MI5 şi agenţiei guvernamentale de spionaj GCHQ.

 

Poliţia a recurs şi la spargerea web site-urilor sociale şi a serviciului de mesagerie de la Blackberry. Între guvern şi furnizorii reţelelor sociale se poartă discuţii pentru a limita utilizarea acestora în Marea Britanie. Un număr de persoane arestate au fost sfătuite, ca o condiţie a eliberării lor pe cauţiune, să nu folosească site-urile reţelelor sociale.

 

Se practică de asemenea şi principiul pedepsei colective şi familiale: unor familii le-a fost refuzat dreptul la o locuinţă socială şi la serviciile publice după ce una dintre rudele lor a fost acuzată că a participat la revoltă.

 

Manifestarea cea mai sinistră a acestei represiuni de stat a fost creşterea numărului de persoane ucise de către poliţie. Ca urmare a utilizării armelor Taser şi a spray-ului cu piper, la nivel naţional au fost ucise trei persoane în săptămâna de după 16 august. Aceste crime sunt efectuate între timp cu impunitate.

 

Cum putem evalua un astfel de răspuns copleşitor şi disproporţionat faţă de ceea ce, la suprafaţă, par a fi doar câteva zile de revolte?

 

Principalele partide politice, sistemul judiciar, poliţia şi mass-media sunt neînduplecate. Ele declară că nu există alte motive sociale pentru aceste evenimente şi că cei "aduşi în faţa justiţiei" sunt infractori şi trebuie trataţi ca atare. Prim-ministrul David Cameron a lansat chiar un atac asupra BBC pentru îndrăzneala de a sugera că la baza revoltelor ar putea exista şi alte motive. Cameron a declarat:" Unii oameni merg până acolo încât declară că îi putem pedepsi pe scandalagii numai după ce am îndepărtat problema inegalităţii din societatea noastră."

 

În realitate, Cameron şi clasa capitalistă britanică ştiu foarte bine că revoltele sunt doar o expresie iniţială, politic incipientă, a nemulţumirii sociale care clocoteşte printre straturile largi ale clasei muncitoare. Însă ei se tem că recunoaşterea acestei realităţi ar pune un semn de întrebare asupra sistemului capitalist şi a dreptului lor de a conduce.

 

Revoltele au arătat că Marea Britanie este un butoi cu pulbere. Marile răsturnări sociale pot fi declanşate aici de o mulţime de tensiuni de clasă. Marea Britanie este deja societatea cea mai inegala din Europa de Vest. Pe parcursul ultimelor două decenii, bogăţia societăţii a fost mutată în mare măsură de la cei mai săraci la cei mai bogaţi. Ca urmare a salvării băncilor britanice în 2008, peste 1.000 de miliarde de lire sterline au fost luaţi din banii contribuabililor şi daţi de către guvernul laburist instituţiilor financiare importante. Prăpastia dintre cei bogaţi şi restul societăţii se accentuează şi mai mult ca urmare a programului de reduceri în valoare de 100 de miliarde de lire sterline care a fost impus de guvern.

 

Oficial, numărul şomerilor este de 2,5 milioane, cifra reală se apropie însă de şase milioane. Dintre aceştia, aproape un milion sunt tineri. Un alt milion de tineri sunt clasificaţi ca făcând parte din NEET (nt: acronim pentru clasificarea guvernului “Not in Education, Employment or Training”, care se referă la tineri cu vârsta între 16 şi 24 de ani care nu sunt înscrişi la şcoală, nu caută un loc de muncă sau nu au pregătirea tehnică necesară pentru un loc de muncă). Douăzeci de oameni se bat pentru fiecare loc de muncă disponibil în cele 73 de circumscripţii din Londra. În zonele mai sărace ale capitalei, cum ar fi Peckham şi Hackney, sunt peste 40 de şomeri pentru fiecare loc de muncă.

 

Financial Times a publicat luni peste 300 de dosare ale adolescenţilor care au fost duşi în faţa instanţei. Acestea arată că două treimi din cei inculpaţi locuiesc în cartierele care au venituri sub medie.

 

Sindicatele au înăbuşit în ultimul sfert de secol tensiunile sociale şi politice. Atât revoltele, cât şi erupţia protestelor studenţeşti la nivel naţional din toamna anului trecut- prin care aceştia au demonstrat împotriva reducerilor din învăţământ - au demonstrat că aceste secţiuni ale populaţiei care nu sunt sub controlul sindicatelor sunt cele mai susceptibile de a-şi exprima nemulţumirea în masă aflată în creştere.

 

Totuşi, această situaţie nu poate şi nu va continua. Prăpastia socială între cei super-bogaţi şi marea majoritate este de scurtă durată. Sunt create condiţiile pentru apariţia unor lupte de masă sociale pe care sindicatele şi Partidul Laburist - pe bună dreptate instrumente ale capitalismului - nu vor fi capabile să le oprească.

 

Clasa conducătoare ştie acest lucru şi a stabilit măsuri care în istorie pot fi asociate cu cele ale statelor poliţieneşti. Această abandonare a tuturor normelor democratice prevede un impuls obiectiv pentru o escaladare a luptei de clasă şi îndreptarea clasei muncitoreşti înspre lupta pentru socialism.