Cifrele din recensământ care au fost date publicităţii marţi indică cel mai mare număr de americani care trăiesc în sărăcie de când au început înregistrările în 1959 şi sunt un rechizitoriu condamnabil a capitalismului american, precum şi a întregului sistem politic.
46.2 milioane de oameni, aproape unul din şase rezidenţi, au trăit în 2010 sub pragul oficial al sărăciei. Dintre aceştia, 16.4 milioane sunt copii. Aproape jumătate sau 20 de milioane au fost descrişi ca trăind în sărăcie profundă, având mai puţin de jumătate din venitul pe care guvernul american îl consideră necesar pentru o alimentare de bază, adăpost, haine şi utilităţi.
Pragul de săracie indicat de guvern - de 22.000 de dolari pentru o familie cu patru membrii şi 11.000 de dolari pentru o singură persoană sub 65 de ani - este insuficient pentru a menţine un nivel de trai decent. Este nevoie de suma dublă a pragului oficial de sărăcie sau aproximativ 44.000 de dolari pentru o familie cu patru membrii. Mai mult de 100 de milioane de americani, unul din trei, se situează sub acest prag.
Principalul factor din spatele creşterii sărăciei este criza locurilor de muncă care s-a înrăutăţit din 2010, anul de după cel când se presupune că s-a încheiat recesiunea. Zeci de milioane de muncitori sunt şomeri, forţaţi să lucreze doar jumătate de normă sau să accepte locuri de muncă cu salarii mici care sunt insuficiente pentru a-i ţine departe de sărăcie.
Generaţia tânără este cea mai grav afectată. Venitul median pentru cei cuprinşi între 15-24 de ani a scăzut anul trecut cu 9 procente. Aproape 6 milioane din cei aflaţi între 25-34 de ani împart costurile cu părinţii şi prietenii pentru a economisi bani. Numărul acestora este cu 25 la sută mai mare faţă de perioada de dinainte de recesiune. Pentru aceştia, rata sărăciei a fost de 8,4 la sută. Bloomsberg Businessweek a făcut o analiză a raportului de recensământ şi a arătat că rata celor din urmă ar fi crescut la 45,3 la sută în cazul în care nu s-ar fi ţinut cont de veniturile părinţilor.
Explozia sărăciei în ultimii trei ani – la care se adaugă executările silite, cei fără adăpost, foamea şi numărul tot mai mare de persoane neasigurate - are loc alături de o acumulare fantastică de avere de către aristocraţia financiară care controlează economia şi sistemul politic.
Acesta este punctul culminant al unui proces care durează de trei decenii. În acest timp, clasa conducătoare, atât sub conducerea democraţilor cât şi a republicanilor, a efectuat o politică conştientă prin care a transferat o parte tot mai mare a bogăţiei societăţii în mâinile elitei corporative şi financiare. Ea a redus în numele pieţei libere impozitele pentru corporaţii şi pentru cei bogaţi, a dereglementat industria şi băncile şi a sprijinit o ofensivă împotriva locurilor de muncă şi a nivelului de trai al clasei muncitoare.
Firma de investiţii Lehman Brothers de pe Wall Street s-a prăbuşit în urmă cu trei ani, la 15 septembrie 2008. Guvernul a înmânat atunci băncilor mii de miliarde de dolari fără niciun fel de angajamente. Corporaţiile şi băncile stau acum pe un tezaur în numerar în valoare de 2.000 de miliarde de dolari, dar refuză să angajeze muncitori.
Clasă conducătoare urmăreşte o politică deliberată de şomaj ridicat pentru a scădea în continuare salariile şi beneficiile şi pentru a creşte profiturile proprii. În industria auto, de exemplu, corporaţiile - cu sprijinul administraţiei Obama şi a sindicatelor - încearcă să revină la condiţiile de muncă asemănătoare cu cele existente în anii 1930. Muncitorii nou angajaţi câştigă salarii de mizerie şi sunt lipsiţi de cele mai elementare drepturi şi protecţie.
În faţa celei mai grave crize sociale de la Marea Depresiune încoace, administraţia Obama nu a făcut nimic, răspunzând cu indiferenţă completă la nivelurile tot mai ridicate ale problemelor sociale. În timpul vizitei preşedintelui în Carolina de Nord, noile cifre privind sărăcia nu au fost nici măcar menţionate. Preşedintele a promovat acolo un proiect de lege privind crearea unor noi locuri de muncă. Proiectul de lege prevede de fapt oferirea în continuare a reducerilor fiscale şi a subvenţiilor pentru afacerile de succes.
Departe de a furniza orice ajutor, democraţii şi republicanii sunt hotărâţi să taie trilioane din programele sociale care au ajutat 20 de milioane de oameni să iasă în secolul 20 din sărăcie. Unul dintre programele vizate de către comisia bipartizană de reducere a deficitului din Congresul SUA este cel de securitate socială. Potrivit raportului Biroului american pentru recensământ, acest program a ţinut anul trecut 20 de milioane de seniori şi adulţi cu handicap departe de sărăcie.
Scopul final al elitei corporatiste şi financiare este clar: eliminarea acestor programe şi a tot ceea ce nu contribuie în mod direct la bunăstarea lor.
Trebuie luate măsuri imediate pentru a aborda această criză. Partidul Egalităţii Socialiste solicită:
1.Lansarea unui program de lucrări publice care să angajeze 20 de milioane de muncitori pentru reconstruirea infrastructurii naţiunii şi pentru a garanta dreptul la un venit suficient pentru toţi muncitorii şi familiile acestora.
2. Rechiziţionarea averii elitei financiare prin impunerea unei taxe de 90 la sută pe toate veniturile de peste 500.000 de dolari. Cele 2.000 de miliarde de dolari în bilanţurile corporaţiilor şi băncilor trebuie să fie confiscate şi puse într-un fond controlat public pentru a crea locuri de muncă şi a elimina sărăcia.
3. Controlul aristocraţiei financiare trebuie să fie oprit prin naţionalizarea băncilor şi industriilor importante şi prin transformarea lor în entităţi publice, controlate democratic de către clasa muncitoare.
Lupta cu care se confruntă muncitorii din SUA este parte a unei lupte internaţionale. Jefuirea poporului american a venit în acelaşi timp în care guvernele din întreaga lume capitalistă efectueză o contrarevoluţie socială: din Grecia şi restul Europei, până în Orientul Mijlociu, America Latină şi Asia. Guvernele din toată lumea pretind că nu există bani pentru nevoile sociale de bază.
Nimic nu poate fi făcut dacă clasa muncitoare nu intră în lupte sociale şi politice de masă. Niciuna dintre realizările sociale din trecut - salarii decente, serviciile de îngrijire a sănătăţii, educaţia publică, pensiile - nu au fost câştigate fără o lupta amară dusă împotriva rezistenţei elitei conducătoare. Determinarea clasei conducătoare de a da ceasul înapoi la anii 1930 trebuie să fie contracarată prin mobilizarea muncitorilor în fiecare fabrică, la locul de muncă şi peste tot în ţară.
Drepturile sociale ale clasei muncitoare depind de reorganizarea societăţii. Aceasta trebuie sa fie bazată pe un plan intocmit democratic şi elaborat ştiinţific pentru a răspunde nevoilor sociale, nu profitului privat. Aceasta este lupta pentru socialism.
Partidul Egalităţii Socialiste lansează această luptă. Noi facem apel la toţi muncitorii şi tinerii să se alăture mişcării noastre de a construi o conducere revoluţionară a clasei muncitoare.