Două rapoarte date publicităţii săptămâna trecută subliniază creşterea şocantă a inegalităţii sociale în Statele Unite ale Americii. Concentraţia istorică fără precedent a bogăţiei în mâinile câtorva oameni este corolarul care duce la o sărăcie în masă la un nivel nemaivăzut de la Marea Depresiune încoace.

 

Revista Forbes a publicat miercurea trecută topul 400 a celor mai bogaţi americani. Luată împreună, averea lor a crescut la 1.530 de miliarde de dolari, în creştere cu 12 la sută faţă de anul trecut. Pentru a ajunge pe listă a fost necesar să ai o avere de cel putin 1 miliard de dolari, de zece mii de ori mai mult decât valoarea medie netă a unei gospodării americane.

 

Printre cei din partea de sus a listei au fost unii dintre directorii de corporaţii şi speculatorii de pe Wall Street: directorul Microsoft Bill Gates (59 de miliarde de dolari, în creştere de la 54 de miliarde de dolari anul trecut); managerul fondului de hedging Warren Buffett (39 de miliarde de dolari); directorul de la Oracle Larry Ellison (33 de miliarde de dolari); familia Walton, proprietarii Walmart (variind de la 20,9 miliarde de dolari la 25 de miliarde de dolari) etc.

 

Trebuie remarcat faptul că sectorul cu cea mai mare reprezentare în rândurile celor super-bogaţi a fost cel al "investitorilor", adică a persoanelor a căror principală ocupaţie sunt speculaţiile pe pieţele financiare. Pe listă au fost 96 de astfel de persoane, în comparaţie cu doar patru care sunt active în sectorul de producţie.

 

Tipic pentru acest strat social, care este parazitar în relaţiile sale cu societatea în ansamblul ei, a fost managerul fondului de hedging John Paulson, care s-a clasat pe locul 17, cu o avere de 15,5 miliarde de dolari. Forbes a comentat cu privire la " paradoxul Paulson" faptul că averea lui personală a crescut cu 25 la sută, chiar dacă fondul principal de hedging pe care acesta îl operează a scăzut cu 30 la sută din cauza pariurilor greşite pe Bank of America şi pe alte stocuri. Anul trecut, Paulson a avut un venit personal de 4,9 miliarde de dolari.

 

Creşterea bogăţiei acestui strat social este un produs direct a infuziei a trilioane de dolari în sistemul financiar, infuzie orchestrată de către administraţia Obama. La trei ani după ce speculaţiile galopante au dus la cea mai mare criza economică mondială, speculatorii o duc mai bine ca oricând.

 

Bogăţia vastă pe de o parte este însoţită de sărăcire în masă pe de altă parte. Biroul de recensământ al SUA a dat publicităţii joia trecută datele din "Ancheta comunitară americană", o defalcare detaliată a matricii sărăciei, a veniturilor şi a altor matrici din diferite zone ale ţării, inclusiv principalele state şi oraşe.

 

Raportul de joi a urmat cifrelor publicate la începutul acestei luni. Raportul arată că numărul de americani care trăiesc în sărăcie - definită la aproximativ 22.000 de dolari pentru o familie de patru persoane - a ajuns la 46,2 milioane anul trecut, cel mai înalt nivel de când sunt înregistrate datele. Rata oficială a sărăciei este de 15,1 la sută, adică unul din şase oameni. Rata sărăciei în rândul copiilor este de 22 la sută.

 

În anumite regiuni ale ţării, creşterea sărăciei şi nivelul de inegalitate este chiar mai şocant. În New York, oraşul celor de pe Wall Street şi un oraş în care costul de trai este mult mai ridicat decât în ​​multe părţi ale ţării, rata oficială a sărăciei a crescut anul trecut la 20,1 la sută. Printre copii, rata sărăciei a crescut cu aproape 3 puncte procentuale într-un singur an, ajungând la 30 la sută. Toate aceasta se întamplă la doi ani după ce a început presupusa "redresare" economică.

 

Averea personală a lui Paulson(de 15,5 miliarde de dolari) a fost aproximativ egală cu venitul net total al persoanelor aflate între cei 20 la sută din partea de jos a New York Metropolitan area sau aproximativ 1,6 milioane de oameni.

 

Rata sărăciei în Detroit, centrul colapsului în ceea ce priveşte procesul de fabricaţie din Statele Unite, a fost 37,6 la sută. Mai mult de jumătate din toţi copiii din oraş (sau 53,6 la sută) trăiesc în sărăcie. Pentru statul Michigan ca un întreg, rata sărăciei a crescut la 16,8 la sută. Începând cu anul 2000, venitul median a scăzut cu 19,3 la sută, cu aproape o cincime.

 

În California trăiau în 2010 şase milioane de persoane sub pragul oficial al sărăciei. Cifra de 16,3 la sută este în creştere faţă de 15,3 la sută cu un an înainte. Cifre similare sunt prezente în aproape fiecare stat.

 

Creşterea sărăciei se datorează unei crize fără precedent a locurilor de muncă. Amploarea aceasta este mascată de rata oficială a şomajului, de 9,1 la sută. Raportul ocuparea forţei de muncă-populaţie s-a prăbuşit în ultimii ani. Pentru a cita un exemplu: numai 55 la sută din tinerii aflaţi între 16-29 ani au fost angajaţi anul trecut, în scădere de la 67,3 la sută în 2000. Acesta este cel mai scăzut nivel de la al Doilea Război Mondial încoace.

 

Luna aceasta se împlinesc trei ani de la colapsul Lehman Brothers, un colaps care a declanşat o criză financiară care a aruncat lumea într-o noua depresiune. La momentul respectiv, în ajunul inaugurării lui Obama ca preşedinte al Statelor Unite, World Socialist Web Site a explicat că nu va exista nici un "punct de vedere social neutru" ca răspuns la criză, că reacţia guvernelor lumii - conduse de Statele Unite - este dictată de interesele elitei financiare corporative care controlează întregul sistem politic.

 

Condiţiile actuale sunt produsul reacţiei clasei conducătoare la acesta criză. Ele sunt un rechizitoriu condamnabil al unităţii politice şi a întregului sistem capitalist care le apără.

 

Acum, în condiţiile unei crize economice reînnoită, cu o creştere economică mondială care stagnează şi Europa aflată în pragul colapsului financiar, răspunsul clasei conducătoare este de a escalada campania de austeritate.

 

Administraţia Obama conduce în SUA un atac fără precedent asupra programelor sociale. Săptămâna trecută s-a dat publicităţii o propunere de reducere a sute de miliarde din cheltuielile guvernamentale de îngrijire a sănătăţii. Washingtonul va discuta pe parcursul următoarelor două luni cât de departe se poate merge în subminarea şi desfiinţarea în cele din urmă a Medicare, Medicaid, a programelor de pensii şi a altor programe sociale.

 

Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, a subliniat joi faptul că turbulenţele de pe pieţe indică că este necesar să se treacă cu energie dublată la punerea în aplicare a acestor măsuri. El s-a întrebat cu teamă dacă Washingtonul va putea să abordeze "provocările pe termen lung a creşterii economice şi a competitivităţii şi sustenabilităţii fiscale"- cu alte cuvinte, reforma fiscală care să reducă impozitele pe profit ale marilor corporatii şi reduceri din fiecare program de care beneficiază clasa muncitoare.

 

Clasa muncitoare din Statele Unite şi pe plan internaţional trebuie să avanseze un program propriu, ca răspuns la criza capitalismului. Acest lucru trebuie să înceapă cu înţelegerea faptului că nimic nu poate fi dobândit decât prin lupta de masă. Este necesară eliberarea din strânsoarea sindicatelor oficiale şi din subordonarea politică faţă de Partidul Democrat.

 

La aceasta criză nu există nicio soluţie care să fie în interesul clasei muncitoare care să nu înceapă cu un atac la bogăţia şi puterea aristocraţiei corporative şi financiare. Acest lucru necesită exproprierea de averi a celor din topul Fortune 400 şi a restului elitei conducătoare. Instituţiile financiare şi societăţile pe care aceştia le controlează trebuie să fie preluate şi conduse democratic, în interesul nevoilor sociale.

 

În faţa ofensivei necruţătoare a clasei conducătoare, lupta pentru a obţine chiar şi cele mai minimale reforme cere sarcini revoluţionare - mobilizarea industrială şi politică independentă a clasei muncitoare în lupta de masă, care vizează cucerirea puterii politice şi transformarea socialistă a vieţii economice.