Din cauza diferenţelor nerezolvate între Germania şi Franţa, la mult aşteptatul summit al Uniunii Europene din acest weekend nu se va lua nicio decizie pentru stabilizarea monedei euro. Cei 17 de şefi de stat şi de guvern din zona euro se vor întâlni însă miercuri la Bruxelles, pentru a decide pachetul de măsuri care urmează a fi luate.

 

Summit-ul UE, programat iniţial pentru weekend-ul trecut, trebuia să ofere un răspuns cuprinzător la problema datoriei europene, la criza bancară şi cea a schimburilor de valori şi să calmeze pieţele financiare care au avut luni de zile fluctuaţii sălbatice. Însă în urmă cu două săptămâni, după o întâlnire la Berlin între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, summit-ul a fost amânat în ultimul moment.

 

La acea întâlnire, Merkel şi Sarkozy au anunţat demonstrativ că au ajuns la un acord comun şi au promis să prezinte la sfârşitul lunii un "pachet convingător şi complet" care să rezolve criza. De atunci însă a devenit evident, că diferenţele sunt mult mai profunde, decât s-a admis în ​​mod oficial.

 

O vizită surpriză efectuată miercurea trecută de Sarkozy la Frankfurt, nu a adus nicio soluţie. După două ore de discuţii cu reprezentanţii lui Merkel şi cu cei din conducerea instituţiilor europene, preşedintele francez a plecat cu mâna goală.

 

Punctul central de dispută între Berlin şi Paris este acela de distribuţie a sarcinilor sau de restructurare a datoriilor Greciei în cazul unui faliment, care, potrivit experţilor, pare din ce în ce mai inevitabil. Discuţiile gravitează în jurul protejării altor ţări extrem de îndatorate împotriva contagiunii financiare şi protejarea băncilor de la un colaps, printr-o infuzie mare de capital.

 

Planul general pus în discuţie este utilizarea celor 440 de miliarde de euro ale Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF). FESF a fost lansat în luna mai a anului 2010, pentru a oferi împrumuturi ţărilor din zona euro aflate în dificultate. Atribuţiile sale au fost extinse însă în mod continuu din momentul constituirii sale.

 

Devine evident că suma de 440 de miliarde de euro este insuficientă în cazul în care ţări mari, ca Spania sau Italia, s-ar confruntă cu probleme serioase. Deoarece Germania nu doreşte să mărească contribuţia sa la FESF, care acum este de 221 de miliarde de euro, se caută diferite sisteme prin care s-ar putea majora puterea fondului.

 

Franţa propune ca EFSF să primească o licenţă bancară şi astfel să fie capabil să împrumute fonduri suplimentare de la Banca Centrală Europeană (BCE). Acest lucru i-ar permite să acorde împrumuturi de până la 2 trilioane de euro.

 

Germania respinge categoric un astfel de plan. Ea se teme că BCE va degenera într-o tipografie de bani şi nu va mai putea garanta stabilitatea monedei euro. În plus, utilizarea unei astfel de “pârghii” ar creşte riscul ca Germania să fie silită să plătească sumele pe care le-a garantat. Pe lânga acesta, eventualele pierderi ale BCE ar trebui să fie suportate de către statele europene, în primul rând de către Germania.

 

Guvernul german propune o altă formă a efectului de pârghie pentru FESF. În loc ca acesta să ofere împrumuturi, el ar trebui să fie transformat într-un fel de societate de asigurare a creditelor, responsabil pentru un anumit procent a obligaţiunilor de stat (se vorbeşte de 20 - 40 la sută), pe care ţările îndatorate să le vânda pe piaţa liberă. Acest lucru ar spori potenţialul de salvare a fondului la aproximativ 1.000 de miliarde de euro.

 

Pe lângă diferenţele în ceea ce priveşte efectul de pârghie al fondului de salvare, Berlinul şi Parisul nu sunt în măsură să convină nici cu privire la amploarea pierderilor care urmează să fie suportate de către deţinătorii datoriilor greceşti, precum şi a modului în care rezervele băncilor expuse ar trebui să fie recapitalizate.

 

Băncile franceze din Grecia sunt expuse în mod deosebit, iar Parisul favorizează o reducere scăzută a datoriei. Berlinul, pe de altă parte, a indicat o reducere de 50 - 60 la sută. Sarkozy doreşte, de asemenea, să ajute băncile vulnerabile cu fonduri de la EFSF, în timp ce Merkel insistă asupra faptului, că băncile ar trebui să crească prima de capital din resurse proprii, urmate de fonduri de la guvernele naţionale şi că resursele EFSF ar trebui să fie utilizate numai în ultimă instanţă.

 

Aceste probleme urmează să fie discutate la Bruxelles într-un maraton de întâlniri. Vineri s-au întâlnit miniştrii de Finanţe ai grupului euro, iar sâmbătă miniştrii de Finanţe şi de Externe din toate statele membre UE. Duminică s-au întâlnit şefii de stat şi de guvern din 27 de naţiuni ale UE. Această întâlnire va fi urmată de o reuniune a celor 17 şefi a ţărilor din zona euro.

 

Este îndoielnic faptul că se va ajunge la un acord. Pe lângă discuţiile referitoare la efectul de levier al EFSF, de recapitalizare a băncilor şi de restructurare a datoriilor din Grecia, ordinea de zi a summit-ului va include şi politici economice mai severe şi o coordonare a politicii fiscale în cadrul zonei euro.

 

Germania cere un contraserviciu în schimbul miliardelor oferite ca şi garanţie. Se insistă asupra faptului ca ţările care primesc ajutor financiar să renunţe la o parte din suveranitatea lor şi să accepte cerinţele cu privire la aspectele financiare care vor fi dictate de Comisia Europeană.

 

Cancelarul Merkel vrea să schimbe Tratatul de la Lisabona, astfel încât ţările cu deficite excesive să poată fi acţionate în justiţie la Curtea Europeană de Justiţie. Ministrul german de Externe Guido Westerwelle vrea să împuternicească EFSF ca să poată interveni direct în bugetele ţărilor care doresc ajutor şi să poată organiza un faliment în cazul în care acestea intră în incapacitate de plată.

 

Potrivit Süddeutsche Zeitung, care are acces la planurile Ministerului de Externe german, EFSF trebuie să fie împuternicit pentru a forţa ţările care nu reuşesc să respecte liniile directoare ale UE "să efectueze reduceri specifice ale cheltuielilor sau să stabilească noi fluxuri ale veniturilor" sau să "sprijine în mod activ" punerea în aplicare a "măsurilor administrative", adică a reducerilor sociale.

 

În cazul în care summit-ul nu reuşeste să ajungă în acest weekend la un acord, luni este aşteptată o reacţie violentă a burselor de valori şi a pieţelor financiare. Dacă se ajunge la un compromis, va fi inaugurată o nouă etapă a crizei, aşa cum a fost cazul şi după numeroasele decizii luate la summit-urile precedente.

 

Diviziunile profunde între Germania şi Franţa indică nivelul avansat de degradare al Uniunii Europene. Începând cu Tratatul de la Roma din 1957, aceste două ţări au format coloana vertebrală a UE şi a întregului proiect al integrării europene. Antagonismele naţionale care au dominat continentul până la mijlocul secolului trecut erup din nou.

 

 

Problema datoriei este punctul declanşator al crizei actuale. Măsurat comparativ cu produsul intern brut, datoria zonei euro (85 la sută) este mai mică decât cea a Statelor Unite (94 la sută) şi a Japoniei (220 la sută). Însă rivalitatea dintre statele naţiune europene şi subordonarea guvernelor faţă de cerinţele dictate de capitalul financiar impiedica orice rezolvare progresivă a crizei.