Mişcarea „Ocupaţi Wall Street-ul“protestează împotriva inegalităţii sociale. Mişcarea a început cu o luna în urmă la New York şi s-a extins de atunci în sute de oraşe pe întreg teritoriul Statelor Unite şi la nivel internaţional. Ea a ajuns acum, din punct de vedere politic, la o răscruce de drumuri.

 

Clasa conducătoare a răspuns cu o strategie cuprinsă din două părţi. Încercările de a canaliza nemulţumirile politice înspre cadrul sistemului politic au fost combinate cu un val tot mai mare de arestări şi de intensificări ale violenţei poliţiei.

 

Cea mai recentă acţiune a fost şi cea mai brutală. Sute de ofiţeri de poliţie din 12 agenţii, protejaţi de echipament de luptă, au înconjurat la primele ore ale dimineţii de marţi o tabără din Oakland, California. Sub conducerea primarului Jean Quan, membru al Partidului Democrat, poliţia a folosit gaze lacrimogene, arme cu gloanţe false şi grenade sonice pentru a ataca şi aresta circa o sută de demonstranţi paşnici şi pentru a devasta locul ocupaţiei.

 

Poliţia a fost menţinută pe străzile din Oakland pe tot parcursul zilei. Spre seară, sutele de poliţişti au intervenit asupra demonstraţiilor cu mai mult gaz lacrimogen şi mai multe grenade sonice. Au fost raportate numeroase cazuri de vătămare corporală. Arestările au fost efectuate în zeci de oraşe din SUA, inclusiv New York, San Francisco, Dallas, Philadelphia, Cincinnati, Phoenix şi Denver. Peste Oceanul Pacific, taberele australiene din Sydney şi Melbourne au fost sparte şi participanţii împrăştiaţi.

 

Aceste acte de represiune politică – care în cazul în care ar fi avut loc în Iran sau Siria, ar fi fost condamnate de către clasa politică şi mass-media din SUA - se desfăşoară cu acordul tacit al administratiei Obama. Ordinul lui Quan a venit la două zile după ce primarul Rahm Emanuel din Chicago, fostul şef de personal de la Casa Albă, a supravegheat arestarea a 150 de protestatari.

 

La rândul său, Obama nu are nimic de spus despre această represiune. Preşedintele s-a aflat marţi la doar câţiva kilometri distanţă de represiunea din Oakland. El participa în golful din San Francisco la unele evenimente pentru strângere de fonduri.

 

În timp ce obiectivul principal îl reprezintă protestatarii mişcării Occupy, represiunea este, de asemenea, şi o repetiţie generală pentru luptele sociale mai largi care apar la orizont. Sub conducerea lui Bush şi Obama, statul a făcut incursiuni adânci în drepturile democratice de bază. Pretextul oficial este "războiul împotriva terorii", dar obiectivul real este stoparea opoziţiei interne faţă de cerinţele elitei corporative.

 

Represiunea în creştere vizează tot mai direct problemele politice fundamentale ridicate în cadrul protestelor, mai presus de toate, necesitatea unei lupte politice împotriva administraţiei Obama, a Partidului Democrat şi a statului capitalist. Chiar şi atunci când efectuează arestări în masă, Partidul Democrat şi adjuncţii săi – de la sindicate până la o varietate de organizaţii a clasei de mijloc de "stânga" şi celebrităţi academice - continuă încercările lor de a canaliza opoziţia în spatele partidului Democrat şi a campaniei pentru realegerea lui Obama.

 

Perspectivă politică a acestor organizaţii, aceea de a pune presiuni asupra Partidului Democrat, a fost complet expusă de administraţia Obama, care, în toate politicile sale şi în componenţa sa, este un guvern de şi pentru Wall Street. Represiunea de stat oferă un răspuns tuturor celor care pretind că drepturile clasei muncitoare pot fi asigurate prin intermediul sistemului politic existent.

 

Mişcarea Occupy este o expresie iniţială a ostilităţii populare copleşitoare faţă de bănci şi corporaţii. Cu toate acestea, întrebările de bază ale programului şi cele legate de perspectivă abia au început să fie adresate.

 

Ceea ce trebuie pus mai presus de toate este necesitatea unei mobilizări independente, sociale şi politice a clasei muncitoare, a marii majorităţi a populaţiei din Statele Unite şi pe plan internaţional. Fiecare fabrică, fiecare loc de muncă şi din vecinătate trebuie să devină un centru de rezistenţă faţă de politicile clasei conducătoare şi a reprezentanţilor săi politici.

 

Ultimele trei decenii au fost dominate de suprimarea artificială a luptei de clasă. Sindicatele au jucat un rol central. Grevele au dispărut practic din Statele Unite, chiar dacă cei bogaţi au acumulat începând cu 1920 o parte fără precedent din venitul naţional. În cazul în care luptele au izbucnit totuşi – cum este cazul demonstraţiilor a sute de mii în Wisconsin, care la începutul anului au protestat faţă de reducerile bugetare şi atacurile asupra drepturile muncitorilor - sindicatele au depus efort pentru a le direcţiona în spatele Partidului Democrat, în scopul de a-i trăda şi pentru a-i învinge.

 

Prăbuşirea Uniunii Sovietice în urmă cu douăzeci de ani a dus la declaraţii din partea propagandiştilor clasei conducătoare cum că ar fi "sfârşitul istoriei" şi dispariţia luptei de clasă. “ Stânga" oficială şi-a jucat rolul prin încercarea de a suprima orice discuţie referitoare la clasă, în favoarea diferitelor forme de identitate politică. Clasa socio-economică a fost prezentată ca o categorie cu totul subordonată rasei, sexului şi orientării sexuale.

 

Evenimentele din acest an au exploatat aceste concepţii. De la revoltele revoluţionare din Egipt, la demonstraţiile de masă în Israel şi erupţiile sociale în Europa, lupta de clasă a reapărut ca o forţă istorică de bază. Mişcarea Occupy prefigurează o erupţie explozivă a luptei de clasă în Statele Unite ale Americii, centrul capitalismului mondial.

 

Reapariţia luptei clasei muncitoare îşi are rădăcinile în criza sistemului capitalist şi în răspunsul clasei conducătoare la această criză. Sute de milioane de oameni din întreaga lume au ajuns în imposibilitatea de a mai tolera condiţiile care le-au fost impuse şi au început să riposteze.

 

Dacă evenimentele din acest an au confirmat centralitatea luptei de clasă şi baza obiectivă pentru mişcărea socialistă, ele au confirmat, de asemenea, şi ideea că urmărirea cu succes a luptei de clasă este imposibilă fără politică.

 

Cei din cadrul mişcării Occupy care cer "fără politică" şi "fără conducere" ajută la la menţinerea dominaţiei actualei politici. Însă mai presus de toate, e nevoie de conducere şi politică - adică de un partid şi un program.

 

Procesul istoric inconştient, care aduce milioane de oameni în luptă împotriva capitalismului, trebuie să fie transformat într-o mişcare politică socialistă conştientă a clasei muncitoare internaţionale.

 

Aspiraţiile de bază exprimate în cadrul mişcării Occupy - mai presus de toate, lupta pentru egalitate socială – nu pot fi realizate în cadrul capitalismului, în care viaţa economică şi politică este în subordinea profitului privat. O mişcare a clasei muncitoare trebuie să vizeze stabilirea unui guvern muncitoresc. Acesta va avea drept una dintre sarcini transformarea băncilor şi marilor corporaţii în instituţii publice, deţinute şi controlate democratic.

 

Partidul Egalităţii Socialiste din Statele Unite şi partidele surori din întreaga lume conduc aceste lupte. Noi îndemnăm toţi muncitorii şi tinerii care doresc să facă parte din această luptă să ni se alăture.