În timp ce protestul anti-Wall Street îndreptat împotriva inegalităţii sociale şi a tiraniei oligarhiei financiare se răspândeste în Statele Unite, un nou studiu publicat luni indică declinul devastator din ultimii patru ani a nivelului de trai al clasei muncitoare. 

Autorii studiului sunt doi foşti funcţionari de la Biroul pentru Recensământ al SUA. Raportul ajunge la concluzia că, dacă venitul per gospodarie este ajustat la valoarea inflaţiei, atunci acesta a scăzut din decembrie 2007 - perioada oficială în care a început recesiunea – şi până în iunie 2011 cu 9,8 la sută. În plus, veniturile au scăzut de două ori mai repede în timpul "redresării" promise de Obama - "redresarea" care a început în luna iunie a anului 2009 - decât în ​​timpul celor 18 luni de recesiune oficială.

Potrivit autorilor Gordon W. Green Jr. şi John F. Coder, venitul median real a scăzut cu 3,2 la sută în timpul recesiunii oficiale. Este un declin dramatic care este însă depăşit de scăderea suplimentară cu 6,7 la sută între iunie 2009 şi luna iunie a acestui an. 

Autorii numesc acest declin de aproape 10 la sută care a fost înregistrat pe o perioadă de trei ani şi jumătate "o reducere semnificativă a nivelului de trai al americanilor " şi notează faptul că, în timp ce câştigurile salariale au depăşit inflaţia în timpul recesiunii în sine, ele nu au reuşit să ţină pasul cu inflaţia în perioada aşa-numitei "redresări". (Raportul este disponibil la www.sentierresearch.com, iar graficul aici).

Green şi Coder atribuie scăderea drastică a veniturilor populaţiei pentru majoritatea americanilor în mare măsură numărului mare de şomeri. Într-un articol publicat luni pe prima pagina a New York Times se face referire la creşterea zguduitoare a duratei medii a şomajului.

În decembrie 2007, la începutul recesiunii, durata şomajului era de 16,6 săptămâni. Ea a crescut la 24,1 săptămâni până în luna iunie a anului 2009, atunci când se presupune că recesiunea s-a încheiat. Conform unui raport privind ocuparea forţei de muncă pentru luna trecută, raport al Departamentului Muncii care a fost publicat vineri, durata medie a şomajului a ajuns între timp la 40,5 săptămâni. Aceasta este cea mai lungă durată a perioadei de somaj în ultimii 63 de ani. 

The Times citează un studiu individual realizat de către Henry S. Farber, un profesor de economie la Universitatea Princeton. Acesta a constatat că muncitorii care şi-au pierdut locurile de muncă în timpul recesiunii şi au găsit de lucru mai târziu, au câştigat cu aproximativ 17,5 la sută mai puţin decât la locurile de muncă pe care le-au pierdut.

Bancherii şi directorii executivi ai corporaţiilor au devenit în aceeaşi perioadă mai bogaţi ca niciodată. Lucrul acesta a fost posibil datorită trilioanelor de dolari plătiţi de contribuabili pentru salvarea băncilor, împrumuturilor nelimitate şi ieftine din partea Consiliului Rezervei Federale, precum şi a refuzului administraţiei Obama de a urmări infractorii de pe Wall Street care se fac responsabil pentru colapsul financiar. Administraţia Obama a refuzat de altfel şi să pună în aplicare o reformă bancară reală. 

Numărul tot mai mare de persoane care participă la protestele anti-Wall Street şi restul milioanelor de oameni din SUA şi din întreaga lume care simpatizează cu ei trebuie să recunoască faptul că sărăcirea majorităţii şi îmbogăţirea celor din top 1 la sută nu este doar rezultatul impersonal al forţelor economice. Acestea sunt rezultatul politicilor calculate şi deliberate ale clasei conducătoare americane şi a administraţiei Obama, robul lor fidel.

Din momentul în care Obama a venit la conducere, el a dedicat politica administraţiei sale protejării şi sporirii avuţiei elitei financiare. El a refuzat să pună în aplicare programe care să angajeze muncitorii şomeri sau care să ofere ajutor semnificativ victimelor depresiei - cei care şi-au pierdut casele datorită evacuărilor silite, cei ale căror venituri au fost devastate de şomaj, acelor studenţi care se confruntă cu datorii mari sau taxe de şcolarizare aflate în creştere etc.

El a refuzat să ofere ajutor oraşelor şi statelor falimentate de criză, încurajând astfel distrugerea locurilor de muncă şi a serviciilor publice, în special a celor din în educaţie. El a atacat brutal salariile muncitorilor, pensiile şi beneficiile pentru sănătate. Obama face acum presiuni şi cere reduceri în valoare de sute de miliarde de dolari din programele federale sociale, inclusiv Medicare şi Medicaid.

El a urmat o politică de menţinere ridicată a şomajului. Cu ajutorul sindicatelor s-a folosit de acest lucru în scopul de a şantaja muncitorii ca să accepte reduceri salariale. Nu este un accident faptul că veniturile muncitorilor au scăzut începând cu iunie 2009 mai repede decât în ​​lunile precedente.

General Motors a intrat în iunie 2009 în faliment. Acest lucru a făcut parte din procesul de restructurare a industriei auto din SUA şi a fost o cerere dictată de către Grupul Operativ Auto Obama. Termenii care au fost acceptaţi de către United Auto Workers au inclus o abordare a salariilor de tipul two-tier care să includă toţi muncitorii nou angajaţi, crearea unei forţe de muncă super-exploatată care are un câştig salarial în jurul valorii de 14 dolari pentru o oră şi jumătate – jumătate din valoarea unui salariu tradiţional. Reducerile salariale masive care au avut loc la GM şi Chrysler au fost semnalul pentru un atac asupra salariilor în fiecare sector al industriei Statelor Unite.

Toate componentele venitului din gospodărie- salarii, pensii, plăţi sociale, servicii sociale - au fost reduse ca urmare a politicilor duse de administraţia Obama şi de cele două mari partide de afaceri. Ele exploatează criza pentru a efectua o contrarevoluţie în condiţiile sociale şi nivelul de viaţă al clasei muncitoare.

Corporaţiile se bucură deja de recompensele primite ca urmare a profiturilor uriaşe pe care le-a avut şi îşi freacă mâinile în anticiparea câstigurilor neprevăzute care urmează să vină. Rata ridicată a şomajului, reducerea salariilor şi cresterea ritmului de muncă se află în centrul angajamentului pe care şi l-a luat guvernul pentru a dubla în următorii cinci ani exporturile americane. Discursul lui Obama privind relansarea industriei americane se bazează pe transformarea Statelor Unite într-o platformă a forţei de muncă ieftină care să exporte bunuri în întreaga lume.

Wall Street Journal a prezentat vineri două articole în care erau lăudate succesele iniţiale înregistrate în creşterea competitivităţii din SUA prin impunerea unor salarii de mizerie muncitorilor americani. Primul articol a fost intitulat "Economiseşte, America, China devine prea scumpă", iar al doilea "Otis mută lucrul mai aproape de casă."

Primul articol descrie începuturile unei mişcări de "relocare" a fabricaţiei din China înapoi în SUA. Acest lucru este bazat pe salarii mici şi "flexibilitate" pentru muncă mai multă. Articolul citează un raport recent al Boston Consulting Group, intitulat

"Made in America, din nou". Pe lângă revenirea în SUA a anumitor sectoare de producţie, raportul mai cere şi o mai mare flexibilitate din partea unor sindicate din SUA, astfel încât să existe mai puţine norme de muncă, dar costuri mai mici ale forţei de muncă. Articolul despre Otis Elevator Co prezintă relocarea producţiei acestei firme din Mexico înapoi în SUA.

Raportul Boston Consulting Group dă Ford ca un exemplu al acestei tendinţe. Ford va crea 2.000 de locuri de muncă în SUA datorită "acordului favorabil cu United Auto Workers, care permite companiei să angajeze muncitori noi, plătiţi cu 14 dolari pe oră." Raportul afirmă că "anumite state din SUA, cum ar fi Carolina de Sud, Alabama şi Tennessee, se vor dovedi a fi printre statele industrializate cel mai ieftine din lume." 

Administraţia Obama, partidul Democrat şi Republican şi mass-media controlată de corporaţii sunt instrumente ale clasei capitaliste americane şi sunt ireconciliabil ostile intereselor oamenilor muncii şi ale tinerilor. O luptă împotriva inegalităţii sociale şi a dominaţiei de pe Wall Street nu poate avea loc fără o luptă politică împotriva acestor forţe, precum şi a sistemului de profit pe care ele îl apără. 

Încercările sindicatelor şi ale aliaţilor lor de pseudo-stânga , cum ar fi Organizaţia Internaţională Socialistă, de a exclude politica socialistă din protestele anti-Wall Street trebuie să fie respinse. Aceasta nu este altceva decât o încercare de a canaliza mişcarea spre cei mai mari duşmani ai săi - administraţia Obama, Partidul Democrat şi sistemul capitalist bipartizan. 

Criza actuală reflectă eşecul sistemului capitalist la scară mondială. Apărarea drepturilor sociale fundamentale şi democratice presupune construirea unei mişcării socialiste de masă care să pună capăt strânsorii oligarhiei financiare şi care să plaseze băncile şi corporaţiile sub controlul democratic al clasei muncitoare.