Română

America: Crăciun de criza

Crăciunul 2011 din America stă, pe de o parte, sub semnul unei societăţi în care predomină sărăcia în masă și, pe de altă parte,  sub semnul celor care au acumulat averi vaste. Zeci de milioane de oameni sunt săraci şi disperaţi, în timp ce o mână restrânsă de oameni se bucură de bogăţii care au fost de nevisat chiar şi de către faraonii egipteni sau aristocrația de pe vremea lui Louis XIV.

Agenţiile guvernamentale şi cele care se ocupă de serviciile sociale documentează în statistici din ce în ce mai exagerate valul de nevoi ale omenilor: 50 de milioane de americani trăiesc sub pragul sărăciei oficiale, în timp ce alte 100 de milioane trăiesc  "aproape în sărăcie",  luptându-se să se întreţină din  venituri atât de mici, încât de sărăcie îi mai desparte doar o singură nenorocire.

Aproximativ  25 de milioane de muncitori sunt şomeri sau plătiţi sub nivelul pregătirii lor, 50 de milioane trăiesc fără asigurări de sănătate, unul din şapte americani primeşte bonuri alimentare. Numărul de americani care desfășoară activități independente a scăzut cu două milioane în ultimii cinci ani. Aproape şase milioane au fost şomeri pentru mai mult de șase luni de zile.

Criza locurilor de muncă s-a agravat constant, nu numai de la an la an, ci deceniu după deceniu. Capitalismul american continuă să genereze profituri corporative record şi bogăţii pentru cei super-bogaţi, dar este incapabil să ofere muncitorilor locuri de muncă.

În conformitate cu un studiu realizat de firma de consultanță McKinsey,  economia Statelor Unite a avut nevoie de şase luni pentru a reveni la numărul locurilor de muncă existente înainte de recesiunea din 1982. După recesiunea din 1991 recuperarea locurilor de muncă a necesitat 15 luni. După recesiunea din 2001 au fost necesare 39 de luni.

Au trecut deja 48 de luni de când a început actuala criză pe piaţa muncii. Faţă de decembrie 2007 sunt cu 6 milioane de şomeri mai mult. McKinsey a prognozat iniţial că ar dura 60 de luni până când locurile de muncă vor reveni la nivelul anului 2007.  Însă la nivelul actual de creare a locurilor de muncă, vor fi necesare 78 de luni pentru a se ajunge la nivelul de 146 de milioane de lucrători salariați, câţi erau înainte de declanșarea recesiunii. Şi asta doar dacă plecăm de la concluzia că nu va mai exista o continuare a aprofundării crizei economice.

Durata îndelungată a şomajului în masă este forţa motrică a crizei sociale care întunecă viitorul tinerilor şi al bătrânilor. Unul din patru copii americani depinde de bonuri alimentare. Aproximativ 1,6 milioane de copii au fost fără adăpost la un moment dat în cursul acestui an. Pentru tinerii muncitori în vârstă de 18-24 de ani, ratele somajului au depășit nivelul de depresie de 20 la sută. Aproape 20 la sută dintre bărbaţii americani cu vârste între 25 și 34 de ani trăiesc acum cu părinţii lor.

În acelaşi timp, cei aflaţi aproape de sfârşitul vieţii lor active în câmpul muncii nu mai au multe de aşteptat: conform Employee Benefit Research Institute, 46 la sută din muncitorii americani au mai puţin de 10.000 de dolari puşi de-o parte pentru pensionare şi 29 la sută au mai puţin de 1.000 de dolari economisiţi înainte de pensionare.

De la debutul  crizei creditelor ipotecare subprime care a erupt în 2007 au fost evacuate patru milioane de familii americane. Aproape 12 milioane de familii locuiesc în case care sunt - din punct de vedere financiar - sub apă. Datoria ipotecară este mai mare decât valoarea totală a locuințelor aflate pe piaţa imobiliară - aflată şi ea în declin.

Clasa politică, Casa Albă, Obama şi Congresul sunt indiferenţi la suferinţa  populației. Democraţii şi republicanii sunt partide diferite, dar vorbesc în numele aceleaşi elite conducătoare.

În timp ce marea majoritate a poporului american se confruntă cu creşterea dificultăţii în ceea ce priveşte satisfacerea necesităţilor lor sociale şi economice de bază, aristocrația financiară trăieşte într-un univers diferit. Un exemplu recent reprezintă un exemplu grăitor.

New York Times a raportat în această săptămână, că un membru reprezentativ al aristocrației, fostul președinte de la Citigroup, Sandy Weill, şi-a vândut apartamentul din Manhattan cu 88 de milioane de dolari. Cumpărătorul a fost Ecaterina Rybolovleva, fiica în vârsta de 22 de ani a oligarhului rus Dmitri Rybolovlev, singurul proprietar al fostei industrii de îngrăşăminte din Rusia.

Risipa unei astfel de sume pentru a găzdui un singur individ provoacă în mod natural ultraj şi repulsie. 88 de  milioane de dolari cheltuiţi pentru un apartament în 15 Central Park West este mai mare decât întregul deficit anual al autorității de transport Metropolitan (68 de milioane de dolari) sau deficitul bugetar anual pe 2010 al oraşului Detroit (58 de milioane de dolari). Suma ar fi putut acoperi costul tuturor prânzurilor gratuite oferite de şcolile din  New York City pe parcursul  unui an şcolar.

Printr-un calcul simplu, 88 de milioane de dolari ar crea  2.000 de locuri de muncă pentru șomeri,  la salariul mediu de 44. 000 de dolari pe an. În timp ce dl Weill şi d-na Rybolovleva se numără printre "creatorii locurilor de muncă" sărbătoriţi de politicienii americani, democraţii şi republicanii se opun creşterii impozitelor pentru cei super-bogaţi şi nu crează niciunul din ei locuri de muncă la asemenea scară. Faptul că ei angajează şoferi, uşieri, menajere sau oameni care să le asigure protecţia, oameni  care se umilesc pentru a servi capriciilor unor astfel de miliardari, nu constituie un beneficiu pentru societate, ci un mai degrabă o povară.

Există şi un alt etalon pentru măsurarea acestei risipiri a resurselor sociale. Sandy Weill este cunoscut drept persoana care a combinat imperiul său de asigurări de călătorie cu Citibank, transformând Citigroup în primul şi cel mai mare dintre supermarket-urile financiare, companii capabile de a arunca  în jurul lor cu bani în fiecare domeniu al serviciilor financiare.

 Weill a lansat în 1998-99 o campanie de lobby pentru a dirija Congresul controlat de republicani şi Casa Albă condusă de democraţi în sprijinirea abrogării Actului Glass -Steagall, Legea bancară din timpul crizei de pe Wall Street din 1929 care a trecut în ilegalitate tipul de caracatiţă financiară creată de Weill.

Weill a cumpărat Congresul şi administraţia Clinton pentru 100 de milioane de dolari, nu cu mult mai mult faţă de preţul la care  şi-a vândut luna trecută apartamentul din Manhattan.

.