Evenimentul definitoriu al summitului Uniunii Europene, care a avut loc săptămâna aceasta, nu a fost ceea ce s-a discutat, ci propunerea care nu a fost acceptată.

 

Înaintea summitului au apărut ştiri, cum că Germania va cere UE să aprobe un "comisar bugetar" pentru Grecia. Acesta ar avea puterea de superviza bugetul şi politica elenă şi ar reprezenta o condiție prealabilă pentru orice alte împrumuturi. Astfel, Grecia ar trebui să plătească băncilor datoriile sale - care s-au ridicat la 350 de miliarde de euro înaintea împrumutului de 145 de miliarde de euro pe care probabil îl va cere - ceea ce ar deveni "prioritatea sa numărul unu şi cea mai importantă" . Aceasta nu ar putea ameninţa creditorii săi cu falimentul de stat şi ar trebui să accepte orice reduceri financiare solicitate de autorități, chiar dacă băncile au convenit asupra plății pachetului de salvare.

 

O sursă de guvernul german a declarat că propunerea vizează, de asemenea, şi alte ţări membre ale zonei euro care beneficiază de ajutor, inclusiv Spania, Portugalia, Italia şi Irlanda.

 

Propunerea a provocat indignare în Grecia. Ea a fost însoțită de propuneri venite din partea UE şi a FMI de a elimina încă 150.000 de locuri de muncă din serviciul public, de a face reduceri în sectorul public, precum şi o reducere a salariului minim pe economie, de 750 de euro, care deja este unul foarte scăzut.

 

Propunerea a fost retrasă în ultimul moment, deoarece s-a considerat ca ar dezvălui , din punct de vedere politic, prea mult. Ar fi fost o confirmare vizibilă pentru toţi, că guvernele europene operează acum direct la porunca elitei financiare şi că democraţia nu mai funcţionează în niciun sens semnificativ.

 

Partenerii Germaniei din UE au cerut Berlinului să regândească propunerea. Prim-ministrul italian Mario Monti a numit-o "exagerată şi neplacută", iar preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat, că controlul direct al UE " nu ar fi rezonabil, nici democratic şi nici nu ar fi efectiv."

 

Chiar şi aşa, Germania şi-a retras fără tragere de inimă propunerea, iar cancelarul Angela Merkel a argumentat: " Grecia este un un caz special...care trebuie să pună în aplicare programul complet."

 

Faptul că dictatura nelimitată a băncilor şi corporaţiilor există deja este un lucru cert, indiferent dacă măsura propusă de Berlin va fi acceptată sau nu.

 

UE a reuşit deja să impună două guverne nealese în Grecia și Italia. Unicul lor scop este să pună în aplicare cu loialitate cerinţele oligarhiei financiare, împotriva dorințelor exprimate de electorat. Căderea guvernului portughez anterioar a fost şi ea regizată, tot din ordinul direct al speculatorilor globali.

 

Summitul a acceptat un pact fiscal suplimentar care urmăreşte reducerea capacităţii guvernului național de a stabili politica economică. Pactul obligă cele 25 de state semnatare să adopte "o regulă de aur" care necesită un buget echilibrat. Clasa conducătoare va exploata apoi aceste norme, cerând reduceri vicioase din cheltuielile pentru asigurări sociale, educaţie, locuinţe, infrastructură, a locurilor de muncă din sectorul public, a pensiilor şi cheluielilor pentru îngrijirea sănătăţii - totul pentru a facilita ca sumele necesare să fie plătite băncilor.

 

Ţările care nu vor reuşi să plătească datoriile la timp vor fi supuse sancțiunilor impuse de către Curtea de Justiție.

 

Germania, Austria, Italia, Spania, Polonia şi Estonia au pus deja în aplicare cerințele pentru acest buget echilibrat. Cele două guverne care nu au semnat, Regatul Unit și Republica Cehă, au refuzat din considerente politice tactice , însă sunt pe deplin de acord cu cererea pentru austeritate.

 

Nu există nici o intenţie de a supune aceste măsuri, care vor influenţa masiv vieţile a milioane de oameni, unui vot popular. Într-adevăr, aceste măsuri sunt destinate tocmai pentru a elimina ca deciziile financiare critice să fie supravegheate sau influenţate de populație. Merkel s-a lăudat: "Limitarea datoriei va fi obligatorie și valabilă pentru totdeauna. Ea nu va putea fi niciodată modificată printr-o majoritate parlamentară."

 

Critica măsurilor adoptate de summitul UE a fost dominată de comentarii ale aripii de dreapta, care s-a plâns de pierderea suveranităţii naţionale. Însă în realitate, atât UE, cât şi guvernele sale constitutive sunt creatorii oligarhiei financiare.

 

Problema-cheie aici este neparticiparea totală a clasei muncitoare în sistemul existent, precum și nevoia ca aceasta să construiască o nouă mişcare politică.

 

Momentan nu mai există niciun partid politic major, fie de stânga sau de dreapta, care să pretindă că vorbeşte în numele clasei muncitoare şi care nu oferă sprijin neabătut măsurilor de austeritate brutale care sunt impuse în Europa. Pe parcursul perioadei care a trecut s-au făcut eforturi pentru a izola elita conducătoare de orice formă de responsabilitate democratică şi pentru a înăbuşi toate expresiile autentice a unei opoziţii sociale.

 

Acest lucru a depins mai presus de toate de serviciile sindicatelor şi partizanilor lor de pseudo stânga. Ei au suprimat grevele sau le-au limitat la o zi de protest inutilă, eliminând orice luptă politică pentru a doborî guvernele urâte pe întreg continentul.

 

Există totuşi limite la cât de departe poate acest lucru să ajungă. În Euopa existî în mod oficial mai mult de 23 de milioane de şomeri, iar cifra reală este mult mai mare. Salariile sunt tăiate, pensiile eliminate şi serviciile sociale vitale sunt reduse. Însă chiar şi aceste lucruri sunt insuficiente.

 

Băncile europene au datorii de 30 de ori mai mari decât capitalul lor real, în valoare totală de peste cinci miliarde de euro. Reducerile necesare pentru recuperarea acestor datorii acumulate ca urmare a jocurilor de noroc practicate de bănci ar ruina muncitorii de pe continent, lăsându-i într-o mizerie cumplită.

 

Clasa conducătoare ştie că acest lucru nu poate fi realizat prin mijloace democratice, ci necesită instituirea dictaturii. Acest lucru este semnificat de schimbările politice care au avut loc acum.

 

Clasa muncitoare trebuie să-si elaboreze propriul răspuns la aceasta amenințăre. Trebuie să apară o nouă mişcare socialistă de masă, care să fie dedicată răsturnării Uniunii Europene şi a tuturor guvernelor de elita corporatistă şi să le înlocuiască cu guverne muncitoreşti, organizate în cadrul Statelor Socialiste Unite ale Europei.