De mai mult de o lună, navele filipineze şi chineze se confruntă lângă Scarborough Shoal - un gup mic de stânci extrem de disputate din Marea Chinei de Sud. Ceea ce a început ca un incident minor ca urmare a unei avertizări date de o navă filipineză unei bărci de pescuit chineze a escaladat într-un conflict diplomatic care aduce cu sine riscurile unui conflict militar.
Filipinele au efectuat recent exerciţii militare comune cu mii de soldaţi americani. Acestea au implicat o operațiune de proporţii şi un asalt asupra unei platforme petroliere. Grupurile pro-guvernamentale au organizat proteste anti-chineze inflamatorii în Filipine şi în faţa consulatelor chineze din alte țări. China a reacţionat prin blocarea importurilor de banane din Filipine şi prin avertismente de călătorie adresate turiştilor chinezi. În mijlocul instigărilor la război prezente în mass-media, marina chineză a efectuat exerciţii proprii, inclusiv instrucţii de alterizare în Marea Chinei de Sud.
Agitaţia periculoasă creată în jurul Scarborough Shoal revine mai presus de toate administraţiei Obama. Poziţia sa conflictuală faţă de China a încurajat ţări sud-est asiatice să facă revendicări teritoriale în Marea Chinei de Sud. Altfel este de neconceput ca Filipinele, ţară din punct de vedere militar şi economic mult mai slabă decât China, să fi acţionat într-un mod neglijent,dacă nu ar avea sprijinul politic şi militar de la Washington.
În timpul vizitei sale la Manila din noiembrie anul trecut, Secretarul de stat Hillary Clinton a declarat în mod clar sprijinul Washingtonului pentru fosta colonie americană. Pe fondul creşterii tensiunilor cu China, ea a reafirmat tratatul de apărare reciprocă încheiat între SUA şi Filipine în 1951, declarând că "Statele Unite se va afla întotdeauna în colţul Filipinelor". Referindu-se la Marea Chinei de Sud, Clinton a numit-o "Marea din vestul Filipinelor" - un nume nou inventat de şoviniştii din Manila.
Culoarele maritime din Asia de Sud-Est sunt foarte importante pentru administraţia Obama. Ele reprezintă un aşa numit "pivot" strategic înspre Asia, care vizează stăpânirea din punct de vedere militar a Chinei şi subminarea influenţei sale în întreaga regiune.
La summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) care a avut loc în 2010, Clinton a proclamat, că SUA are "un interes naţional " în păstrarea "libertăţii de navigare" în Marea Chinei de Sud. Mii de nave trec nestingherite prin aceste căi navigabile. Ceea ce a a indicat Clinton de fapt a fost, că Washingtonul este determinat să menţină dominaţia navală în Marea Chinei de Sud, inclusiv prin trimiterea a noi nave de război aproape de zona de coastă a Chinei.
Clinton a intervenit, de asemenea, şi pe plan diplomatic. Ea a oferit ajutor în cazul negocierilor internaţionale pentru rezolvarea disputelor maritime îndelungate în care sunt implicate China și ţările sud-est asiatice. Remarca ei a fost un semnal adresat ţărilor ASEAN de a-şi începe litigiile cu China, care insistă ca cererile să fie rezolvate bilateral. Ministrul de Externe chinez Yang Jiechi a reacţionat catalogând observațiile drept "un atac virtual asupra Chinei”.
Şi Vietnamul a stabilit legături mai strânse cu Washingtonul pentru a consolida controlul său asupra disputelor legate de unele dintre Insulele Spratly din Marea Chinei de Sud. Chiar şi India a făcut o tentativă de intervenţie, formând legături mixte cu Vietnamul pentru a exploata împreună petrolul din Marea Chinei de Sud. Ulterior India s-a retras. Toate aceste mişcări au înfuriat însă regimul chinez.
Beijingul priveşte Marea Chinei de Sud ca pe un "interes major" propriu care face parte din teritoriul său şi pe care îl va apăra, dacă este necesar, cu forţa. China este dependentă de aceste rute maritime pentru comerţ, în special pentru energie şi materii prime din Africa şi Orientul Mijlociu, precum şi privind exporturile de fabricație înspre Europa și alte regiuni. Se estimează, că Marea Chinei de Sud conţine 23-30 de miliarde de tone de petrol - sau 12 la sută din rezervele mondiale.
Prin consolidarea controlului exercitat asupra căilor navigabile sud-est asiatice, mai ales a "punctelor cheie " cum ar fi Strâmtoarea Malacca, SUA poate menţine ameninţarea unei blocade navale în caz de conflict cu China. Ca parte a "atenţiei sale strategice" spre Asia, administraţia Obama a semnat în noiembrie anul trecut un acord cu Canberra pentru a trimite acolo trupe din marina militară și pentru a accesa baze în nordul Australiei, aproape de aceste ape. SUA ajută la întărirea capacităţii militare filipineze, şi-a poziţionat cele mai recente nave de război în Singapore şi se laudă cu legături militare cu Vietnamul.
Regimul chinez a răspuns la "dilema Malacca" cautănd rute comerciale alternative terestre, inclusiv prin Pakistan şi Birmania, cu care Beijingul are legături îndelungate. Administraţia Obama încerca însă să submineze această strategie. Ca urmare a vizitei lui Clinton din decembrie - prima vizită a unui secretar de stat american de jumătate de deceniu încoace - SUA a îmbunătăţit dramatic relaţiile cu junta militară din Birmania. Prin urmare, planul Beijingului de a avea conducte de energie şi linii de cale ferată care să lege China de Sud de porturile birmaneze de la Oceanul Indian sunt puse la îndoială.
În sens mai larg, administraţia Obama consolidează alianţele sale militare din Asia cu Japonia şi Coreea de Sud, precum şi cu Australia şi parteneriatul sau strategic cu India. Drept urmare, Coreea de Sud a adoptat o atitudine mai beligerantă faţă de Coreea de Nord, aliatul Chinei, Japonia şi-a afirmat mai agresiv creanțe sale privind contestatele Insule Senkaku, iar India a înteţit disputele sale de frontieră cu China. Temându-se de această încercuire, Beijingul a răspuns prin realizarea unor legături strategice mai strânse cu Rusia. Acestea rezultă în exerciţii de război comune, pe scară largă , inclusiv un exerciţiu naval major în Asia de Nord-Est care a avut loc luna trecută.
Forţa motrică care se afla în spatele confruntării nechibzuite a administraţiei Obama cu China este declinul istoric al imperialismului american. În ultimele două decenii, Washingtonul a recurs în mod repetat la războaie de agresiune, în special în Orientul Mijlociu, exploatând dominația sa militară în încercarea de a-şi consolida poziția economică şi strategică. "Atenţia" spre Asia a crescut dramatic mizele. Prin încercarea de a-şi impune hegemonia în Asia, SUA riscă declanșarea unui război catastrofal între puteri care deţin arme nucleare.
În ciuda dependenţei economice faţă de China, care este cea mai mare platformă de muncă ieftină, imperialismul SUA nu poate tolera nicio provocare potenţială a poziției sale dominante în cadrul sistemului strategic şi economic global. Prin creşterea în mod deliberat a tensiunilor în întreaga Asie, administraţia Obama a inflamat numeroase puncte regionale fierbinţi. Acestea se extind din Peninsula Coreeană până la disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud şi la rivalităţile din Asia de Sud. O ciocnire nesemnificativă legată de Scarborough Shoal poate deveni rapid un câmp de lupta internațional în care China îşi va apăra "interesele sale de bază", în timp ce SUA îl va susţine din punct de vedere militar pe aliatul său filipinez.
Pericolele reale ale războiului nu pot fi depăşite prin proteste şi apeluri adresate guvernelor. Cauzele lor se află în agravarea crizei globale a sistemului capitalist şi în ciocnirile care rezultă din interesele strategice şi economice care decurg din aceasta. Singurul mijloc de încetare a creşterii militarismului şi războiului este o mișcare revoluționară unită a muncitorilor din China, SUA, Asia şi din întreaga lume. Aceştia pot să elimine sistemul de profit și împărțirea reacționară a lumii în naţiuni rivale şi să stabilească socialismul la nivel internațional.