Grecia şi criza globală a capitalismului

De Chris Marsden
19 mai 2012

Prăbuşirea politică, economică şi socială din Grecia este o expresie acută a unei crize mai largi a capitalismului european şi mondial.

Soarta aceastei mici naţiuni este decisă exclusiv în conformitate cu interesele de ruinare ale finanţatorilor globali şi reprezentanţilor lor politici aflaţi la conducerea guvernelor naţionale, precum şi a "Troicăi"-Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Pentru muncitorii greci, impactul a fost catastrofal. Ei au suferit deja cel mai mare declin al nivelului de trai din timpul ocupației naziste şi până acum. Şomajul s-a dublat la 22 la sută, respectiv 50,8 la sută în rândul tinerilor, în timp ce alte milioane de oameni au locuri de muncă precare sau la jumătate de normă.

Şomajul în masă şi sărăcia se vor agrava. Contrarevoluţia socială din Grecia dă tonul unui etalon pentru întreagă Europă, deoarece criza economică scapă de sub control şi lumea este cufundată într-o recesiune mai profundă decât cea declanşată de accidentul din 2008.

Impasul politic din Grecia venit după căderea de la guvernământ a celor două partide tradiţionale ca urmare a alegerilor din 6 mai, are loc în cadrul deteriorării situației economice din Europa, SUA şi Asia. Pieţele bursiere mondiale în scădere, retrogradările unor bănci, creşterea şomajului şi stagnarea sau declinul ratelor de creştere indică o alunecare în depresie.

În SUA, şomajul, sărăcia şi numărul persoanelor fără adăpost sunt foarte mari, iar tipul de măsuri de austeritate efectuate de către guvernele europene sunt reproduse la nivel de stat și la nivel local. În California, a cărei economii este comparabilă cu cea a Italiei şi care este mai mare decât cea din Spania, guvernatorul a cerut o nouă rundă de reduceri drastice din programle de îngrijire a sănătăţii, din educaţie şi din salariile bugetarilor.

În jurul discuţiilor oficiale care se poartă în Grecia există un aer de irealitate. Pe de o parte, politicienii şi comentatorii din mass-media vorbesc despre un colaps economic iminent şi o devastare socială , iar pe de alta parte, aceştia cer ca băncilor să le fie date mai mulţi bani şi mai multe sacrificii din partea muncitorilor.

Fiecare cale de ieşire din criza propusă creează condițiile pentru adâncirea crizei actuale. Toţi banii care au fost aparent platiţi pentru "salvarea" Greciei au intrat direct în cuferele creditorilor săi majori. Orice împrumuturi suplimentare vor merge tot pentru hrănirea acestor bestii nesătule.

Apelurile pentru sacrificii suplimentare au devenit imposibil de acceptat. Opoziţia în masă a clasei muncitoare faţă de austeritate este în creştere în Europa. Acest lucru a fost exprimat nu numai în alegerile din Grecia, dar şi în cele din Franţa şi în alte alegeri care au avut loc recent în Marea Britanie şi Germania. În aceste ţări alegătorii au repudiat partidele care au fost asociate cel mai mult cu politicile de austeritate.

Aceast lucru reflectă o intensificare a tensiunilor sociale, tensiuni înrădăcinate în existența un conflict ireconciliabil între nevoile cele mai de bază ale maselor și instituțiile capitaliste din Europa.

Muncitorii greci şi-au exprimat opoziţia prin respingerea partidelor direct implicate în negocierea termenilor de salvare - PASOK şi Noua Democraţie. Însă beneficiarul principal a fost SYRIZA, un partid care vorbeşte în numele unei secţiuni a burgheziei care vrea o rambursare a datoriei pe termen mai lung, pentru a evita colapsul economic, şi care urmăreşte cosmetizarea termenilor de reducere a deficitului pentru a calma opoziția populară. SYRIZA apară categoric Uniunea Europeană şi moneda euro, în timp ce se prezintă ca fiind un adversar al austerităţii. Însă aceste două poziţii se bat cap în cap . Austeritatea şi atacurile mai mari asupra clasei muncitoare sunt o cerinţă integrantă a bancherilor europeni şi a ordinii capitaliste pe care o apără.

Soluția propusă de Partidul Comunist Grec (KKE) - ieşirea din zona euro şi o întoarcere la drahmă -se află, de asemenea, în numeroasele discuţii ale comentatorilor internaţionali. Însă şi acest lucru ar lăsa muncitorii greci la mila finanţatorilor globali şi ar păstra regula capitalismului grec intact, în timp ce valoarea caselor muncitorilor, salariile şi economiile care le-au mai rămas ar fi imediat reduse cu mai mult de 80 la sută.

Straturi tot mai largi din cadrul elitei conducătoare au ajuns la concluzia, că Grecia va fi obligată să părăsească zona euro. Unele se lăudă, că acest lucru poate fi "controlat" şi că Grecia ar trebui să fie pur şi simplu stoarsă până la ultimul euro. Alţii avertizează, că este ameninţată însuşi supravieţuirea monedei euro, deoarece contagiunea financiară se răspândeşte pe întregul continent şi dincolo de graniţele acestuia.

Ultimul punct de vedere este cel mai aproape de realitate. Instituțiile financiare globale au o expunere de 536 de miliarde de dolari la datoria greacă, însă Institutul International de Finante estimează, că costul global real al părăsirii zonei euro de către Grecia ar fi mai aproape de 1,2 bilioane de dolari, implicând "pierderi enorme". Revista Wirtschaft Woche spune, că o ieşire din zona euro ar costa administrațiile guvernamentale din zona euro 300 de miliarde de dolari şi ar împinge continentul într-o depresie în stilul celei din anii 1930.

Chiar mai important însă, părăsirea zonei euro de către Grecia va grăbi, în mod inevitabil, colapsul unor economii mai mari cum ar fi Spania, Portugalia și Italia care sunt şi ele la un pas de dezastru . Atacurile asupra băncilor greceşti, care din 2010 au pierdut deja mai mult de o treime din depozitele lor, indică pericolele care vor urma . În fiecare ţară europeană poate să apară, una după alta, o furtună asupra băncilor.

Muncitorii din Grecia şi din Europa au ajuns faţă în faţă cu consecintele eşecului sistemului capitalist. Fiecare “soluţie” a crizei economice de acum care nu porneşte de la acest punct de vedere aduce cu sine alt pericol social şi o coborâre în barbarism.

Pe 17 iunie va avea loc o nouă rundă de alegeri în Grecia. Însă aceastea au tot atât de puţine şanse de a rezolva criza ca şi cele care au avut loc cu o luna în urmă.

A început o perioadă în care doar o soluţie radicală mai poate fi realistă. Muncitorii greci trebuie să adopte acum o perspectivă socialistă revoluţionară şi internaţională pe care să bazeze luptele ce vor urma. Acelaşi lucru este valabil şi pentru muncitorii din Europa, SUA şi din întreaga lume.

Clasa conducătoare anticipează lucrul acesta şi se pregăteşte pentru o intensificare a luptei de clasă. Ea ştie că destinul Greciei va fi decis în cadrul acestei lupte. Michalis Chrisochoidi de la PASOK, care conduce Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului căruia îi sunt subordonate şi poliția și serviciile secrete, a avertizat în această săptămână că, ca urmare a ieşirii din zona euro," ceea ce va prevala vor fi bandele cu Kalaşnikovuri şi ceea ce va conta va fi cine are cel mai mare număr de Kalaşnikovuri..... şi se va ajunge la un război civil."

Din punct de vedere istoric, burghezia greacă a demonstrat că nu se va da înapoi de la nimic, inclusiv de la o dictatură militară, atunci când vine vorba de a-şi păstra conducerea . Clasa muncitoare trebuie să acționeze având această cunoaştere.

Ceea ce este necesar este dezvoltarea unei ofensive industriale și politice, cu scopul de a stabili un guvern muncitoresc. Un astfel de guvern trebuie să preia controlul asupra conducerii economiei elene, să confişte activele băncilor și ale corporaţiilor şi să prevină orice furt suplimentar de capital. Reprezentanților Troicii trebuie să le fie arătată uşă , iar resursele Greciei trebuie să fie folosite pentru a atenua suferinţa poporului său şi pentru a oferi locuri de muncă decente, educaţie, locuinţe şi programe de îngrijire a sănătăţii.

Aceste măsuri pot fi realizate doar ca parte a unei mobilizări politice a clasei muncitoare din Europa împotriva celor care au realizat tragedia din Grecia, greutăţile şi suferinţa acestui popor. Muncitorii din Germania, Franța, Italia, Spania și Regatul Unit trebuie să înceapă lupta pentru răsturnarea lui Merkel, Hollande, Monti, Rajoy, Camron şi împotriva Uniunii Europene a capitalului mare şi a paraziţilor financiari. Perspectiva trebuie să fie aceea de stabilire a puterii muncitorilor în cadrul Statelor Socialiste Unite ale Europei.

Cei care recunosc gravitatea crizei actuale şi sarcinile politice care au fost prezentate ar trebui să intre în rândurile Comitetului Internațional al celei de-a Patra Internaţionale.