Declarația oficială referitoare la Afganistan, dată luni la summit-ul NATO din Chicago, vorbeşte despre o ţară aflată pe "calea spre încredere în securitate, o guvernare mai bună şi o dezvoltare economică şi socială," în care "viaţa bărbaţilor, femeilor şi copiilor afgani s-a îmbunătăţit semnificativ " în ultimii zece ani de ocupație U.S.-NATO.
Ea promite " o tranziţie ireversibilă" de la războiul condus de SUA la o situație în care "forțele afgane vor prelua conducerea pentru a oferi securitate naţională" începând cu mijlocul anului viitor. Acesta prevede apariția unui " Afganistan stabil și prosper " care va " contribui la o dezvoltare economică și socială mai mare în regiune."
Cititorii nefamiliarizaţi cu tonul şi retorica acestor documente NATO poate fi scuzat dacă se freacă acum la ochi cu neîncredere. Despre ce ţară se vorbeşte aici?
Afirmaţiile, că Afganistanul renaşte ca o naţiune "prosperă" şi "stabilă" sunt la fel de absurde ca şi pretextul, că guvernul afgan oferă securitate îmbunătăţită, guvernare şi dezvoltare.
Aceasta este o ţară în care peste jumătate din populaţie trăieşte sub pragul oficial al sărăciei și în care mor 30.000 de copii în fiecare an, ca urmare a ravagiilor făcute de malnutriţie. Sondajele continuă să plaseze Afganistanul printre cele mai sărace zece ţări din lume. Dacă ţinem cont de cifrele astronomice care indică decesele mamelor la naştere şi ale sugarilor, atunci Afganistanul este şi cea mai rea ţară de pe planetă în care să fi mamă. După invazia U.S. din octombrie 2001 rata şomajului s-a menţinut la aproximativ 40 la sută. Emigrarea în masă a contribuit şi ea la înrăutăţirea condițiilor sociale. În 2011 au fugit de trei ori mai mulţi afgani din ţară decât cifrele înregistrate cu patru ani în urmă.
În ceea ce priveşte "guvernarea mai bună" a marionetei SUA Hamid Karzai, guvernul său este unul dintre cele mai corupte de pe planetă. Un număr restrâns de războinici, escroci şi capitalişti bagă în buzunarele proprii miliarde de dolari, bani care provin din ajutoare. Acestă criminalitate deschisă şi neruşinată a regimului lui Krazai i-a adus acestuia ura poporului afgan şi totodată sprijinul pentru cei care luptă împotriva ocupației străine care îl ţine pe acesta în funcţie.
O serie de atacuri recente care au avut loc în centrul capitalei au pus la îndoială vechile caracterizări ale lui Karzai ca fiind "primarul din Kabul." Sub conducerea lui Obama, triplarea numărului de soldaţi dislocaţi în Afganistan a reuşit doar să răspândească răscoala "robustă" în întreaga ţară.
Cât despre forțele marionetă afgane care vor prelua "conducerea" în iunie 2013, generalul locotenent Curtis Scaparrotti, comandantul adjunct al forţelor americane din SUA, a admis în februarie, că numai un procent din unitățile armatei şi ale poliţiei afgane sunt capabile să funcționeze independent. Şi chiar şi această mână redusă de unităţi depinde de forţele americane pentru informaţii şi logistică, precum şi pentru sprijin combatant. Militarii afgani nu posedă nici forţe aeriene, nici artilerie.
Declarația roz dată în Chicago nu menţionează creşterea constantă a aşa-numitelor asasinate "green on blue"- uciderea soldaţilor americani sau a altor soldaţi NATO de către presupuşii lor aliaţi afgani – incidente care au slăbit moralul trupelor de ocupaţie. De altfel, declaraţia nu face nicio aluzie la atrocităţile fără sfârşit comise de trupele de ocupaţie, de exp. masacrarea a 17 civili de către un soldat american, soldaţii americani care au urinat şi au pângărit cadavrele afganilor ucişi sau bombardamentele aeriene și operaţiunile speciale care includ "raiduri nocturne" în care îşi pierd viaţa familii întregi.
Retorică despre o " tranziţie ireversibilă" urmată de un "deceniu de transformare" care se presupune cp va începe în 2014 are menirea de a convinge publicul din America - unde sondaje arată că doar un sfert din populație sprijină războiul din Afganistan - şi din Europa, că, după cum a declarat Obama, "din punctul nostru de vedere, războiul din Afganistan s-a încheiat."
Din această minciună flagrantă putem deduce, că faza nouă a acestui război abia acum începe. Un indiciu legat de caracterul aceastei noi faze a fost furnizat de generalul John Allen, comandantul de top din Afganistan. El a subliniat, că forţele SUA şi NATO vor continua să fie implicate şi la anul şi în 2014 în operaţiuni combatante împotriva rezistenţei populare, lucru ce poate atinge dimensiunile unui genocid.
Un raport emis în ajunul summitului din Chicago de Center for National Policy, condus anterior de Secretarul Apărării Leon Panetta, sugerează ceea ce va urma. Raportul solicită şedere permanentă în Afganistan - cu siguranţă pentru următorii zece ani, conform acordului de parteneriat strategic semnat de Obama şi Karzai la începutul acestei luni – a aproximativ 30.000 de soldaţi, trei sferturi dintre ei americani, sub comanda forţelor speciale. Acestea trebuie să fie sprijinite de "artilerie şi suport aerian". Lucrând împreună cu CIA-ul ele vor continua "campania de acţiune directă" împotriva insurgenţilor din Afganistan şi Pakistan.
Această forţă este necesară pentru a menţine controlul asupra celor trei baze strategice - Kandahar Air Filed, Camp Bastion/Leatherneck în provincia Helmand şi Bagram Air Field.
Cu alte cuvinte, "tranziţia" înseamnă mai mult masacru pe ambele părţi ale graniţei cu Pakistanul şi Afganistanul, mai multe bombardamente, mai multe raiduri de noapte şi mai multe atacuri cu drone. Scopul este - în ceea ce liderii NATO au numit "era austerităţii", de a face ca măcelul să fie mai ieftin, asta în condițiile în care doar SUA cheltuie aproximativ 10 miliarde de dolari pe lună pe acest război.
Obama urmăreşte aceleaşi obiective strategice ca predecesorul său, George W. Bush. Sub acoperirea aşa-numitului război global împotriva terorismului, imperialismul SUA este determinat să îşi asigure baze permanente într-o ţară care se învecinează atât cu China şi Iranul, precum și cu regiunile bogate în petrol din Asia Centrală. În cercurile de guvernământ ţara este văzută ca un punct strategic de lansare a unor războaie imperialiste noi şi mai sângeroase.
De la venirea lui Obama la putere în 2009 - în mare parte datorită ostilităţii populare faţă de politicile de război ale administraţiei Bush - au fost ucişi 1350 de soldați și pușcași marini americani şi alte mii de bărbaţi, femei şi copii afgani şi pakistanezi. Sute de miliarde de dolari au fost cheltuiţi pe războiul care durează între timp de aproape unsprezece ani.
Summitul NATO din Chicago subliniază faptul, că clasa muncitoare americană poate duce o luptă împotriva războiului numai prin mobilizarea independentă a propriilor sale puteri politice împotriva administraţiei Obama şi a sistemului bipartid existent. O astfel de luptă trebuie înarmată cu un program socialist care vizează să pună capăt capitalismului, sursei de război şi a militarismului.