Română

Verdictul Mubarak

Verdictele anunţate sâmbătă în cadrul procesului împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak şi a apropiaţilor săi sunt o farsăe politică.

Mubarak şi fostul ministru de Interne, Habib El-Adly fuseseră acuzaţi că ar fi responsabili de crimele comise de poliţie împotriva protestatarilor în săptămânile iniţiale ale revoluţiei din Egipt din ianuarie-februarie 2011. Instanţa a hotărât că nu există dovezi care să ateste că ei ar fi implicaţi. Amundoi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, însă doar pentru că nu au reuşit să pună capăt măcelului. Poliţia a omorât în timpul revoltelor iniţiale peste 1.000 de oameni.

Sistemul judiciar l-a achitat pe El-Adly, pe şefii diferitelor forţe de securitate şi pe cei din cadrul poliţiei care se fac vinovaţi că au declanşat forţele violente împotriva protestatarilor. Declarând, că nu există nicio dovadă clară, că Mubarak ar fi comis în mod activ una din aceste crime, judecătorii au oferit temeiuri legale care ar permite ca acesta să fie eliberat în cazul în care în viitor ar face apel la acestă sentinţă.

Verdictul eliberează de vină nu doar aparatul de stat din Egipt, pe care se bazează conducerea juntei militare, ci şi imperialismul american şi european. Washingtonul şi aliaţii săi au lucrat împreună cu Mubarak timp de câteva decenii. La începutul răscoalei din februarie 2011 ei l-au sprijinit pe Mubarak, iar ulterior au oferit sprijin juntei militare. Trimisul american Frank Wisner a declarat la începutul lui februarie, atunci când forţele de securitate egiptene au omorât sute de demonstranţi: “În zilele care urmează până cănd vom decide asupra viitorului, rolul preşedintelui Mubarak rămâne unul deosebit de important.“

Verdictul dovedeşte că regimul egiptean care se află acum la putere este bazat pe o minciună: afirmaţia, că aspiraţiile sociale şi democrate, care au condus anul trecut clasa muncitoare în luptele revoluţionare, pot fi atinse prin simpla înlocuire a unor oficiali aflaţi la conducerea aparatului de stat.

O examinare atentă a crimelor comise de Mubarak ar expune întregul aparat de stat al clasei conducătoare din Egipt. Junta egipteană, alcătuită din foşti generali ai regimului lui Mubarak, se bazează pe aceleaşi forţe pe care s-a bazat şi Mubarak şi este protejată de aparatul de justiţie şi finanţată şi înarmată de aliaţii săi din cadrul puterilor imperialiste.

Verdictul expune de altfel şi falimentul politic al clasei de mijloc “de stânga”. Aceasta a fost ostilă luptei revoluţionare şi s-a opus mobilizării clasei muncitoare pentru a îndepărta regimul de la putere şi pentru a lupta pentru socialism. În schimb ea a avansat afirmaţia, că democraţia ar putea fi construită sub dictatura juntei militare. Verdictul din cadrul procesului lui Mubarak confirmă caracterul infam al aşa numitei “tranziţii spre democraţie” care are loc sub conducerea juntei - inclusiv campania electorală care precede alegerile prezidenţiale din 16-17 iunie.

Ambii candidaţi care au rămas în turul al doilea al scrutinului - Ahmed Shafiq, fostul prim ministru sub conducerea lui Mubarak şi Mohamed Mursi, candidatul din partea Frăţiei Musulmane (MB) de dreapta – sunt ostili revoluţiei. Conform unor rapoarte, Shafiq ar fi declarat în cadul unui discurs ţinut în faţa reprezentanţilor Camerei de Comerţ Americane din Egipt, că Mubarak este “modelul ” său şi că pe parcursul unei luni el va restuara ordinea apelând la de execuţii şi la acte de violenţă.

Şi Mursi, care a colaborat cu junta militară şi are legături strânse cu SUA, a declarat că intenţionează să se bazeze pe structura politică a lui Mubarak. După ce a ieşit învingător în primul tur al alegerilor, el a lăudat poliţia şi armata şi i-a asigurat, că “aparatul poliţienesc şi cel al armatei va rămâne acelaşi.”

În ciuda acestor declaraţii, clasa de mijloc de “stânga” îşi intensifică campania pentru a-l susţine pe Mursi şi, cu ajutorul acestuia, ordinea socială existentă. Hisham Fouad, un lider al Socialiştilor Revoluţionari (RS) a declarat sâmbătă în Piaţa Tahrir. “ În cadrul alegerilor prezidenţiale eu îl susţin strategic pe Mohamed Mursi. Noi credem, că dacă numărul oamenilor care vor curge înspre pieţele din Egip se înmulţesc, îi va fi mai dificil lui Shafiq să ajungă la putere.”

Apelul micii burghezii de “stânga” pentru un vot “strategic” în favoarea islamiştilor de dreapta, apel care îi aliniază pe aceştia alături de statul egiptean, este ultima dintr-o serie de lungi trădări politice. În primele luni după revoluţie, RS a lăudat junta ca fiind o forţă progresivă. RS a afirmat, că generalii juntei ar putea fi presaţi să facă reforme şi să cureţe instituţiile de cei care au aparţinut regimului lui Mubarak. Însă anul trecut, după ce această perspectuvă a fost distrusă de cererile populaţiei pentru o a “doua revoluţie” - faţă de care RS s-a opus – Frăţia Musulmană a fost prezentată ca o alternativă la foştii oficiali ai regimului Mubarak.

După victoriile iniţiale, experienţele revoluţiei au arătat, că valurile de protest, oricât ar fi ele de mari, nu pot asigura victoria cerinţelor sociale şi democratice ale revoluţiei. Clasa muncitoare nu va avea niciun câştig dacă încearcă să pună presiuni sau să reformeze aparatul de stat al regimului lui Mubarak. Singura cale este lupta pentru răsturnarea acestuia.

Misiunea critică cu care se confruntă clasa muncitoare este aceea de a-şi construi propriul organ de luptă care să pună bazele pentru răsturnarea regimului şi înlocuirea acestuia cu un guvern muncitoresc care să lupte pentru politici socialiste în Egipt, în Orientul Mijlociu şi pe plan internaţional.

Doar un astfel de stat muncitoresc va fi capabil să expună pe deplin crimele lui Mubarak şi a susţinătorilor săi imperialişti.